Este a noua celebrare, la 15 ianuarie, ziua naşterii lui Mihai Eminescu, a Zilei Culturii Naţionale! 2019 este şi Anul cărţii în România, în cadrul căruia se lansează Programul naţional România citeşte. Ce frumos! Mai bifăm nişte minunate manifestări?! Căci festivismul e-n floare! În loc să ne suflecăm mânecile şi să ogorâm la rădăcini. Fiindcă avem mult de săpat şi plivit!
Câteva exemple: unul din cinci tineri din România cu vârste între 18 şi 24 ani părăseşte şcoala timpuriu. Aproximativ 60 la sută dintre elevii care au promovat anii terminali de liceu au reuşit să obţină diploma de Bacalaureat. Rata de succes este mai mare la fete decât la băieţi. „În România, băieţii abandonează timpuriu şcoala într-un număr mai mare decât fetele. În anul şcolar 2016-2017, rata abandonului şcolar a înregistrat valori mai mari pentru populaţia şcolară masculină, atât în învăţământului primar şi gimnazial, în învăţământul secundar superior (liceal şi profesional) dar şi în învăţământul postliceal. Abandonul şcolar se manifestă cel mai evident în învăţământul postliceal, rata celor care părăsesc sistemul de educaţie fiind de 10,0% (9,5% în cazul fetelor, respectiv 11,0% în cazul băieţilor)”, a informat, recent, Institutul Naţional de Statistică (INS). Avem de două ori mai puţini absolvenţi de facultate decât media UE. În anul 2017, 17,6% persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 64 ani aveau studii superioare, în România, comparativ cu 31,4% în statele membre ale UE. Aşadar, subliniază INS, România rămâne încă o ţară cu o populaţie care are cel mai frecvent un nivel mediu de instruire. Situaţia devine din ce în ce mai nefavorabilă, în condiţiile în care în ultimii ani numărul de studenţi s-a înjumătăţit (în anul universitar 2017-2018, numărul de studenţi se afla la 49,1% din nivelul anului 2008-2009). Şi putem continua, pentru că se poate discuta mult şi nu prea optimist şi despre cei care au trecut „linia de sosire”.
Da, e bine să sărbătorim, cu condiţia ca evenimentele generate să ţină seama de nivelul la care ne aflăm. Şi de aici să construim. Nu elitelor cred că trebuie să li se adreseze manifestările omagiale! Ci marelui public, care trebuie atras către cultură, care trebuie învăţat de ce este important să vorbeşti şi să gândeşti corect, de ce trebuie să citeşti şi să ştii să apreciezi o carte, o pictură, o sculptură, să ştii să asculţi şi să iubeşti o operă muzicală, de ce este obligatoriu să ai un comportament civilizat, de ce să ştii şi să apreciezi istoria neamului tău şi a celorlalţi, de ce este important să fii mândru de obârşia ta, dar să preţuieşti şi istoria celorlalţi, să fii român ca să fii european şi universal. Toate acestea se învaţă, la şcoală, acasă, în cadrul unor evenimente organizate. Doar să vrem. Pentru că putem!
La mulţi ani, Cultură Naţională! Să te iubim şi să te îmbogăţim! (Mioara Vergu-Iordache)