REGINA MARIA – 150 sau STEAUA DE PE CERUL ROMÂNESC.

Se dedică distinsei regizor şi Om de cultură Claudia Motea

„Niciodată, desigur, o Regină n-a impus mai mult în afară de rangul ei suprem. Regalitatea vitejiei şi milei de oameni o fac să poarte totdeauna o coroană nevăzută care e mai scumpă decât toate juvaierele lumii”. (Nicolae IORGA)

Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha s-a născut la 29 octombrie 1875; Kent Anglia, în reşedinţa familiei, de la Eastwell Park, Ashford; era fiica cea mare a părinţilor săi - Alfred Ernest Albert de Saxa- Coburg şi Gotha, şi Maria Alexandrova Romanov, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Tatăl său era cel de-al doilea fiu al Reginei Victoria şi prinţului consort Albert. Mama era singura fiică în viaţă a din căsătoria ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei cu Maria Alexandrova de Hessa. Maria a fost botezată în ritul anglican la capela privată a castelului Windsor pe 15 decembrie 1875, având ca naşi de botez pe: împărăteasa Rusiei Maria Alexandrovna şi ţareviciul Alexandru al III-lea (bunica şi unchiul pe linie maternă), Alexandrine, ducesă de Saxa-Coburg şi Gotha - (mătuşă pe linie paternă), Alexandra, prinţesă de Wales (mătuşă pe linie paternă) şi prinţul Arthur, duce de Connaught (unchi pe linie paternă). Botezul a fost de natură „strict privată”, deoarece a fost realizat în ziua care urma celei de-a 14-a comemorări a morţii prinţului-consort Albert.

Pe fondul atmosferei tensionate din familie, cauzată de o mamă irascibilă, dominatoare şi neglijată, şi un tată slab de fire şi plecat aproape permanent în lungi călătorii pe mare, prinţesa Maria va fi crescută timp de aproape 12 ani numai la Eastwell Park, reşedinţa de la ţară a familiei de Edinburgh, preferată de mama sa reşedinţei oficiale de la Londra, palatal Clarence House.

Eastwell Park a rămas unul din locurile favorite ale Mariei, pe care l-a evocat întotdeauna cu bucurie şi nostalgie: „Oricât aş îmbătrâni, mirosul frunzelor uscate de toamnă îmi va aduce mereu în faţa ochilor imaginea vechii case englezeşti. Acea aromă, oriunde aş fi, îmi evocă viziunea locului Eastwell Park, cu cărările sale prin pădure, pe care le băteau paşii noştri copilăroşi.”

Prinţesa Maria – Principele moştenitor Ferdinand.

La 29 decembrie 1892, Prinţesa Maria s-a căsătorit cu Ferdinand I, Principele moştenitor al tronului României; a încercat încă de la început, şi a reuşit din plin, să se integreze naţiunii care o adoptase ca Principesă. Din anul 1914 a făcut-o – cu har domnesc – în calitate de Regină.

Majestatea sa a urmărit constant întărirea legăturilor dintre România şi Marea Britanie, dovedind reale calităţi diplomatice în promovarea şi apărarea intereselor României. S-a opus intrării României în Primul Război Mondial de partea Puterilor Centrale şi a sprijinit alianţa cu Antanta, în vederea susţinerii de către aceasta a realizării statului naţional român. Pe timpul războiului, l-a acompaniat pe Ferdinand în refugiu în Moldova, activând ca soră de caritate în spitalele militare, activitate care a făcut ca poporul să o numească „mama răniţilor”.

Distinsă diplomat.

În perioada Conferinţei de Pace de la Paris (1919), la propunerea premierului I. I. C. Brătianu s-a deplasat în capitala Franţei, unde i-a explicat cu mare demnitate lui Georges Clemenceau condiţiile în care România a fost nevoită să semneze la data de 20 februarie/5 martie 1918aşa zisa Pace de la Buftea – pe care niciodată nu a ratificat-o, ceea ce de facto însemna neacceptarea ei. Consemnăm evenimentul petrecut a fi un moment de glorie diplomatică pentru Regina Maria. S-a şi spus: „Leoaica a reuşit să îmblânzească Tigrul”.

De la Paris, Regina însoţită de fiicele ei a plecat spre Londra, pentru o întâlnire cu vărul său George al V-lea. Acesta împreună cu consoarta o vor întâmpina pe peronul gării. Să fi mai acordat oare cuiva o asemenea primire?

La reîntoarcere – spre Bucureşti – se va opri la Paris. Aici, ministrul de externe polonez, Ignacy Paderewski, fostul mare pianist, va oferi în onoarea sa o recepţie. A fost unul dintre cele mai importante momente ale raporturilor româno-polone. Scenariul conceput de cele două mari personalităţi a stat la baza evoluţiei raporturilor bilaterale în perioada interbelică.

După încoronarea din 15 octombrie 1922 de la Alba Iulia, Regina Maria va participa la o campanie diplomatică de anvergură pentru recunoaşterea internaţională a statului român reîntregit; a avut întrevederi oficiale sau informale cu suveranul englez, cu preşedintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, cel pe care îl întâlniseră şi la Paris, cu reprezentanţii de marcă ai mass-mediei europene. Nu în ultimul rând, la Sinaia, în 1922, îl va cunoaşte pe liderul Poloniei renăscute, pe mareşalul Jozef Pilsudski, personalitate cu care Regina va întreţine relaţii de colaborare vreme îndelungată. Mai mult, cuplul regal român va da curs, în iunie 1923, invitaţiei Părţii Polone de a efectua o vizită în această ţară. Periplul va fi descris în cele mai frumoase culori în memoriile Mariei.

