Evenimentele din luna noiembrie organizate în cadrul activităţii
Dezvoltare socio-comunitară
Mediul familial este primul mediu pe care îl cunoaște copilul și astfel are rol covârșitor în educația și dezvoltarea acestuia ca individ. Privită ca grup social, familia și influența sa asupra individului este egalată de acțiunea tuturor celorlalte medii sociale; experți în psihologia socială şi sociologie susţin că familia este adevăratul laborator de formare a persoanei. Implicațiile majore recunoscute familiei în dezvoltarea copilului sunt puse pe seama influenței timpurii a acesteia și a faptului că prin intermediul ei, multă vreme, se orientează toate celelalte acţiuni de socializare.
Alături de școală și biserică, familia a fost vreme de secole cea mai stabilă formă de comunitate umană, dar globalizarea societății a adus schimbări majore în evoluţia componenței familiei și a normelor, comportamentelor asociate acesteia. Conservatoare de tradiții și valori naționale, familia devine sensibilă la schimbările societății actuale și astfel termenul familie începe să capete un înțeles mai larg, fiind definit prin corezidenţa, conjugalitatea şi prezenţa copiilor.
Din punct de vedere al educației, conviețuirea în familie reprezintă şcoala primilor ani ai copilului, în care trebuie să primească bazele temeinice ale viitoarei sale conştiinţe, ale tuturor trăsăturilor care-l vor defini ca om integru la vremea maturităţii sale. Plecarea temporară sau definitivă a unuia sau a ambilor părinți din cadrul familiei lasă urme majore și poate duce la dezechilibre în dezvoltarea copiilor. Una dintre situațiile des întâlnite în societatea românească după intrarea în Uniunea Europeană este plecarea părinților în străinătate și lăsarea copiilor în grija altor persoane. Aceste plecări, care se realizează pe perioade mai mici sau mai mari, pot avea următoarele efectele: creşterea nivelului de trai al familiei, modificarea structurii familiale – modificări în cuplu care pot duce la destrămarea familiei, schimbarea exercitării rolurilor și supraîncărcarea/inversarea de rol, mai ales în familiile cu mai mulți membri, și apariţia unor probleme pentru copiii care rămân acasă fără niciun părinte. Deşi avantajele de ordin material justifică plecarea părinților în străinătate, lipsa de afecţiune şi supraveghere din punct de vedere educațional conduc la afectarea relaţionării cu colegii, îndeplinirii sarcinilor şcolare și la probleme de disciplină.
Pentru a preîntâmpina scăderea rezultatelor la învățătură și a acorda suport psihologic copiilor care locuiesc fără unul sau ambii părinți pentru o perioadă mai mare de şase luni, „Societatea Naţională Spiru Haret pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură” derulează cinci proiecte pilot de stimulare a participării la educaţie a acestei categorii de copii în județele Vaslui, Sibiu, Botoșani, Galați și Giurgiu. Proiectul InfoAcces se derulează în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și vizează 270 de preşcolari şi elevi alături de reprezentanții acestora, care sunt susținuți prin servicii de educaţie parentală și consiliere socială.
În cadrul proiectului InfoAcces au loc evenimente lunare cu scopul dezvoltării socio-comunitare prin crearea de parteneriate între școli, autorități locale, instituții locale, ONG-uri și comunitate. Sesiunile de conștientizare, informare și analiză a situației copiilor din județul Vaslui cu părinți plecați în străinătate, în vederea dezvoltării rețelei parteneriale de sprijin, sunt realizate cu participarea instituțiilor de învățământ din județul Vaslui care lucrează cu copii cu părinți plecați la muncă în străinătate și au ca scop identificarea de colaboratori care să susțină copiii din grupul țintă al proiectului.
În luna noiembrie, evenimentele proiectului InfoAcces s-au concentrat în mediul urban, în orașul Huși, şi s-au realizat cu participarea Școlii Gimnaziale Anastasie Panu și a Şcolii Gimnaziale Ion Creangă.
