Revolta Estului

Când mai-marii Vechiului Continent se adună cu toţii la un loc, e semn că luntrea scârţâie, că ceva nu merge bine. Şi-au ales ca musafereá şi loc de sfat un superb oraş românesc aşezat în inima ţării, fostă capitală culturală europeană în urmă cu doisprezece ani.

Un întreg alai de vistavoi şi colăcari s-au întrecut în tirade şi flecăreli emfatice, ridicând în slăvi ceea ce nu a fost decât o obişnuită şi constant sterilă şuetă, care are loc periodic în câte o urbe europeană. Domnul Junker a ţinut, totuşi, să precizeze de ce a ales Sibiul: ca să poată vorbi „luxemburgheza” cu preşedintele meu, ai cărui strămoşi saxoni au ajuns în Transilvania mai încolo, primii fiind, evident, luxemburghezii.

Că mai erau şi câţiva români prin pădurile respectivului ţinut, care i-au primit cu braţele deschise pe pribegii alungaţi de sărăcie din ţara de baştină, e mai puţin important. Sorcova multiculturală europeană merge mai departe, festivist şi dogmatic, clocind acelaşi ou răscopt din care nu mai poate ieşi decât, cel mult, o omletă cam râncedă.

Mult mai pragmatice şi mai realiste, ţările din Estul continentului încep să îşi piardă răbdarea. Lăsate timp de secole pradă marilor imperii (fie ele pravoslavnice, originate în stepele Asiei Mici sau învelite în sclipici apusean), folosite ca monedă de schimb, cu teritoriile devastate de războaie care nu erau ale lor, spoliate de resursele naturale şi tratate cu condescendenţă, statele din fostul bloc comunist se revoltă. De la Bruxelles, acelaşi vinil hârâitor, cu acul blocat în şanţ: corupţie, corupţie şi iar corupţie, nereguli cu fondurile europene, criticarea refuzului de a primi sute de mii de emigranţi. Problema este de fapt una clasică şi anume o violentă ciocnire a culturilor cauzată de încăpăţânarea Apusului de a crea în Est o lume în oglindă, dar şi de îndârjirea celor din urmă de a nu se lăsa asimilaţi, de a-şi salva tradiţiile şi modul de viaţă mai degrabă cutumiar, de a nu aplica otova legi făcute de alţii. Pentru a înfăptui o adevărată uniune a valorilor comune, de care avem fără putinţă de tăgadă nevoie şi unii şi ceilalţi, pentru că altfel, cu două-trei excepţii, statele europene de sine stătătoare nu pot rezista globalizării şi militarismului crescând, este nevoie de răbdare, tact, înţelegere şi înţelepciune dată de analiza datelor şi faptelor reale. Riscând să fiu acuzat de plagiat: Europa trezeşte-te! (Dragoş CIOCĂZAN)