Rata de succes la examen a crescut cu 5% pe ansamblul tuturor promoţiilor
Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele obţinute de absolvenţii studiilor liceale care au susţinut probele examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021. Rezultatele au fost afişate atât pe http://bacalaureat.edu.ro/, cât şi în centrele de examen, prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidaţilor, în concordanţă cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD/GDPR).
Rata cumulată de promovare (înainte de contestaţii) este de 67,8%, în creştere cu aproape 5% faţă de aceeaşi etapă de afişare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut: 62,9%). Pentru promoţia curentă, rata de promovare este 73,9% (un plus de 2,5%, comparativ cu aceeaşi etapă din sesiunea iunie-iulie 2020: 71,4%), iar pentru promoţiile anterioare, 27,6% (o majorare de 2,6%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020: 25%).
Au promovat 86.120 de candidaţi, dintr-un total de 126.999 de candidaţi prezenţi (110.358 candidaţi prezenţi provin din promoţia curentă, respectiv 16.641 candidaţi prezenţi din promoţiile anterioare).
Numărul de candidaţi înscrişi în acest an este cu peste 22.000 de candidaţi mai mic decât numărul celor înscrişi anul trecut.
112 candidaţi au obţinut media 10 (232, în prima sesiune a anului trecut, înainte de contestaţii).
Pe discipline de examen, situaţia candidaţilor cu note de 10 este următoarea:
- Limba şi literatura română: lucrările a 1.351 de candidaţi au fost notate cu 10
- Limba şi literatura maternă: lucrările a 263 de candidaţi au fost notate cu 10
- Proba obligatorie a profilului (Matematică – 948 / Istorie – 1.766)
- Proba la alegere a profilului şi a specializării: 7.196 (cele mai multe note de 10 au fost obţinute la Logică şi argumentare: 1.908).
Contestaţiile au putut fi depuse/transmise luni, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
Rezultatele înregistrate după soluţionarea contestaţiilor vor fi anunţate vineri, 9 iulie.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
• recunoaşterea/echivalarea/susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
• susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
• obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise. (Biroul de Comunicare al Ministerului Educaţiei)