Miercuri 24 noiembrie 2021, în cadrul evenimentului InfoAcces, au participat 13 persoane, experți în proiect și cadre didactice ale Școlii Gimnaziale Anastasie Panu, care are un număr de 859 elevi, 87 dintre aceștia cu părinți plecați în străinătate. În cadrul școlii există o preocupare constantă a cadrelor didactice pentru asigurarea unui proces educațional de calitate, iar motto-ul acesteia este „Educaţia este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce ai învăţat în şcoală“ (Albert Einstein).
Evenimentul a debutat cu prezentarea proiectului InfoAcces și a obiectivului acestuia în ceea ce privește dezvoltarea socio-comunitară: realizarea unei rețele parteneriale la nivel județean. În secțiunea de prezentarea a site-ului din cadrul evenimentului au fost expuse modalități de atragere de fonduri suplimentare care să contribuie atât la dezvoltarea copiilor cât și a cadrelor didactice. Aceste oportunități pot fi consultate permanent pe site-ul proiectului https://infoacces.snsh.ro, în secțiunea Rețea partenerială, iar cadrele didactice din Școala Gimnazială Anastasie Panu au aflat în cadrul evenimentului de proiectul POCU- Educație nonformală în sitem outdoor, care le oferă posibilitatea de perfecționare profesională, în special pentru personalul care lucrează cu copii aparținând grupurilor vulnerabile. Din punct de vedere al oportunităților de finanțare, proiectul InfoAcces a adus în comunitatea din Huși informații despre granturile lunare Nouănepasă.ro – finanțări nerambursabile pentru programe în educație în valoare de 1 milion de lei.
Dintre provocările identificate la nivelul școlii menționăm numărul mare de copii cu CES și un procent de 10.12% dintre copii cu părinți plecați la lucru în străinătate. Problemele care apar sunt rezolvate punctual prin implicarea cadrelor didactice și o colaborare strânsă între părinți și școală, un neajuns fiind absența din unitate a unui psiholog școlar. Proiectul InfoAcces vine cu activități de consiliere psiho-socială pentru copiii cu părinți plecați la lucru în străinătate și își propune realizarea de parteneriate pe termen lung care să sprijine școala și comunitatea.
Evenimentele InfoAcces au continuat joi 25 noiembrie 2021 cu o sesiune de conștientizare, informare și analiză cu privire la situația copiilor din județul Vaslui cu părinți plecați în străinătate, cu participarea a 15 persoane, majoritatea invitați ai Şcolii Gimnaziale Ion Creangă din Huşi. La eveniment au participat cadre didactice din toate nivelurile de învățământ, preșcolar, primar și gimnazial, și a fost un prilej de analiză a nevoilor copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, a problemelor cu care aceștia se confruntă, pentru a găsi soluții la nivel comunitar.
Misiunea școlii este de a oferi o educaţie de calitate, centrată pe interesele elevilor, părinţilor, comunităţii, realizată în parteneriat şi prin dialog, într-un spaţiu deschis care oferă oportunităţi egale de acces la educaţie tuturor elevilor, indiferent de situaţia socială, conform aspiraţiilor şi aptitudinilor acestora. În conformitate cu această misiune, cadrele didactice își propun să descopere potențialului fiecărui elev în funcție de aspiraţiile şi aptitudinile acestora, prin programe de educaţie individualizate: ,,A excela nu înseamnă că trebuie să fii primul într-o competiţie, ci presupune ca tu să devii cea mai bună persoană care poţi fi” (P.Senge).
