Principiile fundamentale care guvernează sistemele educaţionale naţionale în unele state ale Uniunii Europene (III)

În Olanda, libertatea de educaţie este garantată de articolul 23 din Constituţia olandeză şi include libertatea de a înfiinţa şcoli, de a organiza învăţământul şi de a merge la o şcoală pe baza convingerilor proprii ale elevului. Sistemul educaţional este, prin urmare, divers şi reflectă diferite convingeri religioase, ideologice şi educaţionale. Ca urmare, în Olanda există atât şcoli publice, cât şi private.
Şcolile publice sunt deschise tuturor copiilor, indiferent de religie sau perspective de viitor şi oferă educaţie în numele statului. Şcolile publice sunt supuse dreptului public. Acestea sunt administrate de consiliul municipal sau de o entitate juridică publică ori de o fundaţie înfiinţată de consiliu.
Şcolile cu statut privat sunt supuse dreptului privat şi sunt finanţate de stat, deşi nu sunt înfiinţate de stat. Aceste şcoli sunt administrate de consiliul de administraţie al asociaţiei sau fundaţiei care le-a înfiinţat. Aceste aşa-numite şcoli confesionale îşi întemeiază învăţătura pe credinţele religioase sau ideologice. Ele includ şcoli catolice, protestante, evreieşti, musulmane, hinduse şi antropozofice. Unele şcoli private îşi bazează predarea pe idei educaţionale specifice, cum ar fi metoda Montessori, Jenaplan sau Dalton. Şcolile confesionale pot refuza să admită elevii ai căror părinţi nu aderă la credinţa sau ideologia pe care se bazează predarea în şcoală (https://www.perfar.eu/policy/education/netherlands ).
Libertatea de a organiza predarea înseamnă că şcolile private sunt libere să stabilească ce este predat şi cum. Această libertate este totuşi limitată de standardele calitative impuse de Ministerul educaţiei, culturii şi ştiinţei în legislaţia educaţională. Standardele, care se aplică atât în învăţământul public, cât şi în cel privat, prevăd subiectele care trebuie studiate, obiectivele de realizare, conţinutul examenelor naţionale, numărul orelor de instruire pe an, calificările pe care profesorii trebuie să le aibă, dreptul părinţilor şi elevilor de a avea un cuvânt de spus în problemele şcolii ş.a.
Constituţia în art.23 alin.(5) – alin.(7) pune şcolile publice şi private pe o bază financiară egală. Standardele ce trebuie îndeplinite de şcolile finanţate parţial sau complet din fonduri publice sunt reglementate prin lege, luând în considerare în mod corespunzător, în cazul şcolilor private, libertatea de a furniza educaţie potrivit credinţelor religioase sau de altă natură. Aceste standarde pentru învăţământul primar sunt reglementate astfel încât calitatea învăţământului în şcolile private finanţate integral din fonduri publice şi cea din şcolile publice să fie pe deplin garantate. Aceste reglementări respectă în special libertatea şcolilor private de a alege personalul auxiliar şi de a numi profesorii. Condiţiile în care instituţiile de învăţământ secundar şi pre-universitar primesc contribuţii din fondurile publice se stabilesc prin lege.
Sistemul de învăţământ preuniversitar olandez este guvernat de diferite acte normative. Fiecare tip de învăţământ are propria legislaţie:
• pentru învăţământul primar: Legea privind învăţământul primar din 1998;
• pentru educaţia specială: Legea Centrelor de Expertiză din 1998;
• pentru învăţământul secundar: Legea din 1998 privind învăţământul secundar.

