Rodica SZELEI: Mi s-a părut ceva magic când am văzut că macii mei prind contur

Un pictor care face tablouri de vis! Dar, mai întâi să îl cunoaștem…
Mă numesc Szelei Rodica, născută la Cluj în data de 01.04.1959, sunt căsătorită, am două fiice, mari de acum, Isabella, care este arhitect, și Ștefania, care este inginer proiectant.

Stau în Jibou. Dezmirul, casa părintească, a fost și de multe ori mai este casa visurilor mele. Am absolvit Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Științe Economice Cluj. Am luat repartiție în loc Jibou, jud Sălaj, fabrica Integrata de in și cânepă Jibou, unde am rămas 8 ani, am plecat în 1990 la liceul din oraș, au urmat câteva bănci mari… Ultimii 11 ani (2006-2017) au fost într-o mare bancă românească, pe funcția de șef agenție. În anul 2017 am ieșit la pensie anticipat fără nici cel mai mic regret.

Pentru ce ați ales pictura și nu muzica?
„De ce nu am ales muzica”?! Mi-ar fi plăcut foarte mult să am talent, educație muzicală și să urc pe cele mai „înalte valuri ale Dunării albastre”. Am o deosebită admirație pentru oamenii care fac cinste acestui domeniu minunat al artei. „De ce pictura”? Îmi aduc aminte că în camera în care dormeam, copil fiind, pe un perete era un tablou cu o barcă pe o apă albastră, undeva între niște munți semeți; mereu am admirat acel peisaj și m-am gândit „Doamne, ce fericit poate fi autorul că din mâinile lui a ieșit așa ceva!”. Am iubit desenul, în școala generală primeai temă și la desen, o temă a fost să desenăm și să coloram o pasăre de curte, eu am făcut un gânsac – așa mi-a ieșit – nici măcar nu aveam gânsac în curte, directorul școlii, dl Ioan Crișan, mai venea, așa mai rar, în vizită la noi, mi-a văzut desenul și am fost lăudată, mi-a zis mie și alor mei că „și din desen se poate mânca o pâine”. Am fost mândră că m-a lăudat. Nu s-a gândit nimeni la o carieră în domeniu. Parcursul meu în viața a fost după un traseu făcut deja de o verișoara, Victoria Pintea, azi Victoria Hopa, care este și nășica mea. Tot ce a făcut ea (liceu, facultate) hop și eu; este ok, nu-mi pare rău. Mereu mi-am dorit să pictez, nu știam pe ce și cu ce, nici timp nu am avut, în fine, după ce m-am pensionat, adică după 3 ani, mi-am cumpărat culori și am început să le pun pe pânză după diferite modele, astfel în luna martie 2020 am pictat pentru prima dată în ulei și pe pânză, habar nu aveam cum se curăță pensula, de exemplu, mi s-a părut ceva magic când am văzut că macii mei prind contur, dar cred că am fost și speriată puțin, nu am mai făcut nimic până în luna octombrie 2020.

Ce tehnică folosiți mai mult pentru tablourile dumneavoastră? Care sunt temele principale? Preferați dimensiunile mai mari, ori mai mici?
Am început ușor, pe pânze destul de mici, în acrilice, marea majoritate a picturilor sunt în acrilice, cu ele ajungi mai repede la rezultatul final, nu necesită zile de uscare. Pictez după diferite poze, modele, pot spune că am intrat în suficiente domenii, mai puțin în a picta portrete, am avut o încercare, trebuia să-mi iasă o fetiță, mi-a ieșit o adolescentă urâțica foc, nici nu am postat-o pe fb. Picturile mele sunt pe pânze maximum 40/50 cm, am una singura de 40/60 cm.

Ce ne puteți spune despre dumneavoastră în afară de dimensiunea artistică?
Dincolo de pensulă și pânză pot spune că sunt o persoană normală. Mă ocup de frumoasa mea curte cu flori și iarbă, de grădinița cu legume, tot ce am iubesc și întrețin cu cea mai mare dragoste. Citesc. Iubesc oamenii oameni, îmi tresaltă inima de bucurie la fiecare like pe care îl primesc pentru picturile mele; mi-a rămas în minte un urmăritor de pe fb care mi-a scris „abia aștept a 2-a zi să văd ce ai mai pictat”. Mă bucură enorm aprecierile primite care-mi întrețin flacăra pasiunii. M-am înscris în mai multe grupuri internaționale de pictură, unde am și postat câteva lucrări, iar efortul s-a concretizat în diferite diplome de apreciere.

Unde credeți că o să fiți peste 10 ani?
Iau totul cum vine și mă bucur când mai realizez o pictură, mai citesc o carte, mai sădesc o floare, mai fac o pâine și plăcinte din care împart cu multă bucurie vecinilor, mă bucur de fiecare minut și rază de soare și sper, da, sper să spun la fel peste 10 ani.

La rândul meu sunt foarte bucuros că am descoperit un om special, un artist valoros, cu talent, putere de muncă, optimism și o maaaaare energie.

Aristotel BUNESCU https://agentiadepresaculturalasisportiva.wordpress.com