Sărbători empatice

De-acum până după Sfântul Ion, sărbătoare şi abundenţă scrie-n calendarul românilor! O permanentă sărbătoare consumeristă, când cumpărăm compulsiv, indiferent dacă avem sau nu avem nevoie, preocupaţi să ne inducem nişte trebuinţe, la care nici ne-am fi gândit altfel, şi să le satisfacem. Flămânzi şi însetaţi, uităm despre ce este, de fapt, sărbătoarea, cui se adresează ea.

Este perioada când cei mai mulţi cumpărăm bună-voinţă divină prin fapte de dărnicie, când oferim din prea plinul nostru celor mai neajutoraţi, mai săraci. Oricum insuficient pentru a hrăni copii şi bătrâni săraci şi singuri, oricum amăgindu-i cu speranţă. Dacă nu ar fi aşa, în pragul marilor sărbători religioase, transformate în târg pentru obţinerea acceptării cereşti, nu am descoperi atâtea „cazuri sociale” între oamenii din categoria celor cu vârste vulnerabile, extreme. Personal, deşi apreciez aceste gesturi de bunăvoinţă, mă întristează, pentru că nu înţeleg acest calendar. Inclusiv presa, ca distribuitor de informaţie, se mobilizează pentru aceste cazuri mai ales în preajma sărbătorilor religioase. Cu toate acestea, în tot timpul anului, sunt români flămânzi, dezbrăcaţi şi desculţi, şi românii sunt cei care aruncă imense cantităţi de mâncare, obiecte de îmbrăcăminte, încălţăminte ieşite din modă. Sigur, este lăudabilă activitatea unor organizaţii neguvernamentale, ale unor persoane cu har, inimă şi minte. Dar dacă încă sunt aşa de mulţi aceia care se luptă la limita subzistenţei, nu este de ajuns. Trebuie să facem mai mult!

Uite, ce-ar fi dacă în aceste zile, când avem deschise băierile inimii, am economisi un pic, am pune ceva de-o parte pentru ca şi în restul anului să putem să-i ajutăm pe cei mai neajutoraţi decât noi? Pentru că, ştiţi, şi ei ar trebui să mănânce în tot timpul anului, ar trebui să fie îmbrăcaţi decent, ar avea nevoie de o carte, un caiet, un creion, o jucărie… Şi am fi noi mai bucuroşi, mai împăcaţi cu noi. Ne-am îndeplini cea mai de preţ îndatorire, aceea de oameni. La un moment dat, toţi plecăm. Luăm cu noi doar faptele bune sau rele pe care le-am făcut. Şi lăsăm amintiri mai frumoase sau mai urâte. Cu toţii ştim cât de puţin ne trebuie ca să fim fericiţi! Să avem în primul rând sănătate, noi şi „ai noştri”, şi cele necesare traiului, apoi să avem prieteni mulţi şi buni, să respirăm aer curat, să lucrăm bine şi să fim apreciaţi, să putem să visăm şi să ne punem în practică visurile. Şi mai ales să fim împăcaţi cu noi, să nu ne fie ruşine de ceea ce gândim şi facem. Bunurile materiale pot fi distruse, bunurile interioare, spirituale, le avem cu noi oriunde am fi.

Pe 25 Decembrie sărbătorim Naşterea Domnului, apoi ne uităm sub brad să vedem ce ne-a adus Moş Crăciun! (Mioara Vergu-Iordache)