Regele Carol al II-lea – un proiect de succes pentru România

Un rege al României, Carol al II-lea, este reînhumat în ţară şi primeşte dreptul de a avea locul de veci care i se cuvine. Este firesc să ne aducem aminte, cu această ocazie, câteva dintre realizările sale. După emanciparea României la mijlocul secolului XIX, ne-am aflat mereu într-o cursă contra cronometru să depăşim decalajul de dezvoltare economică faţă de Europa Occidentală. În acest demers, până acum, cele mai înalte performanţe au fost atinse în vremea Regelui Carol al II-lea. Doresc să prezint meritele Regelui Carol al II-lea în terminologia modernă a managementului de proiect. Orice proiect îşi stabileşte un obiectiv principal. În mandatul de manager de proiect public naţional al unui conducător de stat cum era România atunci, un obiectiv putea fi reducerea decalajului faţă de ţările dezvoltate. Niciun conducător nu-şi poate propune să depăşească performanţele în mărime absolută pe care le vor atinge generaţiile umătoare. Măsura performanţei în managementul public este dată de mărimi relative, bazate pe comparaţii internaţionale. Faţă de acest criteriu putem spune că, într-adevăr, Regele Carol al II-lea a avut cea mai bună performanţă ca manager de proiect: decalajul dintre România şi ţările dezvoltate a fost cel mai mic în vremea domniei sale, mai exact în anul 1938.O critică aspră i-a fost făcută Regelui Carol al II-lea în legătură cu performanţa în politica externă, componentă importantă a atribuţiilor managementului public naţional. Astăzi putem privi retrospectiv şi stabili dacă traiectoria (calea) aleasă de Rege a fost eronată. Putem spune că a greşit, dacă indicăm altă opţiune pe care o avea la momentul respectiv şi nu a utilizat-o.În deceniul 4 al secolului XX, România nu avea opţiunea „parteneriatului strategic cu SUA”. În acea perioadă existau trei opţiuni de alianţă: cu democraţiile Occidentale Franţa şi Marea Britanie (aleasă de Regele Carol al II-lea), cu Germania revanşardă şi din 1933 fascistă, cu URSS. Parteneriat cu URSS însemna să cedăm imediat Basarabia, să facem loc propagandei şi politicilor comuniste contrare valorilor liberale şi democratice, să aducem schimbări în politica internă. Spiritul liberal dominant al epocii în România făcea imposibilă renunţarea la valorile tradiţionale de proprietate, ordine, credinţă în favoarea celor colectiviste promovate de URSS. Opţiunea „alianţă cu Germania” împotriva Franţei sau Marii Britanii era de neconceput în opinia publică din România în prima jumătate a deceniului 4 din secolul XX. Lideri importanţi, care forţaţi de împrejurări au colaboat cu Germania după 1940, inclusiv generalul (viitorul mareşal) Ion Antonescu, nici nu puneau în discuţie atunci renunţarea la alianţa cu Franţa şi Marea Britanie. Formula niciodată împotriva Franţei! din acei ani aparţine chiar lui Ion Antonescu, viitorul Conducător al Statului din perioada 1940-1944. În aceste condiţii, ce putem imputa Regelui ca manager de proiect în alegerea opţiunii de politică externă? Totuşi am pierdut teritorii în vremea domniei sale. În managementul de proiect se spune apariţia unor evenimente care nu pot fi prevăzute de managerul de proiect referitoare la mediul extern organizaţiei (ţării în cazul acesta). Înfrângerea rapidă a Franţei de către Germania, care a avut loc în vara anului 1940, era imposibil de prevăzut la momentul în care Regele Carol al II-lea alegea opţiunea de politică externă. Pe măsura creşterii forţei Germaniei a avut flexibilitatea de a face paşi în direcţia apropierii de aceasta, atât cât o alianţă cu Franţa şi Marea Britanie permitea. Dovadă că în anul 1940 am salvat existenţa ţării şi mai mult de jumătate din Transilvania.
