Prostia ca sistem

Medicii, asistenţii, personalul din serviciile de ambulanţă, dar şi puţinii cercetători în domeniul virusologiei, chimiei de sinteză sau biochimiei moleculare duc în aceste zile o luptă cumplită, istovitoare, uneori inegală, cu o molimă răspândită pe întreaga planetă cu o repeziciune îngrijorătoare. Eroismul acestor oameni nu va putea fi răsplătit îndeajuns niciodată. Sudoarea de pe frunţile lor şi cearcănele care le îngreunează privirea ar trebui să rămână, după ce vom fi scăpat de această epidemie, în mintea fiecăruia dintre noi, indiferent de vârstă, ca o lecţie de devotament şi dăruire greu de găsit în aceste vremuri. Cine poate cuantifica efortul acestor oameni, spaimele care le îngheaţă inima, depărtarea de cei dragi, pe care o acceptă doar pentru că se zbat să ne ştie pe noi, ceilalţi, în siguranţă?
Şi cum toată această nebunie nu ar fi de ajuns, dar şi pentru că prostia este perenă şi sapă până şi cele mai dure defileuri, vedem şi în aceste zile personaje rupte de lume vărsându-şi frustrările în spaţiul public. Un domn procuror s-a autosesizat că un distins medic, profesor universitar şi om de ştiinţă, manager al unei instituţii medicale esenţiale în bătălia cu epidemia, ar fi comunicat public nişte ziceri de la o întrunire a comandamentului pentru situaţii de urgenţă. Ziceri care ar fi fost secrete de serviciu, drept pentru care l-a convocat la audiere pe domnul profesor, făcându-l să piardă aiurea ore preţioase. Zelosul funcţionar se gândeşte chiar să deschidă un dosar penal. Mă întreb, fără a-i dori asta, ferească Dumnezeu!, ce s-ar întâmpla dacă domnia sa însuşi ar cădea la pat, iar medicul despre care vorbim nu ar avea timp să-l îngrijească pe el şi pe alţii, fiind ocupat cu scrierea de declaraţii. Cunoscându-l pe distinsul om de ştiinţă, sunt convins că i-ar sta la căpătâi fără regrete, remuşcări orgolii şi l-ar pune, în cele din urmă, pe picioare, fără să se gândească dacă personajul a înţeles lecţia.
După ce, ani de-a rândul, strategii reformării economiei româneşti au reuşit să ne transforme într-o ţară de importatori, răzând la propriu de pe faţa pământului sau băgând în faliment toate institutele de cercetare ştiinţifică din domeniul medicinei, biochimiei, farmacologiei, fabricile de medicamente şi echipamente medicale şi, în general, cam toată industria şi cercetarea românească, am ajuns acum să cerşim pe la alte porţi. Care porţi rămân închise, pentru că se merge pe principiul „fiecare pentru sine, scapă cine poate”. Iar personaje întunecate precum cel despre care vorbim se simt bine printre munţii de praf şi pânzele de păianjen aşternute peste creativitatea, ingeniozitatea, inventivitatea românească, crezând că nu vede nimeni cu ce se ocupă sistemul din care fac parte.
Sigur, justiţia trebuie să-şi urmeze cursul, nimic de zis, dar lăsaţi-i pe medici şi pe cei din prima linie a luptei cu morbul să îşi facă treaba.
Ei chiar se pricep la asta, iar ţara chiar are nevoie de ei. (Dragoş CIOCĂZAN)