Rectificare, da! Dar a mentalităţii.

„Ca urmare a discuţiilor din spaţiul public cu privire la proiectul primei rectificări bugetare din acest an, Ministerul Educaţiei Naţionale face următoarele precizări:
Bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2019, a beneficiat de o creştere de aproape 10 miliarde de lei faţă de bugetul acordat în anul 2018, iar execuţia pe primul semestru este de 46%. Prin proiectul rectificării bugetare se propune diminuarea cheltuielilor cu suma de circa 1,03 miliarde de lei (…)”
Textul de mai sus face parte din „Precizările Ministerului Educaţiei Naţionale cu privire la prima rectificare bugetară pe anul 2019” din data de 7 august 2019.
Ce aflăm? Că nu-i nicio problemă dacă se iau bani de la Educaţie! Că sunt destui! Cum??? De ce se iau? – insist eu, sigur, cu naivitate. Nu zice ministrul Finanţelor Publice că sunt bani la buget! Păi dacă sunt bani, de ce să se ia bani de la Educaţie? Sigur şi de la alte ministere! Nu era mai bine ca banii „economisiţi” de minister să fie redirecţionaţi spre alte categorii de cheltuieli?
Aşa aş fi văzut eu rostul rectificării în sensul legalizării schimbării destinaţiei banilor alocaţi. Economiile să se ducă la investiţii, pentru cămine, grădiniţe, şcoli salubre, încălzite, cu grupuri sanitare în interiorul clădirilor, pentru înfiinţarea şi dotarea cabinetelor medicale, stomatologice, cabinetelor şcolare, atelierelor, pentru construirea de cămine şi cantine, pentru asigurarea participărilor elevilor români la competiţii internaţionale, pentru tabere şcolare gratuite de care să se bucure copiii merituoşi, pentru programe after-school, pentru cluburi şi cercuri…
Nici în învăţământul superior de stat lucrurile nu stau aşa de bine! Aflăm că nu sunt afectate bursele. Dar numai de burse este vorba? Cum sunt dotate instituţiile de învăţământ superior? Sunt suficiente cămine şi cantine studenţeşti? Există firme de exerciţiu foarte bine dotate? Ştie cineva dacă mai sunt carcase pe post de calculatoare?! De unde sunt banii care „prisosesc” din învăţământul superior de stat? Cumva din taxa locurilor cu plată? De ce de multe ori locurile cu plată sunt mult mai multe decât cele „gratuite”? Care este diferenţa dintre învăţământul de stat şi învăţământul privat?! Cât se investeşte în cercetare în învăţământul superior? Cum sunt dotate laboratoarele? Cum sunt stimulaţi profesorii să fie din ce în ce mai buni dascăli pentru studenţii lor? Continuă alergarea între universităţi de stat şi private, din Bucureşti şi din ţară?!
Cât ne mai furăm căciula?! Cât ne mai minţim? Nu ar fi mai bine să se schimbe numele ministerului? Unde s-a mai pomenit ca pentru EDUCAŢIE să fie suficient, în condiţiile în care în fiecare zi se descoperă ceva nou, se diversifică piaţa muncii?! Chiar în situaţia în care la noi, în educaţie, totul ar merge ca pe roate. Ceea ce nu poate fi demonstrat! (Mioara Vergu-Iordache)