Fosta Cetate de Scaun a Ţării Româneşti de la Târgovişte a fost, de-a lungul timpului, un punct de referinţă pentru economia regiunii, iar marile cancelarii ale Europei îi acordau o atenţie deosebită. Fiecare domnitor şi-a pus amprenta asupra dezvoltării urbei în epoca sa şi, pe lângă ruinele de astăzi ale fostei cetăţi, târgoviştenii se mândresc şi cu Şanţul Cetăţii, singura construcţie militară de tip bizantino-sârbesc din Sud Estul Europei care „a rămas în picioare”. Acesta face parte din tezaurul istoric al oraşului. Şanţul de apărare a Cetăţii se afla la marginea oraşului, fiind de fapt cel ce urmează fostul curs al râului Milioara. Fortificaţia oraşului medieval a cunoscut cea mai mare dezvoltare în timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), care a dublat practic grosimea zidurilor şi a refăcut şanţul de apărare. Fortificaţiile Cetăţii de Scaun de la Târgovişte apar în memoriile cruciatul Hans Schiltberger de la anul 1427, care menţionează oraşul Târgovişte drept capitală a Ţării Româneşti, alături de Curtea de Argeş. Începând cu a doua jumătate a secolului al XV-lea, Curtea Domnească din Târgovişte chiar se transformă într-o adevărată fortăreaţă, fiind cea mai mare şi mai puternică din ţară. Cele cinci porţi de acces în cetate – Buzău, Argeş, Dealu, Câmpulung şi Bucureşti – au fost refăcute din piatră, asigurându-le şi camere pentru corpul de gardă. „Alături de cele cinci porţi de intrare în Târgovişte, Şanţul Cetăţii avea rol de apărare. Şanţul Cetăţii începea din dreptul Porţii Buzăului (Poarta Bucureştilor, cum o ştiu târgoviştenii). Această poartă avea un şanţ de apărare. La 1645, şanţul pornea de la Iazul Morilor, unde este astăzi Tribunalul Dâmboviţa. Şanţul era străpuns de trecerile spre Poarta Buzăului, Poarta Câmpulungului şi de Poarta Bucureştilor. Acesta era sistemul de fortificaţie al Cetăţii de Scaun”, spune istoricul George Coandă. În jurul Curţii Domneşti mai exista un şanţ de apărare.
Primăria Târgovişte are în lucru un amplu proiect de modernizare şi reabilitare a Şanţului Cetăţii. „Pe viitorul Program Operaţional Regional deja am depus fişa de proiect la ADR Sud Muntenia. Cred că va fi o investiţie destul de amplă şi de o valoare deosebită. Aşteptăm măcar în formă incipientă ghidul de finanţare”, a declarat Cristian Stan, primarul Târgoviştei.
Fortificaţia şi-a avut rolul său defensiv de a apăra capitala, iar la adăpostul ei s-a putut trăi paşnic şi dezvolta social, ştiinţific şi cultural. O restaurare conformă cu normele moderne va aduce mai multă siguranţă şi dorinţă de vizitare din partea turiştilor, dar şi din partea specialiştilor, care vor avea a lucra pe un monument autentic, asigurându-i astfel şi continuitatea în timp. (George V. GRIGORE)
Surse: dbonline.ro; muzee-dambovitene.ro; targovistea-turistica.ro