Ce a rămas în urma Regelui Carol al II-lea? Managementul de proiect ne cere să analizăm în primul rând resursa umană. Putem spune că oamenii care i-au stat alături sau care au fost în prim-plan în vremea Regelui Carol al II-lea s-au dovedit şi ulterior personalităţi de prim rang.
Nicolae Iorga, sfătuitorul şi criticul Regelui Carol al II-lea, a fost în permanenţă acceptat ca personalitate de prim rang, fiind recunoscut inclusiv pe plan internaţional.
Virgil Madgearu, unul dintre artizanii politicilor economice din mandatul Regelui Carol al II-lea, a rămas în inima studenţilor şi a celor care i-au cunoscut opera. În anul 1984, în plin regim comunist, Virgil Madgearu era omagiat la Academia de Studii Economice. Manea Mănescu, prim ministru al Guvernului comunist o lungă perioadă de timp, ţinea o prelegere cu titlul Virgil Madgearu – profesorul meu, care ne emoţiona pe toţi cei din sală.
Manea Mănescu însuşi lăcrima în timp ce vorbea despre Virgil Madgearu.
Mihail Manoilescu, reputat economist al acelei epoci, a scris cea mai citită carte din domeniul economic scrisă de un român, cu titlul Forţele naţionale productive şi comerţul exterior. Teoria protecţionismului şi a schimburilor internaţionale. Aşa cum am arătat într-un număr anterior, cartea a fost tradusă chiar şi de regimul comunist, fiind inclusă în bibliografia obligatorie de examen.
Nicholas Georgescu-Roegen a fost unul dintre gânditorii Epocii Carol al II-lea, care şi-a continuat ulterior opera în SUA. Cartea sa Legea entropiei şi procesul economic a avut un mare succes pe plan internaţional, deschizând un domeniu nou de cercetare, bioeconomia. Cartea i-a fost tradusă şi în limba română de regimul comunist. Unul din profesorii mei, regretatul Mircea Bulgaru, ne destăinuia la seminar că nu poate să o dea jos din mână decât atunci când doarme. După ce o cumpărase, gândea numai în termeni de entropie. Au fost critici referitoare la pregătirea militară a României în timpul domniei sale. În managementul de proiect se cere să se stabilească obiective realiste, posibil de atins. Astfel nu este firesc să apreciem lipsa de pregătire a armatei dacă România nu a putut lupta singură cu mari puteri ale vremii, cum ar fi URSS şi Germania, fiind obligată să cedeze teritorii. Poate este mai corect să ne aducem aminte că nici unul dintre statele vecine, comparabile ca dimensiune cu România, nu a avut curajul să ne atace singur, nici în momentul dramatic al anului 1940. În termeni de management de proiect trebuie să facem analiză pe baza unor date comparabile.Despre pregătirea militară de elită doresc să pun în discuţie problema formării cadrelor militare din aviaţie. Victoria aviatorilor români din vara anului 1943 împotriva aviaţiei SUA este poate şi meritul unei instituţii de pregătire militară pe care Regele Carol al II-lea a susţinut-o cu toate puterile. Dacă avioanele erau cumpărate după abdicarea sa, instructorii care i-au pregătit pe aviatorii de excepţie respectivi erau din vremea domniei sale.
Criteriul cel mai relevant pentru a aprecia managementul public este standardul de viaţă a cetăţenilor. În termeni ai managementului de proiect este criteriul central de apreciere. Ne punem astfel întrebarea: cum au dus-o oamenii simpli pe timpul domniei Regelui Carol al II-lea? Toate relatările pe care le-am ascultat i-au fost pozitive. Am discutat cu oameni care au aparţinut unor categorii sociale diferite, fără acces la privilegii. Marea majoritate au fost mulţumiţi de viaţa trăită atunci.
Dacă am avea ocazia să întrebăm înaintaşii care au trăit în timpul Regelui Carol al II-lea, sunt convins că marea majoritate ne-ar recomanda să-i cinstim aşa cum trebuie memoria la ceasul când osemintele sale au fost reînhumate în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. (Conf.univ.dr. Aurelian Virgil BĂLUŢĂ)