După moartea Regelui Ferdinand şi venirea la putere a fiului său, Carol al II-lea, cel autoexilat în Franţa, din dragostea pentru Elena Lupescu a revenit în ţară în 1930. A preluat grabnic puterea şi a reuşit să îşi îndepărteze mama, pe Regina Maria, din viaţa politică, obligând-o să trăiască într-un soi de exil intern la reşedinţele sale de la Balcic şi Bran. Ultimii doi ani de viaţă au fost cei mai grei pentru regină, în ciuda implicării unor medici de marcă şi a tratamentului primit în diferite sanatorii din Europa. Nu se adevereşte faptul că a trecut în eternitate în tren.

Ultima însemnare din jurnalul reginei poartă data de 11 iulie 1938 şi, ca un simbol, în textul original apar două cuvinte româneşti, Maria rugând-o pe una dintre prietenele ei să-i povestească cât poate de mult de „dulcea ţară”.

Trenul regal a părăsit Dresda pe 14 iulie 1938, transportând-o pentru ultima dată pe Regina Maria spre ţară. Traversează Polonia şi intră în România prin nord, pe la Cernăuţi. Va fi o călătorie dramatică cauzată de agravarea continuă a stării de sănătate a reginei. Practic, Maria intră în agonie, dar deja se afla pe pământul României Mari.

Aflând că trenul regal o duce pe regina lor pe ultimul drum, zeci de mii de români, bărbaţi, femei, copii, bătrâni, s-au înşirat de-a lungul căii ferate pentru a arunca o cană sau o găleată cu apă rece pe vagonul încălzit la maxim de soarele torid de iulie, în care Maria murea încetul cu încetul. Era un ultim gest de respect şi iubire al românilor pentru aceea care era şi va rămâne prima şi ultima regină a României Mari.

A ajuns la Sinaia pe 17 iulie; a doua zi se declanşează criza finală. Profesorul Hortolomei, cu acribia caracteristică, surprinde sec ultimele clipe ale Reginei Maria: „pe la ora 2 jumătate, a avut un scaun foarte abundent (700-800 de grame); melenă intensă; după care Maiestatea sa a căzut într-o somnolenţă cu puls 140; tensiune maximă-8; frecvenţa respiraţiei =36/minut; răspunde greu la întrebări; la ora 5 a intrat în agonie, iar la ora 5.39 p.m a decedat”.

 În ultimele ei clipe alături de Regina Maria s-au aflat fiul ei Carol, fiica ei cea mare, Elisabeta, şi nepotul ei, viitorul rege Mihai I. Avea vârsta de 62 de ani.

Trupul reginei a fost depus iniţial în holul castelului Pelişor, ulterior în holul castelului Peleş; aşezat pe un afet de tun, sicriul a plecat spre gara Sinaia, apoi Bucureşti şi, în sfârşit, la Curtea de Argeş, unde se află Necropola Regală. Aici Regina Maria a fost înmormântată alături de soţul ei, Regele Ferdinand, de Regele Carol I şi de Regina Elisabeta.

Personalitate complexă şi puternică, Regina Maria a fost supusă unor campanii denigratoare sistematice, cele mai cunoscute fiind cele orchestrate de Puterile Centrale în Primul Război Mondial şi de autorităţile comuniste, în primii ani după Al Doilea Război Mondial, campanii ale căror reminiscenţe mai pot fi întâlnite şi astăzi.

Constantin Argetoianu, unul dintre criticii constanţi şi nemiloşi ai Reginei, este şi cel care reuşeşte să sintetizeze în câteva cuvinte rolul Reginei Maria şi locul pe care ea îl merită în istorie: „Oricâte greşeli va fi comis regina Maria, înainte şi după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va aşeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranşee printre combatanţi în rândurile înaintate, o găsim în spitale şi în toate posturile sanitare printre răniţi şi bolnavi. O găsim de faţă la toate adunările care încercau să facă puţin bine. Nu a cunoscut frica de gloanţe şi de bombe, cum nu a cunoscut teama şi scârba de molimă sau nerăbdarea faţă de eforturile aşa de des inutile, provocate de dorinţa ei de mai bine. Regina Maria şi-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităţilor sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării şi ridicării moralului acelora care o înconjurau şi care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta ţării şi a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspiraţiile cele mai înalte ale conştiinţei româneşti. Prin modul cum a influenţat în 1916 intrarea României în război şi din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la Bucureşti, regina s-a aşezat ca ctitoriţă a României întregite şi ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naţionale.”

Nu doar acest cunoscut politician de vază a relevat aceste aspecte. În mintea mea si mai pregnante rămân cuvintele marelui bărbat de stat, I. G. Duca: „Regina Maria îţi ia văzul. Nimeni n-o poate întrece”. /…./ În eseurile mele am subliniat de nenumărate ori: Dacă n-ar fi fost Regina Maria – n-ar fi existat România Mare!  (Sursă foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Regina_Maria_a_Rom%C3%A2niei)  (Nicolae MAREŞ)