Să nu ne temem de experimente!

După unii specialişti, viitorul a început deja, iar actualele evoluţii pandemice nu au făcut decât să devanseze implementarea unor noi metode de predare şi examinare, provocând o adevărată revoluţie în sistemele de învăţământ din întreaga lume. Tot ceea ce se întâmplă în ultimele luni reprezintă un scenariu pe care mulţi îl consideră un soi de Hannibal ante portas, dar nu este aşa. Nu este vorba despre un pericol de neînlăturat, ci de frica de a adopta soluţii noi pentru probleme vechi. Întotdeauna, societatea umană, ca ansamblu social, dar şi prin indivizii care o compun, a reacţionat violent la schimbare. Uneori din îngrijorare sau spaimă sau, de cele mai multe ori, din comoditate. Desigur, va fi greu să ne obişnuim cu ideea că şcoala nu va mai fi clădirea impunătoare, cu săli de curs şi profesori care să-şi îndrume învăţăceii de la catedră. Poate că, într-un viitor nu prea îndepărtat, nici nu vor mai exista clădiri cu această destinaţie, activitatea mutându-se în mediul virtual, atât de bogat în stimuli grafici, dar lipsit, totuşi de plăcerea polemicilor cordiale, purtate faţă în faţă. Nu este nevoie decât de deschidere către nou, către experiment, fără teamă şi fără complexe.

*
* *

Teoretic, cel puţin, învăţarea la distanţă diferă de cea tradiţională prin implementarea tehnologiilor şi metodelor de comunicare online în procesul de învăţământ. Ceea ce a produs şi încă produce panică este procentul în care aceste metode vor fi folosite la instruirea cursanţilor. Deşi, aşa cum ne-am fi aşteptat, studenţii şi elevii ar fi trebuit să fie încântaţi de acest sistem, studiile şi analizele efectuate la cald, în timpul examenelor sau al cursurilor, a demonstrat că, în fapt, tinerii aflaţi pe băncile şcolii sunt cei mai suspicioşi referitor la procesul educativ online. Nevoia de interacţiune directă cu cadrul didactic este extrem de actuală, ceea ce demonstrează că teama profesorilor legată de diminuarea importanţei sociale a profesiei de dascăl în perioada imediat următoare este total nejustificată. Aici nu este vorba de nostalgie, ci despre legătura strânsă, creată în secole de şcoală tradiţională, între cel care predă cunoştinţele şi cel care trebuie să le asimileze. Ambii se află într-un punct de inflexiune al cunoaşterii.
Una dintre trăsăturile învăţământului alternativ este implicarea mult mai mare a studentului în procesul de învăţare şi asimilare a cunoştinţelor. Astfel au apărut numeroase oportunităţi şi procedee de documentare şi învăţare. Accesul facil la informaţie este una dintre acestea, însă acesta este lipsit de sens, ba chiar periculos, în lipsa îndrumătorului calificat care nu poate fi decât profesorul. Conceptul de învăţare cooperantă face, de ceva vreme, ocolul planetei, agitând mediul universitar. Studentul nu poate fi lăsat singur în acest demers. Tehnologia informatică şi digitalizarea înseamnă acces la informaţie nu învăţare. Pentru aceasta din urmă prezenţa, fie şi de la distanţă, a cadrului didactic este vitală. În caz contrar, în lipsa unei ordonări şi coordonări a datelor obţinute online, se poate ajunge la haos informaţional, la coruperea şi alterarea informaţiei şi, în cele din urmă la o sedimentare eronată a cunoştinţelor şi la formarea de falşi specialişti. Un om bine pregătit nu este un sac plin cu informaţii adunate de ici-colo, ci o persoană care poate discerne cum şi când să folosească cunoştinţele acumulate.
Este salutar faptul că studenţii au înţeles acest lucru şi îşi doresc o mai strânsă legătură cu profesorii. Ei sunt preocupaţi de modul în care cunoştinţele acumulate le vor folosi în cariera pe care şi-au propus-o, de competitivitatea în raport cu ceilalţi pretendenţi la acelaşi job sau la poziţii de top în compania la care lucrează. Întrebarea pe care şi-o pun în mod frecvent este, conform studiilor din ultimele luni, realizate de universităţi şi instituţii cu profil academic din lumea întreagă, dacă ce învaţă la şcoală, cumulat cu informaţiile adunate din mediul online şi cu îndrumările cadrului didactic le este folositor. De ce să urmezi o şcoală dacă găseşti tot ce îţi trebuie pe net, de la tutoriale, exemplificări, experimente live şi până la demonstraţii? Cu toţii sunt conştienţi că studenţia este o stare tranzitorie, urmată de un nou statut, acela de absolvent, apoi de profesionist apreciat.
Aceleaşi studii, arată o dezamăgire crescândă generată de diferenţa între ceea ce credeau că presupune profesia lor şi ceea ce au aflat despre ea pe băncile şcolii. Aceasta este cea mai bună exemplificare a şocului informaţional despre care vorbeam: datele adunate haotic, din surse necredibile devin toxice în lipsa organizării, asimilării, adaptării şi a unei corecte sedimentări, pe care numai un cadru didactic le poate face. Literatura de specialitate abundă în cazuri despre tineri care credeau că a fi specialist în marketing este totuna cu a te ocupa de creşterea vânzărilor unui anume produs, pentru că aşa au citit pe site-uri neverificate.

