Radu CÂMPEANU în memoria celor care l-au cunoscut

Pe 19 octombrie 2022 s-au împlinit şase ani de când Radu Câmpeanu, mult timp liderul spiritual al liberalismului din România, s-a ridicat la ceruri. Cei care au fost alături de Seniorul Radu Câmpeanu pot depune mărturie asupra faptelor şi crezului său politic.

A fost un om care s-a dedicat ideii liberale. A stat în închisoare nouă ani, din care doi ani închis într-o celulă fără a avea voie să vadă pe cineva sau să vorbească cu cineva. Nici o secundă nu a renunţat la ideile fundamentale ale liberalismului. Deşi a suferit mult în timpul detenţiei, niciodată nu a fost dominat de gândul răzbunării. A repetat de multe ori după revenirea în ţară, inclusiv atunci când deţinea funcţii publice importante, că România viitoare nu se poate construi pe ură. Toţi apropiaţii au consemnat declaraţia, reluată frecvent, că nu doreşte pedepsirea celor care i-au făcut rău în închisoare, că îi iartă pe toţi.

Un moment important l-a reprezentat reînfiinţarea Partidului Naţional Liberal. La revenirea din exil, împreună cu mai mulţi fruntaşi liberali, a refăcut acel partid falnic care făcuse atâtea pentru România. Partidul Naţional Liberal reînfiinţat a păstrat mesajul lăsat de brătieni „prin noi înşine”.

Printre colaboratorii alături de care a fondat în 1990 Partidul Naţional Liberal s-au numărat: Dan Amedeu Lăzărescu, I.V. Săndulescu, Radu Ciuceanu, Sorin Bottez, Mircea Vaida, Mircea Ionescu Quintus, Laurenţiu Priceputu, Vicenţiu Găvănescu, Petru Năianu Bedros, Ioan Basgan, Călin Popescu Tăriceanu, Radu Stroe, Decebal Traian Remeş, Valeriu Stoica. Lista este mai lungă şi ar trebui să-i includă inclusiv pe cei care au iniţiat filialele Partidului Naţional Liberal în teritoriu, toţi având o simpatie faţă de Radu Câmpeanu. Unii dintre ei reprezintă acum nume cunoscute de publicul larg, adevărate personalităţi ale ultimei perioade de timp parcurse de ţara noastră. Toţi au marcat, într-o mai mare sau mai mică măsură, istoria recentă a României. Majoritatea nu mai sunt printre noi. Performanţa avută de fiecare a depins atât de abilităţile şi pregătirea lor, cât mai ales de contextul social dificil în care au acţionat. Ca oameni au fost supuşi greşelii. Ca liberali şi-au asumat nerealizările. Preşedintele fondator din 1990 al Partidului Naţional Liberal le-a oferit atunci şansa de a se afirma, a dat României oportunitatea valorificării doctrinei liberale prin intermediul unor oameni care îşi declarau fidelitatea faţă de aceasta.  

În perioada de început (în anul 1990), era la partid seară de seară pentru a organiza bunul mers al lucrurilor. Spre deosebire de alte ţări din Europa de Est, în România am avut continuitate între perioada de glorie interbelică şi noua epocă a tranziţiei, inclusiv prin faptul că în lista de competitori electorali exista Partidul Naţional Liberal trăgându-şi seva din energiile, înţelepciunea şi echilibrul din acea perioadă. Legătura directă cu Partidul Naţional Liberal din perioada interbelică era asigurată prin Radu Câmpeanu şi ceilalţi Seniori liberali care l-au însoţit în proiectul din 1990.       

Discursul lui Radu Câmpeanu nu avea egal. Au rămas consemnate mărturisirile multor liberali care au relatat în diferite moduri cum discursul lui Radu Câmpeanu convingea ascultătorii şi despre atracţia cu adevărat magnetică pe care o exercita acesta asupra partenerilor de dialog. Analizând atent evoluţia luptelor politice la care a participat Radu Câmpeanu, observăm că pentru competitorii săi a fost mai eficient să-i limiteze impactul mesajelor sau accesul la opinie decât să-l contracareze. Forţa argumentelor sale şi frumuseţea discursului au reuşit să impună soluţii liberale chiar şi atunci când liberalii nu aveau puterea de decizie.

Vara se retrăgea într-un colţ de rai la conacul său de la Budeasa. Locul îţi dădea senzaţia că trăieşti în secolul XIX. Era astfel mai uşor pentru cei care se întâlneau acolo cu Seniorul Radu Câmpeanu să respecte inclusiv rigoarea de gândire liberală a secolului XIX.

A fost un om fin, rafinat, optimist şi, mai ales, cu mare credinţă în Dumnezeu. Frecvent, după amiaza, lua maşina şi mergea la câte o mânăstire. A recunoscut că drumul spre credinţă, deşi început din copilărie, a fost netezit de suferinţele din închisoare. În acelaşi timp, a fost un om de mare vitalitate şi sinceritate. Avea tăria să-şi recunoască, atât păcatele tinereţii, cât şi erorile politice.

A fost un patriot adevărat. Nu ezita să-şi manifeste dragostea faţă de ţară. De fiecare dată când asculta Imnul Naţional îi dădeau lacrimile. Considera că România este parte din Europa. Nu trebuie să ne milogim pentru recunoaşterea locului pe care îl ocupăm şi nu trebuie să negăm trecutul pe care îl avem pentru a face pe plac prietenilor. 

Prezenţa Seniorului în viaţa publică din România a reprezentat un vis frumos, pe care foarte mulţi îl dorim repetat prin liderii politici ai momentului.  (Aurelian Virgil BĂLUŢĂ, Yvonne-Alexandrine-Rada VICHET)