PROTECŢIA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR COPILULUI (IV)

Protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi

Protecţia specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora.
Copilul beneficiază de protecţia specială prevăzută de lege până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu.
La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, dacă îşi continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învăţământ de zi, protecţia specială se acordă, în condiţiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani.
Tânărul care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de protecţie specială, dar care nu îşi continuă studiile şi nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă de până la 2 ani, de protecţie specială, în scopul facilitării integrării sale sociale. Acest drept se pierde în cazul în care se face dovada că tânărului i s-au oferit un loc de muncă şi/sau locuinţă cel puţin de două ori, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui.
Măsurile de protecţie specială a copilului se stabilesc şi se aplică în baza planului individualizat de protecţie.
Măsurile de protecţie specială a copilului care a împlinit vârsta de 14 ani se stabilesc numai cu consimţământul acestuia. În situaţia în care copilul refuză să îşi dea consimţământul, măsurile de protecţie se stabilesc numai de către instanţa judecătorească, care, în situaţii temeinic motivate, poate trece peste refuzul acestuia de a-şi exprima consimţământul faţă de măsura propusă.
Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului are obligaţia de a întocmi planul individualizat de protecţie, în termen de 30 de zile după primirea cererii de instituire a unei măsuri de protecţie specială sau imediat după ce directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului a dispus plasamentul în regim de urgenţă.
La stabilirea obiectivelor planului individualizat de protecţie se acordă prioritate reintegrării copilului în familie, iar dacă aceasta nu este posibilă, se va proceda la deschiderea procedurii adopţiei interne.
Reintegrarea copilului în familie ca obiectiv al planului individualizat de protecţie se stabileşte cu consultarea obligatorie a părinţilor şi a membrilor familiei extinse care au putut fi găsiţi.
Deschiderea procedurii adopţiei interne se realizează în condiţiile legii speciale, adopţia ca obiectiv al planului individualizat de protecţie stabilindu-se fără consultarea părinţilor şi a membrilor familiei extinse.
Planul individualizat de protecţie poate prevedea plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenţial, numai în cazul în care nu a putut fi instituită tutela ori nu a putut fi dispus plasamentul la familia extinsă, la un asistent maternal sau la o altă persoană sau familie.
Măsurile de protecţie specială a copilului sunt:
a) plasamentul;
b) plasamentul în regim de urgenţă;
c) supravegherea specializată.
De măsurile de protecţie specială, instituite de lege, beneficiază:
a) copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela;
b) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora;
c) copilul abuzat sau neglijat;
d) copilul găsit sau copilul părăsit în unităţi sanitare;
e) copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.
Părinţii, precum şi copilul care a împlinit vârsta de 14 ani au dreptul să atace în instanţă măsurile de protecţie specială instituite de lege, beneficiind de asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii.

Plasamentul

Plasamentul copilului constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, în condiţiile legii, după caz, la:
a) o persoană sau familie;
b) un asistent maternal;
c) un serviciu de tip rezidenţial şi licenţiat în condiţiile legii.
Persoana sau familia care primeşte un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România şi să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în plasament.
Pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidenţial care îl are în îngrijire.
Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 7 ani poate fi dispus numai la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis.
La stabilirea măsurii de plasament se va urmări:
a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă;
b) menţinerea fraţilor împreună;
c) facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a menţine legătura cu acesta.
Măsura plasamentului se stabileşte de către comisia pentru protecţia copilului, în situaţia în care există acordul părinţilor.
Măsura plasamentului se stabileşte de către instanţa judecă-torească, la cererea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către comisia pentru protecţia copilului.
Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către instanţă.
Dispoziţiile prevăzute de legislaţia în vigoare referitoare la dreptul părintelui firesc de a consimţi la adopţia copilului se aplică în mod corespunzător.
Comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa care a dispus plasamentul copilului va stabili, dacă este cazul, şi cuantumul contribuţiei lunare a părinţilor la întreţinerea acestuia.
Dacă plata contribuţiei la întreţinerea copilului nu este posibilă, instanţa obligă părintele apt de muncă să presteze între 20 şi 40 de ore lunar pentru fiecare copil, acţiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecţie specială, pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliul sau reşedinţa.

