Scump pătrunjelul, scump…

Pentru cineva care îşi cumpără de-ale gurii exclusiv din nenumăratele hypermarketuri ale patriei, ideea de bătături în palme este hilară. Provoacă zâmbete condescendente şi strâmbături. Oamenii spilcuiţi care flutură din mâini nemulţumiţi că legătura de pătrunjel costă ditamai leul vor pune mereu aceeaşi întrebare de înaltă ţinută civică: „Da’ ce-i faci, mamaie, de îl vinzi aşa scump? Îl ţii în braţe noaptea, îl descânţi?” Au văzut ei la televizor că undeva în Europa, în nişte ţări (care prin anii şaptezeci aşteptau cu sufletul la gură tirurile româneşti cu legume şi fructe proaspete), verdeţurile şi toate cele se fac uşor, în nişte şanţuri din beton prin care alunecă leneş râuri de chimicale. Ce iese în final sunt nişte cocoloaşe gumoase, toxice şi fără gust, dar nu contează: roşia e perfect sferică, fără pământ pe ea, salata verde e cât pepenele, iar castravetele are curbura ideală, calculată cu precizie matematică. Nu contează că gustul e de hârtie udă, important e că aşezarea seminţelor în căuşul fructului respectă şirul lui Fibonacci şi, bineînţeles, că sacrosanctele legi comunitare sunt respectate.
În curând, gustul copilăriei va fi doar o amintire. Dar asta nu pare să deranjeze niciunul dintre bătăioşii activişti civici, altminteri gureşi nevoie mare. Ce rost o fi avut să închizi pieţele din toată ţara, destinate, sigur, şi samsarilor, dar în mare parte producătorilor autohtoni, pentru a ne înghesui cu toţii în centrele comerciale, care, hai să fim serioşi, nu strălucesc de curăţenie? Cum să îţi baţi joc de munca unor oameni care s-au luptat tot anul cu seceta, cu pandemia şi cu legile strâmbe inventate de politicieni care îşi fac cumpărăturile la Milano sau la Amsterdam? Munţii de legume şi fructe româneşti vor putrezi în gropile de gunoi, în vreme ce valoarea importurilor de produse agricole comercializate, evident, prin hypermarketuri a crescut cu peste un miliard de euro. Otravă scumpă pentru gusturi fine sau un preţ al inconştienţei şi al lăcomiei generate de corupţie? Aud din ce în ce mai des că producătorii români trebuie să înveţe să fie competitivi. Adică să facă ceea ce nici fermierii vechii Europe nu au putut sau nu vor să facă – de-asta, când le ajunge cuţitul la os, umplu parcurile şi bulevardele marilor oraşe cu turme de porci, oi şi capre sau cu stoluri de orătănii. Nu ştiu cât va mai dura până când politicienii care ne conduc de treizeci de ani vor căpăta respect pentru mâinile aspre şi pline de bătături ale fermierilor români, aşa cum, de altfel, o fac toate statele civilizate, cu fermierii lor.
Până la rezolvarea problemei, vă las, tocmai am decojit o pară din Africa de Sud şi am spălat câţiva struguri olandezi. Despre pătrunjelul din Guatemala şi pepenii australieni, cu altă ocazie. Poftă bună! (Dragoş CIOCĂZAN)