În Portugalia (https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/organisation-and-governance-60_en), Legea nr. 46/1986 privind sistemul de învăţământ (Lei nr. 46/86 de 14 de outubro, Lei de bases do sistema educativo, Diario da Republica numero 237/1986, (https://dre.pt/application/dir/pdf1sdip/1986/10/23700/30673081.pdf), cu modificările ulterioare, stabileşte cadrul general al sistemului educaţional. Conform acestei legi, sistemul educaţional funcţionează prin structuri şi acţiuni ale iniţiativei şi responsabilităţii diferitelor instituţii şi organizaţii publice, private şi cooperative. Educaţia publică este gratuită şi universală.
Sistemul educaţional cuprinde toate mijloacele folosite pentru asigurarea dreptului la educaţie, exprimat prin garantarea unei formări continue, menite să favorizeze dezvoltarea generală a personalităţii, progresul social şi democratizarea societăţii.
Sistemul educaţional portughez este foarte centralizat în ceea ce priveşte organizarea şi finanţarea. Cu toate acestea, şcolile de învăţământ preşcolar, de bază şi de învăţământ secundar au o anumită autonomie, şi anume la nivel pedagogic, precum şi în ceea ce priveşte orarele şi managementul personalului didactic.
Accesul la educaţie şi cultură este un drept legal, prevăzut în Constituţia Republicii Portugheze (articolele 43 şi 73) şi în Legea privind sistemul educaţional (Legea 46/1986). Tot în lege este consacrată datoria statului să promoveze democratizarea educaţiei, să contribuie la egalitatea de şanse, la reducerea inegalităţilor economice, sociale şi culturale, la dezvoltarea personalităţii şi a spiritului de toleranţă, înţelegere reciprocă, solidaritate şi responsabilitatea, progresul social şi implicarea democratică în viaţa publică.
Obiectivele principale ale învăţământului de bază, aşa cum sunt enunţate în Legea privind sistemul de învăţământ, sunt:

• să ofere o educaţie generală, bazată pe cunoştinţe comune tuturor elevilor;
• asigurarea interdependenţei cunoştinţelor teoretice şi practice cu educaţia şi viaţa de zi cu zi;
• să asigure dezvoltarea fizică şi motorie;
• să încurajeze activităţile manuale şi să promoveze educaţia artistică;
• să asigure asimilarea unei prime limbi străine şi să înceapă pe a doua;
• să furnizeze cunoştinţele de bază care să permită elevilor să-şi continue studiile sau să fie admişi în cursuri de formare profesională;
• dezvoltarea de cunoştinţe şi apreciere a valorilor specifice ale identităţii, limbii, istoriei şi culturii portugheze;
• să dezvolte atitudini autonome;
• să asigure copiilor cu nevoi educaţionale speciale condiţii adecvate pentru dezvoltarea lor;
• crearea de condiţii care să promoveze succesul şcolar şi educaţional al tuturor elevilor.

Cadrul legal care guvernează sistemul de învăţământ din Spania este format din Constituţie, şi Legea organică privind învăţământul, din 2006, cu modificările ulterioare, cea mai importantă fiind Legea privind îmbunătăţirea calităţii educaţiei, din 2013, iar comunităţile autonome dispun de dreptul de a adapta prevederile legislative în teritoriile lor (https://webgate.ec.europa.eu/fpfis/mwikis/eurydice/index.php/Spain:Legislation).
Art.27 al Constituţiei garantează dreptul fiecărei persoane la educaţie, recunoaşte libertatea la învăţătură, educaţia vizează dezvoltarea deplină a personalităţii umane, cu respectarea principiilor democratice ale coexistenţei şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Autorităţile publice garantează dreptul părinţilor de a se asigura că descendenţii lor direcţi primesc o educaţie religioasă şi morală potrivit propriilor convingeri. Autorităţile publice garantează dreptul tuturor la educaţie printr-o programă a învăţământului general, cu participarea efectivă a tuturor sectoarelor în cauză şi prin înfiinţarea centrelor educaţionale. Acelaşi articol recunoaşte dreptul persoanelor fizice şi al persoanelor juridice de a înfiinţa centre educaţionale, cu condiţia respectării principiilor constituţionale, iar profesorii, părinţii şi, după caz, elevii participă la controlul şi managementul tuturor centrelor susţinute de administraţie din fonduri publice, în baza termenilor stabiliţi prin lege.
În conformitate cu Legea privind învăţământul, din 2006 (Organic law of education nr. 2/2006 (https://planipolis.iiep. unesco.org/sites/planipolis/files/ressources/spain_ loe_eng.pdf)), modificată prin Legea privind îmbunătăţirea calităţii educaţiei, din 2013 (Ley Orgánica 8/2013, de 9 de diciembre, para la mejora de la calidad educativa, (https://planipolis.iiep.unesco.org/sites/planipolis/files/ressources/spain_lomce.pdf)), sistemul de învăţământ spaniol trebuie să se ghideze după următoarele principii:

