Să nu faci ce face popa

Întreaga lume pare mahmură. Oameni şi natură! Priviţi copacii care mai ieri erau împodobiţi de nuntă universală imperială! Astăzi sunt încercănaţi, despletiţi, cu fixativ prost uscat pe plete… Da, numai că ei se spală acum pe faţă şi de mâine aşteaptă rodul zămislit în/de flori… Totuşi, în lumea vegetală e altfel, nu merge cu…propagandă!

Poate că e – sau nu e – inoportună încercarea mea de a afla răspunsul la întrebarea ce se întâmplă cu rolul bisericii noastre? Popi sau părinţi?! Sunt ei modele în comunitate pentru respectul datorat credinţei străbune? Sunt ei educatori de suflete? Ce înseamnă (şi) pentru ei taina spovedaniei? Care este pentru ei valoarea supremă? Sunt funcţionari sau oameni dăruiţi întru credinţă? La ce ne îndeamnă ei? În sfântul lăcaş, încotro se îndreaptă privirea lor? Către icoane, către enoriaşii sfielnici şi sărmani sau… (Doamne, iartă-mă!). Sigur sunt preoţi cu har, preoţi care respectă din convingere, din credinţă, prescripţiile religioase. Aceştia ştiu să acorde iertarea, ştiu să aducă spre sau să întoarcă spre credinţă omul care calcă sau nu pragul bisericii. Sunt preoţii care nu pun note, nu pedepsesc, pentru că nu acesta e rolul lor. Sunt cei care au grijă de hrana sufletului nostru, nu de meniul nostru. Sunt cei care au înţeles că fără suflet suntem doar o halcă! Da, e adevărat!, acordăm mai mare atenţie trupului decât sufletului. Pentru că trupul se vede şi avem impresia că sufletul nu se vede! De fapt, despre ce vorbesc? Despre ipocrizie. Despre acest păcat în care, mi se pare, ne afundăm tot mai mult.

 Credinţa în Dumnezeu este intimă. În rugăciune cerem ajutorul lui Dumnezeu. Cu faptele, gândurile şi vorbele bune îl slăvim. Nu trebuie să ne simţim obligaţi să facem frumos, să fim în rândul lumii. Primenirea sufletului este mai de folos decât primenirea hainelor. Pentru că sufletul e primordial. De el nu ne putem deroba. Nu putem fugi. Doar EL ne păzeşte când suntem singuri. Vă amintiţi?! • Eu sunt Domnul Dumnezeul Tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. • Să nu-ţi faci chip cioplit, nici altă asemănare, nici să te închini lor.• Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert. • Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o cinsteşte. • Cinsteşte pa tatăl tău şi pe mama ta, ca bine să-ţi fie şi mulţi ani să trăieşti pe pământ. • Să nu ucizi. • Să nu fii desfrânat • Să nu furi. • Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău. • Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău.

Părem că am înţeles şi că „Să faci ce spune popa. Să nu faci ce face popa!” Şi-atunci învăţăm să nu mai facem ce face popa?! Evident, nu mă refer la cler, ci la toţi cei care, imaginându-se în amvon, ne predică tot soiul de „porunci” corecte, pe care ei nu le vor urma niciodată. De-aceea „Să nu faci ce face popa” şi, cu noi înşine, să schimbăm ce se mai poate schimba.

Poate, în această Săptămână a Patimilor, ne gândim cum putem să avem, cu adevărat,

Sărbători Pascale fericite! (Mioara VERGU-IORDACHE)