Şcoală, şcoală, vrem studenţi!

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, anul universitar 2019-2020 a debutat cu un record negativ: cel mai mic număr de studenţi din ultimii 20 de ani. Pe băncile universităţilor româneşti, fie ele de stat sau private, se află în acest an, în total, 377.370 de studenţi. Adică mai puţin de jumătate faţă de anul 2010 şi mai puţin de o treime faţă de anul 2000.

Se pare că doar 21% dintre tinerii români cu vârsta cuprinsă între 30 şi 35 de ani au absolvit o facultate, în timp ce media europeană trece de 35%. Situaţia începe să îngrijoreze Comisia Europeană, care se pregăteşte să impună României creşterea acestui indicator cu cel puţin 4 procente în următorii cinci ani.

Ce s-a întâmplat în tot acest timp? Ce a determinat trecerea de la frenezia celor aproape un milion de studenţi din anii nouăzeci la apatia din zilele noastre?

Există mai multe cauze care pot fi luate în considerare atunci când încercăm „decriptarea” fenomenului.

Prima cauză este de natură biologică: declinul demografic. După 1989, natalitatea a scăzut dramatic, iar România s-a aliniat nefastei tendinţe europene de a se „lăuda” cu un spor natural negativ. S-au născut şi continuă să se nască din ce în ce mai puţini copii, ceea ce reduce numărul celor dornici să se aşeze în băncile şcolilor.

Un alt motiv este emigraţia masivă înregistrată după anul 2007. Familii întregi s-au mutat spre locuri mai favorabile economic. Ajunse acolo, şi-au dat copiii la şcolile locale, provocând o dureroasă dezrădăcinare a acestora. Pe de altă parte, copiii celor plecaţi, rămaşi în ţară, lipsiţi de afecţiune, dar şi de supravegherea părinţilor, nu se gândesc deloc să urmeze o şcoală superioară, ci, mai degrabă să termine repede studiile cel mult medii apoi să-şi găsească un job bine plătit, eventual în altă ţară.

De asemenea, îmbunătăţirea procesului de examinare la bacalaureat a redus drastic numărul de studenţi în universităţi. Promovabilitatea scăzută la examenul de bacalaureat poate fi, paradoxal, o tendinţă pozitivă. Cu toate criticile aduse sistemului de învăţământ şi în ciuda etichetei de „fabrică de analfabeţi funcţionali”, această selecţie dramatică a condus la scăderea drastică a accesului candidaţilor slab pregătiţi la un loc în amfiteatrele instituţiilor de învăţământ superior. Astfel, BAC-ul a devenit un filtru, care a substituit lipsa de selecţie din universităţi.

Trecerea la sistemul universitar în două trepte (Bologna) a rezolvat alte două probleme ale învăţământului superior: promovabilitatea şi oprirea celor mai puţin îndreptăţiţi să acceadă la forma superioară de pregătire, masteratul. Implementarea educaţiei universitare în două trepte a devenit un adevărat filtru, prin care are loc o selecţie a studenţilor. Astfel, în medie, doar 30% din studenţii care finalizează primul ciclu de studii se decid să continue şi ciclul al doilea, iar programele doctorale sunt accesate de doar 2% dintre absolvenţii de master.

O altă cauză a reducerii numărului de studenţi este, deşi pare greu de crezut, abandonul şcolar, pentru că dintre cei care s-au înscris în anul I, doar o parte ajung să încheie cei cinci ani de studii, restul abandonând pe parcurs. Există universităţi în România unde doar 40% dintre cei care se înscriu în anul I reuşesc să devină absolvenţi. Motivele pentru care tinerii nu mai sunt deloc atraşi de mirajul vieţii de student sunt multiple. Dar pentru cei mai mulţi dintre ei, facultatea s-a transformat într-un lux pe care nu şi-l pot permite. Este vorba despre costurile foarte mari pe care le presupune urmarea cursurilor unei facultăţi, fie la stat, fie la privat.

În plus, în ultimii ani, tinerii au învăţat o „lecţie” importantă, dar greşită din păcate, care oglindeşte mercantilismul societăţii în care trăim: fără experienţă şi abilităţi practice, diploma nu aduce niciun beneficiu la angajare. Toţi angajatorii cer experienţă şi mai puţin diplome, iar învăţământul universitar nu prea ţine pasul. Într-o oarecare măsură, acest lucru este adevărat: facultatea nu a fost niciodată şi nu este nici acum pentru toată lumea. Este vorba despre un mit născut înainte de 1989. Era o mândrie să fii student. Acum, mulţi tineri încearcă să îşi găsească o meserie care să le aducă un venit bun, acesta garantându-le un nivel de respectabilitate ridicat în societate.

Singura şansă a învăţământului superior românesc nu vine însă din cantitate, ci din calitate. Învăţământul universitar, atât de stat, cât şi privat, trebuie să se reaşeze pe baze competitive, punând la baza activităţilor didactice documentarea temeinică, metodele de predare interactive, practica, aducerea la zi a temelor de studiu abordate şi dezbătute. Nu există altă cale. (Dragoş CIOCĂZAN)