„Schitul Maicilor”, cu ale sale ateliere şi acareturi, s-a aflat, timp de 265 de ani, în locul rămas astăzi pe colţul de S-E al incintei actualului Palat al Parlamentului din Bucureşti („Casa Poporului”).Dorindu-se eliberarea spaţiului respectiv cât mai urgent, pentru şantierul ce avea să ridice una dintre cele mai mari clădiri de pe planetă, soarta acestui locaş de cult părea pecetluită: demolarea instantanee. O idee genială (dumnezeiască, pot spune) a unui minunat inginer, Eugen Iordăchescu, avea să o salveze. Reuşita aceasta avea să încurajeze „echipa de îngeri” să salveze şi alte biserici. Eugen Iordăchescu propunea – nici mai mult, nici mai puţin – ridicarea „pe propriile picioare” şi mutarea acestei clădiri monument cu ajutorul unor cricuri imense şi a unor şine de fier. Va fi prima încercare – şi reuşită! – de acest fel din România, urmată apoi de alte zeci de proiecte asemănătoare, în întreaga ţară. Bisericile României s-au ridicat ca la o comandă („Ridică-te, Lazăre!”) şi au „mers”, salvându-se astfel pentru binele nostru şi al celor sfinte, lăsând loc şantierelor ce au schimbat faţa patriei,
Astăzi, din ansamblul monahal nu a mai rămas decât bisericuţa ascunsă în spatele construcţiilor colosale ale ministerelor de pe Bulevardul Libertăţii. Bisericuţa „Schitul Maicilor” a fost adusă aici în luna iunie a anului 1982, fiind primul monument supus acestor operaţiuni de translatare pentru a fi salvat. Clădirile anexe nu au avut aceeaşi soartă!
„Schitul Maicilor” era un ansamblu mânăstiresc construit în secolul al XVIII-lea, la poalele Dealului Spirii. Bisericuţa de la „Schitul Maicilor”, mică bijuterie, este acum ca o taină bine ascunsă a Bucureştilor de altădată. Lăcaşul mai păstrează încă pictura veche încărcată de parfum, icoanele şi catapeteasma, care amintesc de frumuseţile de altă dată, încercând parcă să ne transpună în vechiul târg al Bucureştilor, sau măcar să ni-l reamintească.
„Schitul Maicilor”, un ansamblu minunat proporţionat şi admirabil amplasat în sit, a fost clădit între 27 iulie şi 1 octombrie 1726, în vremea Voievodului Nicolae Mavrocordat, având drept ctitoră pe Tatiana Hagi Dina – nume purtat şi de schit –, călugărită sub numele de Timotheia Monahia sau Kiriaki Schimonahia. Tatiana Hagi Dina fusese în robie la otomani. Eliberându-se, a vrut să-i mulţumească lui Dumnezeu, construind acest schit. Ca arhitectură, schitul aparţine stilului brâncovenesc, iar ca hram a fost aleasă sărbătoarea „Buna Vestire”. La întemeierea „Schitului Maicilor”, Smaranda Doamna, soţia Domnitorului Constantin Mavrocordat, i-a dăruit 300 de stânjeni din moşia domnească. Pentru zidirea bisericii, ispravnic a fost Pashali, mare căpitan de seimeni (mercenari). „Schitul Maicilor” a devenit metoh al schitului de maici de la Ţigăneşti, iar, la data de 1 noiembrie 1730, este închinat Mitropoliei de însăşi ctitora sa. De-a lungul acelor ani, ctitorii acestei frumoase mănăstiri au înzestrat-o cu mai multe proprietăţi, iar în biserică au fost aduse fragmente din moaştele Sfinţilor Nicolae şi Haralambie, care se păstrează până astăzi în piciorul „Mesei de Jertfă” din „Sfântul Altar”. Acest obicei, ca sfinte moaşte ale sfinţilor părinţi să fie „ascunse” în piciorul „Mesei din Altar”, oferea şanse la sfinţire a bisericii şi de îndeplinire a rugăciunilor tuturor credincioşilor. Poate şi această şansă a translatării bisericii a apărut datorită faptului că sfinţii au „lucrat” prin moaştele lor şi au făcut ca această clădire – monument să nu fie demolată.
Închinat Mitropoliei Ţării Româneşti, după secularizare, „Schitul Maicilor” este trecut din anul 1865 sub epitropia Bisericii „Sfântul Nicolae – Alba Postăvari”, până în anul 1926, când trece din nou la Mănăstirea Ţigăneşti (jud. Ilfov). Din anul 1951, „Schitul Maicilor” a devenit paraclis patriarhal.
