Sanctuarul neolitic de la Parţa – unic în lume

Printre dovezile unei vechi locuiri umane pe teritoriul ţării noastre se află şi aşezarea neolitică de la Parţa, la cca 15 km  sud de Timişoara. În centrul acestei comune a fost cercetat un edificiu de cult de mari dimensiuni, urmele unei extinse aşezări neolitice, cu trei niveluri, în care s-a găsit ceramică aparţinând Culturii Vinca  (mileniile V-IV î.Hr). Sanctuarul neolitic de la Parţa, vechi de aproximativ 6.000 de ani, unic în lume, expus acum la Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara, este unicul sanctuar neolitic din România şi unul dintre puţinele din Europa, complet restaurat. El prezintă două compartimente distincte: camera altarului (A), cu două statui lipite, o zeitate feminină (Marea Zeiţă) şi un taur, simboluri ale fecundităţii şi fertilităţii pentru cultura vremii, şi camera unde se aduceau ofrandele (B). Templul era folosit şi drept calendar solar. În ziua Echinocţiului de toamnă şi de primăvară, soarele pătrundea printr-un orificiu al templului şi lumina perfect altarul. Sanctuarul este de formă rectangulară, de 11,6 m lungime şi 6 m lăţime şi este împărţit în două încăperi. În centrul acestuia, pe ambele părţi ale zidului despărţitor dintre cele două încăperi, era o masă altar. Încăperea A adăposteşte statuia monumentală aflată pe un soclu de lut decorat la capete cu motive meandrice. La extremităţile soclului sunt modelate două tăvi de ofrande. Statuia este dublă şi redă două personaje, unul feminin, care are pântecul reliefat (graviditate?) şi un altul care are un cap de taur modelat realist. Pe masa altar se afla o vatră portativă, iar lângă peretele despărţitor exista o cupă de lut de mari dimensiuni. Masa-altar din această încăpere a fost ulterior împărţită de un zid în două părţi. Pe acest zid au fost modelate capetele unor animale mici: oi, capre. În faţa statuii monumentale era o uşă străjuită de două coloane de lut care erau terminate cu câte un cap de taur (coloana ca legătură cu cerul – stâlpul cerului). Pe frunte şi bot, capetele erau decorate cu benzi incizate şi pictate cu roşu şi galben (ca în cazul obiceiului cu Boul Înstruat). Lângă această uşă era o a doua deschidere, probabil o intrare de serviciu, care avea în partea superioară o nişă în care a fost descoperit un idol-bust în mărime naturală, perforat longitudinal, în care era fixat un craniu. În colţul încăperii au fost descoperite mai multe lame de silex foarte tăioase, care erau folosite la sacrificiile ritualice. În cadrul acestui ceremonial, sângele rezultat din sacrificarea animalelor era depus în cupa de pe masa-altar. Aceste sacrificii aveau drept scop meninerea bunăvoinţei divinităţii şi au la origine ideea sacrificiului primordial, al omorului primar. Încăperea B, cu aceleaşi dimensiuni ca şi cea anterioară, a fost divizată în două casete de dimensiuni apropiate. În prima dintre casete era un soclu de lut situat lângă o vatră portabilă susţinută de un suport de pari lângă care a fost descoperită o mare cantitate de cenuşă, precum şi resturi de la ofrandele aduse zeilor. Pe soclu era un idol-bust care era decorat pe piept cu incizii în zig-zag şi avea o perforaţie verticală în care era fixat un craniu de animal. În cealaltă casetă erau mai multe vase în care erau depuse ofrande. Într-unul dintre aceste vase, o amforă cu faţă umană, au fost descoperite falange de la mâna unui om (mâna, cea prin care omul intervine în materie şi o transformă, conform spiritului său). Tot în acest spaţiu au fost descoperite boabe de grâu carbonizate care provin de la ofrandele aduse zeilor, prin arderea ritualică (fumigatio) a grăunţelor. Peretele exterior, în stânga intrării, avea un orificiu circular care tăia un disc de lut şi sub acest ansamblu, lipită pe perete, era o cupă de lut sub care se afla un postament cu o râşniţă de piatră. Acest complex se leagă de râşnitul cultic care avea menirea ca, prin distrugerea învelişului material al seminţei, să elibereze forţele regeneratoare, germinative imobilizate în bobul de grâu. De asemenea, prezenţa râşniţei alături de ansamblul compus din orificiul din perete şi de discul de lut adiacent, care simbolizează soarele şi luna, leagă acest ritual de cultul soare-lună, de ciclurile astronomice ale anotimpurilor. Studiile atente efectuate asupra acestui ansamblu din sanctuarul de la Parţa a demonstrat că numai într-o singură zi din an, la data echinocţiului de primăvară, lumina soarelui pătrundea în încăperea A a sanctuarului şi se poziţiona pe capul de taur al statuii monumentale. Acest fapt demonstrează că, pe lângă rolul său cultic deosebit, sanctuarul juca şi rolul de calendar care marca începutul primăverii, a anotimpului regenerării naturii. Acest complex de cult a funcţionat până în vremea fazei II C a Culturii Banatului (sfârşitul mileniului al VI-lea î.Hr.), când nivelul 6 al aşezării a fost distrus în întregime şi sistematic în împrejurări ce ar putea fi legate de apariţia în zonă a purtătorilor fazei C a culturii Vinca. (surse: mnab.ro; disco-vertimis.com; adevarul.ro; identitatea.ro; digi24.ro, timpolis.ro; cunoastelumea.ro, ziarulnatiunea.ro; diacaf.com; prehistory.it; claudiagetia. blogspot.com; discovertimis.com).
Adăpostit în prezent la Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara, Sanctuarul neolitic de la Parţa ne incită cu elementele sale unicat şi rolul acestora în dezvoltarea societăţii umane de mai apoi. În judeţul Timiş sunt descoperite mai multe sanctuare, de notorietate fiind cele de la Uivar şi Corneşti, fiecare având particularităţi proprii.
(George V. GRIGORE)