Scroll şi gata

Te trezeşti într-o dimineaţă şi ceva zumzăie în tine ca un frigider sovietic vechi, nescos din priză din 1970. Nu ştii dacă e respiraţia sau tensiunea. Te ridici din pat folosind tactici militare: întâi pe o parte, apoi într-un cot, pe urmă porţi negocieri încrâncenate cu genunchii. Când vei ajunge în picioare, va fi o mică victorie. „Unde naiba sunt papucii?” te întrebi şi rămâi blocat într-o reverenţă prelungită în faţa destinului. Când te ridici, o faci din orgoliu, nu pentru că vrei sau poţi. N-ai prea dormit. Pe la miezul nopţii, ţi-a venit o idee genială, după două minute ai uitat-o, iar spre dimineaţă ţi-a trecut prin cap că, dacă tot nu dormi, poate ar trebui să te pensionezi. Parcă da, parcă nu. Ce-o să se întâmple cu proiectele tale, cu lucrările, cu propunerile, cu munca ta de la birou? O să ai mai mult timp liber, dar ce să faci cu el? Să te apuci de pictură, de grădinărit? Să înveţi swahili? Îţi trece prin minte o călătorie iniţiatică în jurul lumii. Iniţiatică la vârsta asta? Ce să mai iniţiezi? Poate doar un abonament la o clinică de fizioterapie. Totuşi, ai o groază de treburi, te pricepi la o mulţime de lucruri şi niciodată nu ţi-a plăcut să tai frunze la câini. Semn rău: încă îţi faci planuri de viitor. Îţi râzi în barbă. Noroc că barba e albă şi deasă, ascunde ironia ca o perdea de fum. De lene, nu te bărbiereşti. Oricum, nu se vede că a crescut şi dacă s-ar observa, ar fi interpretată ca semn de înţelepciune. Pe stradă, vezi o doamnă elegantă. Ceva îţi spune să-ţi vezi de treabă. Senzaţia e clară, amintirea e în ceaţă. Creierul tău e plin de fişiere corupte şi de erori 404: ştii că e la locul lui, dar nu se mai deschide. Îţi îndrepţi spatele, din reflex. Trosneşte, protestează. Îl ignori. Doar n-o să te doboare un update. Dai scroll şi gata.

Îţi cauţi ochelarii – sunt pe frunte. Îţi cauţi tricourile – le găseşti în sertarul cu şosete. Ai o groază de mesaje pe telefon. Le deschizi, pe rând, şi îţi spui că nu e o tragedie, e un sitcom cu număr limitat de sezoane. Problema e că te prinzi de poantă abia în ultimul episod. Corpul scârţâie, memoria face pauze publicitare nepermis de lungi, dar voinţa e încă în modul HD. Micul dejun: cândva un festin. Acum citeşti etichete. Ai ajuns să citeşti etichete! Pentru că o nutriţionistă cam plinuţă te-a învăţat, ameninţându-te cu degetul, că nu poţi trăi decât „Fără zahăr adăugat”. Mănânci încet. Nu pentru că ai descoperit ce e aia „mindfulness”, ci pentru că stomacul tău se comportă ca un inspector de la ANAF. Orice exces e notat, arhivat şi facturat sub formă de arsuri, balonări şi regrete. Cafeaua? Doar una. Mică. Slabă. Şi, dacă se poate, fără să strângi din buze de plăcere. O ţigară? Ai înnebunit sau ce? La muncă eşti o specie protejată, ca un exponat de la Antipa. Simţi asta în aer. Colegii mai tineri îţi spun pe nume, fără „domnule”, ceea ce ar trebui să fie un semn de egalitate şi de respect, dar tu consideri asta, în mod paranoic, o tentativă de rescriere a ierarhiei naturale. Îţi zâmbesc larg, îţi explică lucruri cu o energie suspectă şi folosesc expresii precum „super simplu” şi „mega intuitiv”. Când auzi „basic stuff”, ştii că urmează o umilinţă legată de nivelul cunoştinţelor tale în domeniul gadgeturilor. În jurul tău, tastaturile tinerilor sună ca o ploaie tropicală pe tabla unui garaj. Ai învăţat să ţii ritmul, însă de plăcut, n-o să-ţi placă niciodată. Deunăzi, te-au invitat cu rolele în parc. Încă nu le-ai dat un răspuns. Râd mult. Glumesc. Te întreabă cum era „pe vremuri”. Tu începi o poveste despre dischete şi cartele perforate, despre raţia de ulei şi zahăr, despre penuria de hârtie igienică, despre penele de curent şi cozile la carne şi benzină. Te ascultă fascinaţi şi exclamă: „Ce tare!” Nu ştii dacă e admiraţie sinceră sau fascinaţie antropologică. La cursul de C++, la care te-ai înscris ca să ţii pasul, profesorul avea 23 de ani. Ţi-a pus întrebări, ţi-a cerut părerea, ţi-a acordat atenţie: „E mişto că încă înveţi chestii noi!” Cuvântul „încă” te-a rănit un pic, dar „fain” a sunat ca un pansament. Rândurile de mai sus sunt un posibil scenariu, adevărat şi, de fapt, vesel. În ciuda aparenţelor, tehnologia a anihilat conflictul dintre generaţii. Trecutul e o poveste tristă doar pentru unii, însă viitorul este la fel de incert pentru toţi, ceea ce dă naştere unei neaşteptate solidarităţi. (Dragoş CIOCĂZAN)