În cadrul evenimentului a fost prezentat proiectul InfoAcces și modalitățile prin care ne propunem să realizăm dezvoltarea socio-comunitară, precum și oportunități de finanțare dedicate structurilor școlare, dar și factorilor economici care pot contribui ulterior la dezvoltarea comunității. Informațiile prezente în Catalogul de oportunități / surse de finanţare relevante pentru îmbunătățirea situației privind copiii cu părinți plecați în străinătate și pentru dezvoltare socio-comunitară pot fi consultate pe site- ul proiectului și au fost trimise pe mail echipei de management din școală pentru găsirea de oportunități care să ajute cei 47 de copii care au părinți plecați la muncă în străinătate.
Problemele identificate vin din fluctuația mare a plecărilor părinților în străinătate; se fac eforturi pentru menținerea unui dialog constant cu părinții. Pentru rezolvarea provocărilor și în corelație cu misiunea școlii, directorul Şcolii Gimnaziale Ion Creangă a declarat că face eforturi pentru ca tot „ce nu pot face părinții să facă școala”. Ultimul proiect care se dorește a fi implementat este construcția unui teren sintetic de sport; s-a solicitat ajutor în cadrul proiectului pentru identificarea de parteneri pentru realizarea acestuia.
Ca urmare a evenimentelor și a analizei de nevoi efectuate în cadrul proiectului s-au identificat următoarele puncte slabe la nivelul școlilor: lipsa motivației copiilor, absenteism, integrare dificilă a copiilor în colectivul clasei și o relație deficitară cu părinții, tutorii legali, persoanele care au în grijă copiii.
Referitor la situația analizată există riscuri de creștere a abandonului, a ratei absenteismului și a tendințelor de izolare și demotivare pentru copii. S-a identificat și lipsa sprijinului instituțional pentru unitățile de învățământ, care poate duce, pe termen lung, şi la demotivarea personalului didactic din unitățile de învățământ.
Analizând problemele și riscurile la nivelul comunității s-au identificat câteva direcții care pot fi acoperite prin realizarea de parteneriate locale:
- parteteneriate cu reprezentanţi ai comunităţii din diverse domenii de activitate;
- activităţi extraşcolare variate susţinute chiar la sediul instituţiei;
- ajutarea copiilor familiilor placate la muncă în străinătate.
Aceste direcții se vor explora în continuare în cadrul proiectului InfoAcces pentru identificarea de entităţi, cu sau fără atribuții legale în acest sens, care să ofere suport școlilor în lucrul cu copiii cu părinţi plecaţi în străinătate.
Invitaţii respondenți la chestionarul de la finalul întâlnirilor au evaluat evenimentele lunii noiembrie ca fiind excelent în proporție de 100% și au apreciat informațiile noi despre proiectul InfoAcces și posibilitățile de relaționare și stabilire de contacte noi.
În luna decembrie, evenimentele InfoAcces vor continua în mediul rural din județul Vaslui pentru a analiza oportunitățile de extindere a rețelei parteneriale InfoAcces.
Proiectul este în acord cu recomandările formulate în Cadrul Strategic pentru Cooperarea Europeană în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ET2020) și contribuie la îndeplinirea obiectivelor sectoriale în domeniul educației stipulate în Strategia Europa 2020. Din punct de vedere al reglementărilor naționale acesta vizează: Strategia educației și formării profesionale din România pentru perioada 2016-2020 (Hotărârea nr. 317/2016); Strategia privind Reducerea Părăsirii Timpurii a Școlii; Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 322014-2020; Strategia Națională pentru Învățare pe tot Parcursul Vieții; Regulamentele de organizare și funcționare ale ISJ; Planurile de Dezvoltare Regională și Locală; Planurile de Dezvoltare Instituțională ale Școlilor. (Irina Elena ANDRONIE, expert organizare evenimente dezvoltare parteneriate InfoAcces)
Informații suplimentare despre activitățile și evenimentele InfoAcces pot fi consultate atât pe site-ul proiectului http://infoacces.snsh.ro/ cât și pe rețelele de socializare:
Facebook: https://www.facebook.com/InfoAcces-106350121594314/
Twitter: https://twitter.com/acces_info.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.