Să schimbăm lumea!

„Fiecare se gândeşte cum să schimbe lumea, dar nimeni nu se gândeşte cum să se schimbe pe sine.” (Lev Tolstoi). Chinezii spun şi ei că „stâlpul cât ar fi de înalt, tot de la pământ începe”. Şi la români, „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”, tot o atenţionare asupra unicatului care suntem, propria fiinţă. Toţi clamăm schimbarea. Un fel de „să ne dea!”. Cine, de ce, cum să se schimbe. Dar – eu, tu, el, noi, voi, ei – ce facem pentru ca „să se schimbe”? Cum gândim că se face schimbarea? Am asistat, uneori şi favorizând-o, la schimbarea de direcţie politică. Şi cu ce ne-am ales? Exersăm schimbări de gust cultural, culinar, estetic… Ne schimbăm înfăţişarea, tunsoarea, machiajul, mai pe scurt, ne „schimbăm părul, dar năravul ba”. Fiindcă, probabil suntem toţi de acord că nu aceasta este „schimbarea” pe care ne-o dorim. Este doar o schimbare de suprafaţă.
Dar noi ne dorim o schimbare de fond, de atitudine, de concepţii. Ne dorim să fim mai profesionişti, mai relaxaţi, mai empatici, mai încrezători în forţele noastre, mai cinstiţi, mai educaţi, mai autocritici, mai solidari, mai… Cum se obţine această schimbare? Dă cineva un ordin? Şi dacă ar da, l-am duce la îndeplinire?
Cred că schimbarea este o afacere personală, individuală, ce va conduce la schimbarea pe care ne-o dorim. Dacă fiecare dintre noi ar dori să se „îmbunătăţească” pe sine, am obţine succesele pe care ni le dorim.
Acum trăim o perioadă propice schimbării, ca omenire, ca popor, ca individ. Este un timp ce ne scoate din confortul păgubos şi ne obligă la acţiune în sensul schimbării, transformării noastre. Iar acţiunea benefică, fără a fi nevoie să demonstrăm cuiva, este educaţia. Studenţii sunt în sesiune, perioada de acumulări grăbite sau de demonstraţii elevate ale pregătirii constante preţuite în aprecieri pe măsură. Elevii aşteaptă nerăbdători să meargă la şcoală, să recupereze, să asimileze noi cunoştinţe ghidate de cadre didactice dedicate. Ne aflăm la start. Se poate produce o reinstalare a programelor pe care le avem din naştere şi pe care le-am virusat din neatenţie şi din dorinţa de a copia şi a reproduce atitudini, aptitudini, concepţii inadecvate pentru propriul progres. Sigur, generaţiile dau şi alte sensuri, uneori îmbunătăţite de cei mai tineri, trăsăturilor/ valorilor umane, cum sunt: onoarea, cinstea, respectul, iubirea, generozitatea, înţelepciunea, integritatea, responsabilitatea, bunătatea, încrederea, prietenia, toleranţa, recunoştinţa, altruismul, prudenţa, compasiunea, colaborarea, disciplina, creativitatea, efortul fizic…Dar dacă fiecare dintre noi şi-ar da un extemporal în care răspundă în ce măsură „trec clasa” la valorificarea acestor trăsături, am înţelege în ce măsură putem să schimbăm lumea. Pentru că această schimbare începe, fără îndoială, cu fiecare în parte.
Eu cred că putem! Dumneavoastră? (Mioara Vergu-Iordache)