Plasamentul în regim de urgenţă

Plasamentul în regim de urgenţă este o măsură de protecţie specială, cu caracter temporar, care se stabileşte pentru copilul aflat în următoarele situaţii:
a) abuzat, neglijat sau supus oricărei forme de violenţă;
b) găsit sau părăsit în unităţi sanitare.
Plasamentul în regim de urgenţă se poate dispune şi în cazul copilului al cărui unic ocrotitor legal sau ambii au fost reţinuţi, arestaţi, internaţi sau în situaţia în care, din orice alt motiv, aceştia nu-şi pot exercita drepturile şi obligaţiile părinteşti cu privire la copil.
Pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul drepturilor părinteşti, până când instanţa judecătorească va decide cu privire la menţinerea sau înlocuirea acestei măsuri şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Pe perioada suspendării, drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către persoana, familia, asistentul maternal sau şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit copilul în plasament în regim de urgenţă, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care se găseşte copilul, dacă nu se întâmpină opoziţie din partea reprezentanţilor persoanelor juridice, precum şi a persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigură protecţia copilului respectiv.
În situaţia plasamentului în regim de urgenţă dispus de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, aceasta este obligată să sesizeze instanţa judecătorească în termen de 5 zile de la data la care a dispus această măsură.
Instanţa judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi va dispune încetarea plasamentului în regim de urgenţă şi, după caz, reintegrarea copilului în familia sa, înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă cu tutela sau cu măsura plasamentului. Instanţa se va pronunţa, totodată, cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti.

Supravegherea specializată

Măsura de supraveghere specializată se dispune în condiţiile legii faţă de copilul care a săvârşit o faptă penală şi care nu răspunde penal.
În cazul în care există acordul părinţilor sau al reprezentantului legal, măsura supravegherii specializate se dispune de către comisia pentru protecţia copilului, iar, în lipsa acestui acord, de către instanţa judecătorească.

Monitorizarea aplicării măsurilor de protecţie specială

Împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială, dispuse de comisia pentru protecţia copilului sau de instanţa judecătorească, trebuie verificate trimestrial de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.
Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, organismul privat autorizat are obligaţia de a urmări modul în care sunt puse în aplicare măsurile de protecţie specială, dezvoltarea şi îngrijirea copilului pe perioada aplicării măsurii.
Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, organismul privat autorizat întocmeşte, trimestrial sau ori de câte ori apare o situaţie care impune acest lucru, rapoarte privitoare la evoluţia dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale a copilului şi a modului în care acesta este îngrijit.
În situaţia în care se constată, pe baza raportului, necesitatea modificării sau, după caz, a încetării măsurii, direcţia generală de asis-tenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească.
Propunerea de încetare a măsurii de protecţie şi reintegrarea în familie este însoţită, în mod obligatoriu, de documente din care să reiasă participarea părinţilor la şedinţe de consiliere, astfel încât reintegrarea să se realizeze în cele mai bune condiţii.
La încetarea măsurilor de protecţie specială prin reintegrarea copilului în familia sa, serviciul public de asistenţă socială, organizat la nivelul municipiilor şi oraşelor, persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul de specialitate al primarului, precum şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, în cazul sectoarelor municipiului Bucureşti, de la domiciliul sau, după caz, de la reşedinţa părinţilor, au obligaţia de a urmări evoluţia dezvoltării copilului, precum şi modul în care părinţii îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copil. În acest scop, acestea întocmesc rapoarte lunare pe o perioadă de minimum 6 luni.
Copilul faţă de care a fost luată o măsură de protecţie specială are dreptul de a menţine relaţii cu alte persoane, dacă acestea nu au o influenţă negativă asupra dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale. (Va urma.)

(Expert media Florin FĂINIŞI)