Printre roboţi

Bună, sunt Ana, consultantul tău…Uneori, Andreea ia locul Anei, cu acelaşi mesaj monoton, rostit pe un ton egal, fals, conceput anume pentru a spori vânzările companiilor producătoare de sedative. Sunt însă şi softuri mai prietenoase. N-au nume de fată, dar păstrează glasul metalic, grav, ştiţi ce spun, acela care parcă tocmai anunţă un cataclism, amintind de filmele SF ale anilor ‘60, pline de roboţei cu multe beculeţe, antene rotative şi mânuţe terminate în cleşti, care repetau obsesiv Danger! Danger!
După ce apeşi minimum 4-5 taste, ca să se convingă maşinăria că vrei să-ţi vorbească româneşte şi, eventual, să şi răspundă întrebărilor tale, vine momentul adevărului: Spune rar şi pe scurt ce problemă ai. Dacă, Doamne fereşte, eşti mai încet la minte, bâlbâit sau distrat din fire, nu mai ai decât o singură şansă: Nu am înţeles, te rog să repeţi! O iei de la capăt, cuminte, încercând să expui cât mai concis ce problemă ai, dar în momentul în care domnişoara digitală de la celălalt capăt al firului (mă rog, al serverului) simte că o iei peste picior şi vrei să o dai cu procesoarele de perete, s-a terminat. Gata, nu ne jucăm cu chestiile astea, aşteaptă şi alţi clienţi să-şi rezolve problemele, unii care, poate, având mai multă experienţă, iau lecţii de dicţie sau au absolvit o facultate de comunicare şi PR înainte de a forma numărul cu steluţă urmat de tasta diez.
Câteodată, dacă e ziua ta norocoasă, reuşeşti să intri în legătură cu unul dintre operatorii noştri care nu e ocupat, asta numai şi numai dacă ai răbdare să apeşi cam toate tastele telefonului şi să aştepţi în jur de 15 minute, până când respectivul operator (care nu e ocupat) îţi răspunde cu amabilitate, întrebându-te cu ce te poate ajuta. Sigur, până la plăcerea de a auzi glasul plin de bunăvoinţă al flăcăului sau al fetei (oameni în carne şi oase, de data aceasta), eşti asigurat de vreo zece ori că apelul tău este important pentru ei, nepreţuiţii tăi furnizori de servicii, oricare ar fi acestea. Ei, aici intervine surpriza: halimaua e totală, bieţii angajaţi cu urechile astupate de căşti sunt atât de confuzi, încâlciţi la vorbă şi, fie-mi iertat, uşor analfabeţi funcţional, încât ţi se face, brusc, dor de Ana.
Înţeleg, respectuos şi resemnat, că vom trăi într-o lume digitalizată, a automatismelor de limbaj, a prescurtărilor eficientizante, a vorbitului pe scurt şi la obiect, că graiul ne va fi invadat de neologisme, romglezisme şi interjecţii ciudate, că vom toci pe laptop mai degrabă tastele cu simboluri şi emoticoane, decât pe cele marcate cu literele alfabetului. Nu mă opun, nici n-aş avea cum şi nici nu mă văd transformat într-un moş cârcotaş, precum cele două personaje din balconul serialului Muppets. Un singur lucru aş îndrăzni să sper: dacă tot vom trăi printre roboţi de tot felul, măcar să încercăm să nu devenim noi înşine maşinării egoiste şi fără suflet într-o lume de cyborgi autişti. (Dragoş CIOCĂZAN)