România are de recuperat decalajul faţă de alte state europene, sub aspectul adopţiei agriculturii ecologice şi a suprafeţei de numai 2% din terenul agricol exploatat şi certificat bio, trebuind să se alinieze la o ţintă de 25% din suprafaţa agricolă totală, până în 2030.
Inter-Bio, asociaţie şi consorţiu naţional de clustere, dedicate susţinerii şi promovării filierelor de produse ecologice, îşi propune să atragă şi să organizeze în jurul său producători şi procesatori bio, consumatori, autorităţi, cercetători, mediul academic, susţinători, experţi, mass media, asociaţii de protecţie a consumatorilor, distribuitori şi pe toţi cei interesaţi.
În cadrul seminarului organizat la Tulcea, în data de 25 septembrie 2020, Asociaţia şi Consorţiul de clustere INTER-BIO, împreună cu USH Pro Business, au stabilit următoarele obiective strategice:
• creşterea interesului şi conştientizarea consumatorilor asupra avantajelor aduse sănătăţii de consumul de alimente bio;
• organizarea filierelor de produse bio, şi conectarea cu reţele de distribuţie (integrarea şi consolidarea exploataţiilor pe filiera de produs, care să conducă la pătrunderea pe noi pieţe);
• elaborarea primului standard naţional pentru operatorii din agricultura ecologică din România, care să pună bazele unor standarde regionale private;
• dezvoltarea brandului şi a identităţii sectorului bio, pe pieţele internaţionale;
• transferul tehnologiilor digitale în agricultura ecologică;
• creşterea accesului la achiziţiile publice verzi.
Această nouă întâlnire îşi propune aprofundarea subiectelor de mai sus, prin prezentarea unui nou plan de acţiune şi a unui calendar cu activităţi comune pe termen scurt şi mediu.
De asemenea, în cadrul evenimentului se vor prezenta oportunităţi de training şi de accesare a unor cursuri de achiziţii publice verzi şi de digitalizare.
Vom continua prezentarea unor cercetări aplicate privind agricultura ecologică, digitalizarea în agricultură şi vom prezenta proiectul standardului naţional de agricultură ecologică. Nu în ultimul rând, vom analiza modul în care evoluţia politicii U.E. privind exportul de produse ecologice poate afecta exportatorii români.
UNDE? CÂND? CUM?
Întâlnirea va avea loc în data de 23 octombrie 2020 la Braşov, Bio Carpathia Cooperativa Agricola, bloc C4, Bd. Mihail Kogălniceanu
Evenimentul se va desfăşura şi online în aplicaţia GoToMeeting:
https://global.gotomeeting.com/join/604648405
Pentru confirmarea participării, trimiteţi mail pe adresa: office@inter-bio.ro, sau sunaţi la numerele de telefon: 021.650.00.14 /021.794.35.18 sau 0740.521.967.
Confirmaţi prezenţa, înaintea participării!
Pentru mai multe informaţii, consultaţi www.inter-bio.ro