Indiferent de locul în care trăiesc, toţi copiii şi tinerii din Suedia trebuie să aibă acces egal la sistemul de învăţământ public. În toate cele 290 de localităţi există şcoli care asigură învăţământul obligatoriu. Cu toate acestea, distanţa de la domiciliu la şcoală variază foarte mult între şi în interiorul localităţilor. Autoritatea administrativă locală trebuie să asigure transportul zilnic dacă educaţia şcolară obligatorie nu poate fi acordată la mică distanţă de locul în care locuieşte un copil sau din cauza condiţiilor de trafic sau a altor circumstanţe. În locurile din afara Suediei, unde trăieşte un număr relativ mare de suedezi, există şcoli suedeze sau instruire în limba suedeză, de exemplu în aşa-numitele şcoli internaţionale, finanţate prin granturi speciale de stat.
Sistemul educaţional suedez se bazează pe filosofia conform căreia toţi elevii au acelaşi drept la dezvoltare personală şi la experienţe de învăţare. Acest drept este prevăzut în art. 1 din Legea învăţământului. Includerea tuturor elevilor în acest principiu este crucială, iar drepturile elevilor care au nevoie de sprijin special nu sunt specificate separat. Curriculumul actual pentru şcolile obligatorii nu foloseşte cuvântul sau conceptul de mainstreaming (normal), dar promovează faptul că toţi elevii vor fi educaţi în clase generale sau grupuri de îngrijire a copiilor. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci şcoala trebuie să indice foarte clar de ce ar trebui luate în considerare alte opţiuni educaţionale pentru elevi. Acesta este un punct de vedere filosofic important pentru organizarea şi funcţionarea şcolii. Dezbaterile anterioare s-au axat pe premisele pentru integrare. Acum, accentul s-a mutat la nevoia de a justifica opţiunile segregate luate în considerare pentru elevi (Country information for Sweden – Systems of support and specialist provision, în https://www.european-agency.org/country-information/sweden/systems-of-support-and-specialist-provision).
În ceea ce priveşte legislaţia specifică, Legea învăţământului – Skollag (2010: 800) se aplică începând cu 1 iulie 2011. Aceasta conţine reglementări de bază pentru preşcolari (förskolan), clasa preşcolară (förskoleklassen), şcoala obligatorie (grundskolan), şcoala secundară superioară (gymnasieskolan), educaţia municipală pentru adulţi (kommunal vuxenutbildning), învăţământul suedez pentru imigranţi (sfi), şcoala pentru populaţia saami (sameskolan), precum şi centrul de petrecere a timpului liber (fritidshemmet). Se aplică, de asemenea, educaţiei pentru elevii cu dizabilităţi de învăţare şi educaţiei pentru elevii cu tulburări de auz şi/sau cu dizabilităţi grave de limbaj.
De asemenea, aceasta reglementează drepturile şi îndatoririle elevilor şi ale părinţilor / tutorilor acestora. În măsura în care este posibil, aceleaşi reguli se aplică şi şcolilor municipale şi şcolilor independente (fristĺende skolor).
Ordonanţa privind educaţia – Skolförordning (2011:185) se aplică începând cu 1 iulie 2011 şi reprezintă o completare la Skollag (2010:800).
Curriculum pentru şcoala obligatorie pentru elevi cu tulburări de învăţare (Läroplan för grundsärskolan 2011) se aplică de la 1 iulie 2011 şi conţine obiective generale şi orientări, precum şi programele de şcolarizare obligatorie pentru elevi cu tulburări de învăţare (grundsärskolan).
Ordonanţa privind învăţământul secundar superior – Gymnasieförordning (2010: 2039) este o completare la Skollag (2010: 800) şi conţine reglementări pentru şcoala secundară superioară (gymnasieskolan). Se aplică, de asemenea, elevilor cu tulburări de învăţare din învăţământul secundar superior şi învăţământul pentru elevii cu dificultăţi de auz şi / sau cu dizabilităţi de limbaj severe.
În 1994 (cu intrare în vigoare la 1 ianuarie 1995), în Constituţia suedeză, prin art.18, a fost inclus un drept specific la educaţie gratuită, care stipulează că „toţi copiii incluşi în învăţământul obligatoriu au dreptul la educaţie elementară gratuită în cadrul sistemului public de învăţământ”.
Dreptul la educaţie în Suedia a fost introdus pentru prima dată ca o dispoziţie pentru preoţii locali de a-şi învăţa enoriaşii (atât fete cât şi băieţi) să citească, prin Legea privind biserica (SFS 1686:903), intrat în vigoare în 1688 (https://www.loc.gov/law/help/constitutional-right-to-an-education/sweden.php). Un sistem şcolar public şi obligatoriu (Folkskola) pentru copii a fost instituit prin Legea privind educaţia publică în Regat din 1842. Parohiile locale au dat o oarecare autonomie cu privire la momentul în care să se înscrie copii, dar cel mai târziu copiii urmau să se înscrie înainte de a împlini 9 ani. Nu se percepeau taxe de şcolarizare. Obligativitatea pentru toţi copiii de a urma cursuri la nivelul Folkskola a fost instituită în 1882 şi includea copiii cu vârsta cuprinsă între 7 şi 14 ani.
