Probleme de lexic

Ca oricare altă limbă în care comunică seminţiile planetei, limba română este vie, evoluează, are mecanisme proprii de reinventare, adaptare şi igienizare. În general, idiomurile neolatine sunt caracterizate de o extraordinară mobilitate şi de o permisivitate ridicată atunci când sunt invadate de cuvinte străine, deşi asimilarea acestor termeni de aiurea se face numai după o îndelungată maturare şi doar ca urmare a unui proces de legitimare prin lipsa altor cuvinte care să desemneze obiectul sau acţiunea respectivă.
O altă dimensiune a problemei este dată de evoluţia tehnologică năucitor de rapidă, ceea ce determină asaltul nemilos al unui continuu val de neologisme de natură strict utilitară: nu ai cum să inventezi un cuvânt românesc pentru „I-phone”, scotocind în încrengătura rădăcinilor limbii latine, pentru simplul motiv că pe vremea când primii oameni buchiseau latineşte, comunicarea se făcea cu cercuri de fum, strigăte de la un deal la altul sau porumbei călători.
Sunt de acord că o limbă evoluează (sau involuează) pentru că este oglinda vremurilor pe care le traversează. Snobismul şi infatuarea pot fi, la fel de bine, cauze ale stâlcirii şi răstălmăcirii. Nu am o problemă să mă focusez, în loc de a mă concentra, şi pot foarte bine să achesez, în loc să fiu de acord. Mai grav mi se pare însă că din lexic dispar cuvinte vechi, neaoşe, frumoase, prin înlocuirea cu termeni „romgleziţi” sau, mai rău, inventaţi de noua aristocraţie digitală. Aşa au dispărut vorbe precum odinioară, zăbavă, cheotoare, fuior, nimicnicie, ulucă. În fond, nici nu prea mai vorbim, ci vb. E mai pe scurt, mai simplu, nu e timp de înflorituri.
Cel mai grav mi se pare însă altceva: din vocabular încep să dispară mai ales cuvinte care ne defineau odată ca naţiune. De fapt, nu dispar, sunt pervertite, secate de conţinut, urâţite şi boţite prin impregnare cu umorile lumii răvăşite de ura în care ne trecem zilele. Fiţi sinceri: de câte ori aţi auzit în ultima vreme vorbele iubire, răbdare, toleranţă, dialog, acceptare, sărut, dor? Adică, dacă le-aţi perceput cu vechiul înţeles, nu scrâşnit, ca un tren deraiat. Nu-i aşa că solidaritate vă sună necunoscut, desuet, în urechi, în ultima vreme? (Dragoş CIOCĂZAN)