Să începem cu începutul!

România nu a fost admisă în spaţiul Schengen. Aş fi vrut să tac. Cred că vorbim prea mult şi acţionăm prea puţin. Dar… Tocmai am primit două comunicate de presă, de la Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret  – Europa vs. România. România vs. învăţământul românesc –şi de la Consiliul Naţional al Elevilor – Guvernul României îngroapă, treptat, educaţia!. Adică de la SUBIECŢII educaţiei!

Numai EDUCAŢIA te face demn şi respectat. Numai fiind purtător şi mândru de valorile culturale – spirituale şi materiale – ale poporului tău poţi să te impui, numai cu argumente curate, cu adevăr, fără mişmaşuri, numai cu muncă. Sigur, cu părere de rău constatăm că nu există în nicio societate IDEALUL. Dar nouă ni se pretinde. Ar trebui să ne bucurăm. Probabil că s-a remarcat că noi putem! Şi chiar putem! Condiţia ar fi să începem să credem şi noi. Fiecare în parte să începem cu normalitatea, simplitatea, firescul, să ne (re)educăm, să (re)învăţăm limba română, istoria noastră, geografia, să citim despre succese, victorii, eşecuri. Toate sunt ale noastre. Nu cred că avem motive să ţinem capul plecat. Să refuzăm acceptarea oricărei insulte şi, mai ales, să încetăm să ne jignim între noi, să ne bârfim. Nu ne foloseşte la nimic să dăm vina unii pe alţii sau pe străini. Să ne acceptăm şi bunele şi relele. Să evităm excesele de apreciere. Nu suntem nici buricul pământului, nici paria. Suntem egali în drepturi şi obligaţii cu oricare naţiune a lumii. Să credem în noi!

Pe bună dreptate suntem nemulţumiţi de prestaţiile aleşilor noştri. Aleşilor noştri! Ar trebui să ni-i asumăm, pentru că de aceea mergem la vot. Să alegem. Şi am ales. Să-i obligăm să facă ceea ce trebuie. Să terminăm cu zeflemeaua! Să spunem adevărul!

Despre ultimii 33 de ani scoatem în evidenţă mai ales lucrurile rele. Există. Dar sunt şi lucruri bune. Suntem nerăbdători. Este normal. Dar ce face fiecare dintre noi pentru a fi mai bine?! Cum am ajuns să fim total nemulţumiţi, cum am ajuns aşa de săraci, cum ne-a  dispărut speranţa? Încrederea unde e, de ce nu mai suntem mândri?! De ce nu acţionăm ca un tot?! De ce ne luăm după modele false, de ce strigăm în loc să dialogăm, de ce impunem în loc să comunicăm, de ce ne subordonăm în loc să fim parteneri?! Sunt foarte multe întrebări. Răspunsul, unul dintre cele mai importante răspunsuri, este precaritatea educaţiei. Am aruncat în derizoriu tot ce aveam şi nu am pus în loc decât copii inadecvate, sisteme insuficient asimilate, nenorocitul „merge şi-aşa!”. Nu mai merge! Educaţia ne face liberi! Educaţia ne dă putere, ne ajută să ne cunoaştem interesul pe care să-l impunem, aşa cum fac toate naţiunile. Fără educaţie, vom continua să stăm cu căciula-n mâini (dacă vom mai avea şi căciulă!) la porţile altora şi vom continua să fim nefericiţi. Haideţi să începem cu începutul: EDUCAŢIA finanţată şi exigentă! (Mioara VERGU-IORDACHE)