Rost

Are doar patru litere şi atâtea sensuri! Rost: înţeles, raţiune, semnificaţie, sens, tâlc, justificare, logică, atribuţie, motivare, noimă, temei, socoteală, ordine, regulă, rânduială, soroc, seamă, situaţie, stare, organizare, chemare, menire, misiune, rol, sarcină… Şi a dat naştere la multe expresii, cum ar fi: A (nu) şti rostul cuiva. A fi rost de ceva. A face rost de ceva. A-şi căuta rostul. A nu-şi afla rost. A-şi pierde rostul. A fi în rostul tău. Pe de rost. A învăţa pe de rost. A lua (pe cineva) la rost. A da de rost. A şti (sau a învăţa, a cunoaşte, a înţelege) rostul. A rost(ui). Rostul lumii. Toate au rostul lor. A vedea rostul. Şi-a împlinit rostul. A şti rostul vieţii. Cu rost. Fără rost. A-şi avea rostul.Ce rost are? Om cu rost. A-şi face un rost în viaţă.A face rost de ceva. Are şi acesta un rost. Rostul lumii nu se schimbă. A da de rost etc, etc.

Cu acest cuvânt am putea să ne descurcăm în orice conversaţie „cu rost” sau „fără rost”. Dar, dintre toate expresiile, românul contemporan pare a-şi fi apropriat mai ales „a face rost de ceva”, „ar fi rost de ceva”, „a lua la rost” şi „ce rost are?!” Însă mai aplică şi „pe de rost”, fără să stea prea mult să analizeze de-o fi bine, de-o fi rău.

Nu stăm prea bine cu „rost” în sens de motivare, misiune, organizare, rol, înţeles, menire, pentru că, nu-mi place să spun, dar aşa se vede cu ochiul liber, majoritatea nu înţelege să-şi asume… „rostul” social. Individual, fiecare cu „rostul lui”! Dacă nu coincide cu „rostul” colectiv sau general, „nu mai are rost”!

Auzim des „ce rost are să…” că „oricum nu mă ia în seamă, nu mă vede, nu mă aude, nu mă plăteşte, nu…” „Nu are niciun rost” să mă zbat, să muncesc, să spun, pentru că „nu e rostul meu”. Uităm că „rostul” individual face „rostul” general, cum şi „rostul” general ne facilitează sau ne împiedică „rostul” individual. „Toate la rostul lor” ar avea „rost” ca să ne „împlinim rostul”, să „ne facem un rost în viaţă”, să „ne ştim rostul”.

Care e, până la urmă, „rostul nostru”? Vi se pare pierdere de vreme să ne gândim la semnificaţia, tâlcul, raţiunea existenţei noastre? S-ar schimba ceva în viaţa noastră dacă ne-„am afla rostul”? „Are rost” să înveţi, să fii corect, să fii activ, să fii inventiv, productiv, generos, empatic, recunoscător, politicos, respectuos…? Are „rost” să fii un „om cu rost”? „Are rost” să te implici pentru ca fiecare să-şi afle „propriul rost”? Sunt mai fericiţi oamenii care şi-„au găsit rostul” decât aceia care bâjbâie „fără rost” după fantome ale succesului şi bogăţiei pentru „a face rost de ceva”? Sigur, putem să ne „jucăm” cu multe întrebări izvorâte dintr-un cuvânt simplu şi scurt: „rost”. Dar „are rost”?!

Dorim să ne gândim în post la „rost”!? (Mioara Vergu-Iordache)