Se zice că… „Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim”

„Cine nu cunoaşte limbi străine nu are idee despre propria limbă”, spunea Goethe. „Câte limbi cunoşti, atâtea vieţi trăieşti” – o altă înţelepciune. Adevărat, numai că poporul român ori nu cunoaşte limbi străine ori le cunoaşte prea prost ca să-şi facă o idee despre limba română. Cât despre viaţă trăită în limba română… Repet: multe din societatea românească s-ar rezolva dacă am vorbi cu toţii aceeaşi limbă! Pentru că e valabil (context diferit) „deşi vorbeşti pe înţeles/eu nu te pot pricepe”. Limba română a fost, este foarte permisivă, atât de permisivă încât se lasă călcată în picioare de propriii vorbitori nativi. Cărora le dau apă la moară, fără intenţie, cei care ar trebui să fie vigilenţi cu sănătatea şi corectitudinea limbii române. („Academia Română a încredinţat Institutului de Lingvistică Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti responsabilitatea actualizării normelor limbii române, pe care Secţia de specialitate le-a avizat, iar instituţiile publice au obligaţia legală de a le aplica.”)

Nimeni nu contestă că limba este vie, că ea se dezvoltă şi prin asimilare, împrumut lexical, calc lexical etc, atunci când nu există termeni autohtoni adaptaţi la societatea de azi. Modificările şi acceptările în Dicționarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române cred însă că ar trebui să aştepte o perioadă de câteva decenii pentru a se constata că vorba se temeiniceşte, că este apropriată de un număr foarte mare de vorbitori şi, mă rog, o serie de alte criterii care să justifice apartenenţa la vocabularul românesc. Dar nu avem în limba română cuvinte pentru: fresh, deal, trend, hacker, dealer, audiobook, trening, breaking news, news alert, fakenews, hobby etc? Doar câteva exemple. Poate fi cineva sigur că înţelegerea acestor cuvinte este accesibilă fiecărui român? Apoi, acceptarea unor forme de plural improprii felului limbii române sau acceptarea unor sensuri până mai ieri considerate incorecte sau…?

Au fost introduse circa 3.600 de cuvinte noi şi s-au făcut peste 3 000 de recomandări punctuale noi (faţă de ediţia a doua a DOOM2, apărută în 2005), care, se zice, „ţin seama de dinamica limbii şi a societăţii, de sugestiile şi observaţiile privind DOOM2, de raporturile dintre normă şi uz etc.” „Şi ediţia a treia urmează în linii mari opţiunile studiilor tradiţionale privitoare la limba română, însă cu modernizările reflectate în învăţământ.” (?!) „Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, care totalizează cca 64.500 de cuvinte, este destinat tuturor celor interesaţi să scrie şi să vorbească corect româneşte. Consultarea şi respectarea DOOM3 sunt în măsură să contribuie la îmbunătăţirea utilizării limbii române.”

Corect, asta trebuie să facă un dicţionar, să contribuie la îmbunătăţirea utilizării limbii! Să fie accesibil fiecărui român, cu precădere celor care se află pe băncile şcolii, să se modifice rar şi doar cu motive temeinice. Să nu contribuie, împotriva menirii lui, la „încâlcirea” înţelegerii şi a comunicării. (Mioara Vergu-Iordache)