De-a lungul timpului, sistemul şcolar s-a schimbat şi astăzi este format din învăţământ de bază obligatoriu (grundskola) de nouă ani, urmat de învăţământul secundar superior de trei ani (gymnasieskola), care este opţional.
Normele de bază referitoare la învăţământul obligatoriu sunt stabilite în Legea privind şcolile complete (Skollag, SFS 2010: 800) din 2010. Curriculumul actual, numit Lgr 11 (Läroplan för grundskolan), a fost introdus în 2011 (https://www.perfar.eu/policy/education/sweden). Autorităţile locale sunt responsabile de funcţionarea acestor şcoli, însă cadrul legal este naţional şi se aplică tuturor şcolilor (publice şi private).
Legea privind învăţământul din 1882 a introdus câteva modificări ale cadrului juridic, însă aceste reforme nu au fost răspândite uniform în întreaga ţară. De asemenea, aceasta a precizat că profesorii ar trebui să fie instruiţi corespunzător, dar au permis câteva excepţii de la această regulă. Legea din 1921 (SFS 1921: 604) a instituit un curriculum naţional. Parlamentul a decis să prelungească durata învăţământului obligatoriu la 7 ani (SFS 1936: 305) pentru copii cu vârsta între 7 şi 14 ani, începând cu anul 1937. Această reformă nu a fost totuşi implementată la nivel naţional până în 1949. În 1958 (SFS 1958: 399) a existat o reorganizare a sistemului şcolar în care şcolile au fost separate de biserică şi au fost organizate prin intermediul autorităţilor regionale care operează în numele guvernului. Toţi copiii care locuiau în Suedia au fost astfel obligaţi să meargă la şcoală timp de 7 ani întregi. Copiilor cu nevoi speciale li s-a oferit sprijin suplimentar. Un alt act normativ din 1962 a dus la o schimbare în Legea privind învăţământul complet (bazată pe adoptarea a două legi separate, SFS 1962: 319 şi SFS 1962: 439), care prelungeau învăţământul obligatoriu până la 9 ani. Prin introducerea şcolii complete a fost creat un sistem şcolar unitar, iar şcolile alternative (inclusiv şcolile de fete) au fost eliminate. A fost introdus şi o nouă curriculă. Noul sistem şcolar a fost în plină funcţionare până în 1971.
Începând din anii 1970, curricula şcolar complet a suferit câteva schimbări, în special în 1980, 1994 şi 2011. Aceste reforme reflectau ideile contemporane privind competenţele şi abilităţile pe care şcoala ar trebui să le transmită elevilor.
Odată cu introducerea şcolii complete, aproape toţi elevii au devenit eligibili să participe la învăţământul secundar (gimnazial), urmând fie o perioadă (de trei ani) teoretică, fie una (de doi ani) vocaţională.
Potrivit art. XI din Constituţia Ungariei, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2012, toţi cetăţenii maghiari au dreptul la educaţie. Ungaria asigură respectarea acestui drept prin extinderea şi generalizarea învăţământului public, prin furnizarea de învăţământ primar gratuit şi obligatoriu, învăţământ gimnazial gratuit şi general disponibil şi învăţământ superior disponibil pentru toate persoanele în funcţie de abilităţi şi prin furnizarea de sprijin financiar către beneficiarii sistemului de învăţământ, aşa cum se prevede prin lege.
Conform art. XV alin.(5), prin intermediul unor măsuri speciale, Ungaria protejează familiile, copii, femeile, persoanele în vârstă şi persoanele cu dizabilităţi.
Art. XVI al Constituţiei ungare prevede că fiecare copil are dreptul la protecţia şi îngrijirea necesară pentru buna sa dezvoltare fizică, mentală şi morală, iar părinţii au obligaţia de a avea grijă de copiii lor minori. Această obligaţie include furnizarea de şcolarizare pentru copiii lor.
Principalul act normativ care reglementează învăţământul în Ungaria este Legea CXC din 2011 privind educaţia publică (Act CXC of 2011 on National Public Education (http://www.ilo.org/dyn/natlex/natlex4.detail?p_lang=en&p_isn =106832&p_count=5&p_classification=09)).
În Ungaria (https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/hungary_en ), şcolile şi grădiniţele sunt înfiinţate şi întreţinute de stat, de administraţiile locale, de administraţiile locale ale minorităţilor, de persoane juridice (fundaţii, biserici etc.), precum şi de persoane fizice. Aproximativ 90% din copii frecventează instituţiile din sectorul public.
În ultimii ani, susţinerea sistemului educaţional a devenit mai centralizată. În ianuarie 2013, statul a preluat întreţinerea instituţiilor de învăţământ public (cu excepţia grădiniţelor) de la autorităţile locale (Act CLXXXVIII of 2012 on the takeover of municipality-maintained schools by the state). Cu toate acestea, administraţiile locale primesc contribuţii din partea bugetului central pentru finanţarea educaţiei în grădiniţe, dar sunt responsabile pentru organizarea îngrijirii şi educaţiei timpurii a copiilor. (Expert media Florin FĂINIŞI)
Numărul 808
