Revelatorul covid 19

În 24 martie 2020 întrebam – şi parţial răspundeam – dacă „Este covid 19 un revelator pentru societatea românească?” După aproape opt luni, întrebarea nu-şi mai are rostul, nici efortul de a explica. Da, este un revelator. Ne arată fără menajamente cine şi cum suntem.
Mulţi dintre noi am devenit foarte temători, alţii par – în viziunea concetăţenilor – sau chiar sunt cinici, alţii sunt indiferenţi, neîncrezători. O bună parte respectă regulile care ar trebui să conducă la limitarea răspândirii virusului. Toate aceste atitudini provin din asumarea individuală, nu din „directivele” oficialităţilor, care şi-au cam pierdut credibilitatea din cauza mesajelor contradictorii şi/sau neargumentate, din lipsa măsurilor coerente, benefice. Este o jelanie permanentă, dar nu vedem soluţiile. Nu, nu mă refer la „staţi distanţaţi”, dacă se poate în case, „spălaţi-vă pe mâini”, „purtaţi mască”! Asta auzim de câteva luni! Şi aflăm zilnic ce rău o să ne fie! Dacă…
Măştile promise încă nu au ajuns la cei necăjiţi. Ca şi tabletele, pentru învăţământul online. Suntem „liniştiţi” că nici medicamente nu prea sunt şi nu vor fi. Că nu mai sunt locuri la ATI, că personalul medical este epuizat, că…Pe de altă parte, aflăm, nu chiar oficial, că bolnavii cronici, bolnavii de orice altceva decât de covid trebuie să-şi vadă de…viaţă, că la medicii de familie e greu, că la specialişti e şi greu şi scump. Că locurile de muncă sunt limitate, că, din cauza covid, se închid sau se menţin închise sectoare de activitate, că sunt insuficiente cadre didactice, că recolta agricolă nu e cum am fi vrut să fie… Tot să trăieşti!
Soluţii? Probabil după alegerile parlamentare! Care, musai trebuie să se desfăşoare în 6 decembrie, când Moş Nicolae le va aduce daruri celor buni şi frumoşi şi nuiele celor urâţi şi răi!
Cred că nu numai eu m-am săturat de „dezastruoasa moştenire”. M-am săturat de fatalitatea legilor româneşti! Dacă sunt greşite, de ce nu se schimbă? Cine pe cine împiedică să facă binele pe care-l aşteptăm?! Când e vorba de ilegalităţi, de furtişaguri, nu se împiedică nimeni de legi!
Şi pentru că port mască, mă spăl des pe mâini şi respect distanţarea fizică, dar nu socială, mă uit la spectacolul cu tuşe groteşti, un spectacol pe care nimeni nu şi-l asumă, în care suntem interpreţi-figuranţi, fără să cunoaştem scenaristul, regizorul; există şi o coloană sonoră disonantă, cu solişti afoni. Trist spectacol! Până la urmă, ce este aşa de greu de înţeles? Este limpede că, nu numai la noi, sistemul medical este depăşit, din punct de vedere economic, orizontul nu este roz, învăţământul este într-o situaţie foarte grea, evenimentele culturale sunt în aer…Virusul a pus stăpânire pe planetă. Oamenii vor găsi soluţia să-l învingă. Până atunci?! Până atunci avem datoria să ne protejăm, pe noi şi pe ceilalţi, indiferent ce credem despre soluţiile sau nonsoluţiile oferite de guvernanţi, indiferent ce credem despre existenţa şi virulenţa virusului. Dacă numai un singur om ar fi în pericol din cauza lui, avem obligaţia să fim vigilenţi, să respectăm indicaţiile medicilor. Să schimbăm imaginea despre noi, pe care a revelat-o virusul. (Mioara Vergu-Iordache)