În anul 1896, biserica este reparată de Vasile Ion şi soţia sa Elena, în zilele Regelui Carol I şi ale Mitropolitului Primat Ghenadie Petrescu. Atunci s-au desfiinţat coloanele şi arcada ce despărţea pronaosul de naos, fiind repictată, peste fresca originală, de către Ghiţă Ionescu din Piteşti şi de G. Stoenescu. După cutremurul din anul 1940, „Schitul Maicilor” a fost consolidat. Ansamblul a mai fost restaurat între anii 1955 şi 1958 de către Serviciul Tehnic al Patriarhiei, prin grija personală a Patriarhului Iustinian, într-o formă armonioasă şi unitară. Arhitecţii Dumitru Ionescu-Berechet (1896-1969), Richard Lieblich şi inginerul Dumitru Ionescu au condus lucrările. Clădirile din jurul bisericii, destinate atunci parţial Institutului Biblic, s-au refăcut într-o arhitectură de inspiraţie brâncovenească, având etaj cu foişor şi parter cu logii – câte trei arcade sprijinite pe coloane în torsadă – ce reluau elemente folosite şi la Mănăstirile Comana, Hurez şi la pridvorul bisericuţei de aici. Biserica şi cuhnia din anul 1726 împreună cu ansamblul de clădiri ale schitului erau de dimensiuni modeste, dar aveau o deosebit de izbutită proporţie a spaţiilor şi decoraţiilor, realizate într-o arhitectură românească, specifică stilului muntenesc din secolul al XVIII-lea.
Trista epocă totalitară a pus capăt existenţei acestui cadru proporţionat, ce dădea intimitate spaţiului construit. Trebuia eliberat terenul pentru ridicarea „Casei Republicii”. În anul 1980, preotul paroh de atunci, Mihai Ionescu, s-a opus cu vehemenţă directivelor de demolare. Clădirile înconjurătoare au fost însă demolate în anul 1982, iar bisericuţa mutată – translatată – cu 245 de metri spre răsărit, pe strada Mitropolit Antim Ivireanu. În urma proiectului ceauşist „Casa Poporului”, schitul a fost înghesuit în spatele blocurilor de pe Bulevardul Unirii, pentru a fi scăpat de la demolare. A fost însă mutată doar biserica, cu o greutate de 745 de tone, prin ridicare 1,67 m şi deplasare 245 metri, fără chilii, care au fost distruse. Se poate găsi şi astăzi în spatele sediului SRI, lângă Mănăstirea Antim. După demolarea corpului de clădiri din jurul Bisericii „Schitul Maicilor”, Atelierele Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române au fost mutate într-un nou ansamblu din Bucureşti – Şoseaua Olteniţei nr. 255, Bucureşti, sector 4 – construit între anii 1987-1989. Acestea se află aproape de intrarea în comuna Popeşti-Leordeni. După translatare şi reaşezare, biserica a funcţionat timp de o lună, după care a fost oprită oficierea slujbelor de către regimul comunist, monumentul fiind închis. Unele lucrări de reparaţii s-au mai efectuat în interior, pe ascuns. Abia în anul 1995, prin grija părintelui Adrian Isac, au fost găsite fonduri pentru restaurarea picturii de către pictorul Claudiu Moldoveanu. „Schitul Maicilor” s-a resfinţit atunci, la data de 19 noiembrie 1995, de către P.S. episcop Teofan Sinaitul, arhimandritul Sofian Boghiu şi părintele profesor Constantin Galeriu. Lucrările de reparare, amenajare şi restaurare odată finalizate au permis ca pe data de 17 noiembrie 1996 biserica să fie redată cultului.
Biserica, aparţinătoare stilului brâncovenesc, este în formă de navă cu dimensiunile de 17.75 x 6.80 metri, cu un singur turn-clopotniţă pe pronaos – înalt de 15.5 metri – la care se ajunge pe o scăriţă închisă într-un turnuleţ, adosat pe faţada de nord. Pronaosul şi naosul sunt acoperite cu calote sferice rezemate pe arce dublou, prin intermediul pandantivilor. „Schitul Maicilor” are un pridvor deschis, cu trei arcade în acoladă înălţate, sprijinite pe colonete din piatră în torsadă, cu capiteluri şi baze ornamentate. Faţadele au ca decoraţie firide terminate în acoladă, desfăşurate pe toată înălţimea monumentului, străpunse la partea inferioară de ferestrele cu rame din piatră. Bisericuţa este ridicată pe un soclu înalt de circa un metru. Acoperişul are învelitoare din olane. Un frumos chenar de piatră sculptat înconjoară portalul de intrare. Pardoseala pridvorului şi naosului s-a pavat cu marmoră de Ruşchiţa.
„Schitul Maicilor” este ca o adevărată bijuterie ascunsă. Astăzi este necesară reamenajarea spaţiului ce înconjoară acest monument de arhitectură sau retranslatarea din această zonă de edificii, cu care nu are nici o legătură, şi punerea lui în adevărata sa valoare.
Biserica „Schitul Maicilor”, în zilele noastre, ca şi în trecut, este renumită prin existenţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dăruită de către ctitoră. La icoana Maicii Domnului, păstrată încă dintru început în bisericuţa schitului, mulţi credincioşi şi-au aflat mângâiere şi ajutor în nevoi.
Pentru mai multe informaţii despre Biserica „Schitul Maicilor”, puteţi să o vizitaţi pe strada Mitropolit Antim Ivireanu nr. 49, sector 4, Bucureşti. (George V. GRIGORE)
Surse: schitulmaicilor.ro; cimec.ro; biserici-din-bucuresti.fandom.com; crestinortodox.ro; uranusacum.ro; biserici.org; historia.ro; arhiepiscopiabucurestiului.ro; voluntaripentrupatrimoniu.turismistoric.ro
Numărul 808