*
* *

Oportunităţile de învăţare oferite de mediul online reprezintă, fără discuţie, un avantaj major, care trebuie fructificat în interesul viitorului absolvent. Noile teorii ale învăţării, apărute recent pentru a soluţiona situaţia de criză provocată de pandemie mizează, totuşi, pe efortul de cooperare între studenţi şi facultate, prin cadrele didactice, acestea din urmă fiind constrânse la un efort de adaptare la noile condiţii. Dispariţia catedrei, nu numai ca piesă de mobilier, este o provocare pentru ambele părţi interesate în procesul de instruire. Pe de altă parte, în context, apare o altă trăsătură a noului concept: înlocuirea învăţării individuale cu învăţarea de grup, ceea ce are efecte benefice prin sporirea atitudinii civice şi aplanarea individualismului de factură neoliberală care părea să afecteze din ce în ce mai mult conştiinţa socială. Acest concept, deşi s-a afirmat în anumite teorii ale învăţării, îşi găseşte desăvârşirea în instruirea la distanţă. Astfel, întregul proces educaţional e construit acum pe baza interacţiunii, evaluării şi cooperării de grup. Toate aceste particularităţi ale mediului de învăţare la distanţă, conturează o nouă viziune asupra învăţării, diferită de cea în care profesorul furnizează informaţii şi studentul asimilează, şi anume orientarea strict pe problemele practice legate de viitorul statut de absolvent, dar, foarte important, pe baza unei susţinute şi corecte asimilări a cunoştinţelor atent selectate de profesor.
Problema cel mai dificil de rezolvat va fi, se pare, cea legată de activităţile practice, mai ales în cazul specializărilor pentru care pregătirea nu poate fi considerată completă în lipsa deprinderilor căpătate în activităţi de laborator sau din analiza unor cazuri concrete. Această situaţie a condus la conceptul de şcoală hibridă, care nu exclude interacţiunea directă în cazuri de absolută necesitate, aşa cum este practica. Şi se pare că ideea „a prins”, pentru că are din ce în ce mai mulţi adepţi, de ambele părţi ale catedrei.

*
* *

Ce este de făcut şi care va fi calea aleasă peste numai două luni, când va începe un nou an universitar, nu putem şti deocamdată, dar este cert că problema nu poate fi impusă de sus în jos, unilateral, de către autorităţi. Fiecare universitate va găsi, cu siguranţă, calea de a-şi pregăti studenţii la cele mai înalte standarde. Un lucru este cert: cadrele didactice nu trebuie să se teamă de experimentarea şi aplicarea noilor teorii ale învăţământului, nu trebuie să se îngrijoreze sau să adopte atitudini de blazare. Până la urmă, este doar un proces de adaptare, aşa cum au mai fost şi vor mai fi. Acţiunile îşi vor schimba forma, dar sensul va rămâne acelaşi, pentru că lumea aşa cum o ştim se schimbă rapid şi nimic nu poate opri acest proces accelerat de efectele pandemiei şi de evoluţia imprevizibilă a economiei ca urmare a acestora. Pe de altă parte, studenţii trebuie să privească şcoala nu ca pe un vehicul de propulsare în carieră pe baza unei diplome, ci ca pe o perioadă fertilă, a acumulării de competenţe absolut necesare unui specialist care îşi va face datoria la viitorul loc de muncă, ca parte a angrenajului socioeconomic al lumii de mâine, adică a unui sistem competiţional, după toate semnele, mai puţin prietenos decât cele de până acum. (Dragoş CIOCĂZAN)