• calitatea educaţiei pentru toţi elevii, indiferent de situaţia lor materială;
• echitate, care garantează egalitatea de şanse pentru dezvoltarea completă a personalităţii prin educaţie;
• incluziune educaţională, drepturi şi oportunităţi egale care vor ajuta la depăşirea oricărui tip de discriminare
• accesul universal la educaţie, ca element care să compenseze inegalităţile personale, culturale, economice şi sociale, acordând o atenţie specială celor care rezultă din orice tip de handicap;
• transmiterea şi punerea în aplicare a valorilor care încurajează libertatea, responsabilitatea, solidaritatea, toleranţa, egalitatea, respectul şi justiţia, precum şi valorile care vor ajuta la depăşirea oricărui tip de discriminare;
• ideea educaţiei ca proces de învăţare pe tot parcursul vieţii;
• flexibilitate pentru a adapta educaţia la diversitatea abilităţilor, intereselor, aşteptărilor şi nevoilor studenţilor, precum şi la schimbările cu care se confruntă elevii şi societatea;
• orientarea educaţională şi vocaţională a elevilor, ca mijloc necesar pentru realizarea unei pregătiri personalizate, promo-varea unei educaţii cuprinzătoare în cunoştinţe, deprinderi şi valori efortul şi motivaţia individuală a elevilor;
• efortul comun al studenţilor, familiilor, profesorilor, şcolilor, administraţiilor, instituţiilor şi societăţii în ansamblu;
• recunoaşterea rolului părinţilor şi tutorilor ca în primul rând pe cei responsabili de educaţia autonomiei lor copii să se stabilească şi să adapteze organizatorice şi curriculare acţiuni în cadrul competenţelor şi responsabilităţilor statului, comunităţile autonome, corporaţii locale şi instituţiile de învăţământ;
• participarea comunităţii educaţionale la organizarea, conducerea şi funcţionarea instituţiilor de învăţământ;
• educaţia pentru prevenirea şi soluţionarea conflictelor, precum şi pentru non-violenţa în toate domeniile vieţii personale, familiale şi sociale şi în special în ceea ce priveşte hărţuirea şcolară;
• dezvoltarea, la şcoală, a valorilor care promovează egalitatea de gen efectivă, precum şi prevenirea violenţei bazată pe gen;
• luarea în considerare a funcţiei didactice ca factor-cheie al calităţii educaţionale, recunoaşterea socială a cadrelor didactice şi susţinerea sarcinilor acestora;
• încurajarea şi promovarea cercetării educaţionale, experimentării şi inovării;
• evaluarea sistemului educaţional în ansamblu, nu numai în ceea ce priveşte programarea şi organizarea sa, ci şi procesele şi rezultatele procesului de predare şi învăţare;
• cooperarea dintre stat şi comunităţile autonome în defini-rea, implementarea şi evaluarea politicilor educaţionale;
• cooperarea şi colaborarea dintre autorităţile educaţionale şi corporaţiile locale în planificarea şi implementarea politicilor educaţionale;
• libertatea academică, care recunoaşte dreptul părinţilor şi tutorilor de a alege tipul de educaţie şi de şcoală pentru copiii lor, în cadrul principiilor constituţionale.
  Legea privind învăţământul, din 2006 şi modificarea ei prin Legea din 2013 privind îmbunătăţirea calităţii educaţiei definesc obiectivele sistemului educaţional spaniol:
• dezvoltarea completă a personalităţii şi capabilităţilor elevilor;
• educaţie în ceea ce priveşte respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, drepturilor şi oportunităţilor egale pentru bărbaţi şi femei şi egalităţii de tratament şi nediscriminare a persoanelor cu dizabilităţi;
• educaţie în ceea ce priveşte exercitarea toleranţei şi libertăţii în cadrul principiilor democratice de coexistenţă, precum şi în prevenirea şi soluţionarea conflictelor;
• educaţie în ceea ce priveşte responsabilitatea individuală, meritul şi efortul personal;
• educaţia pentru pace, respectarea drepturilor omului, coeziunea socială, cooperarea şi solidaritatea între popoare, precum şi dobândirea de valori care favorizează respectul faţă de toate creaturile vii şi de mediul înconjurător, în special potenţialul pădurilor şi dezvoltarea durabilă;
• dezvoltarea capacităţii elevilor de a-şi organiza propria învăţare, încrederea în propriile abilităţi şi cunoştinţe, precum şi dezvoltarea creativităţii, iniţiativei personale şi antreprenoriatului;
• educaţie în respectul şi recunoaşterea diversităţii lingvistice şi culturale a Spaniei, precum şi a interculturalităţii, ca element îmbogăţitor al societăţii;
• dobândirea de obiceiuri de studiu şi tehnici de lucru, de cunoştinţe ştiinţifice, tehnice, umane, istorice şi artistice, precum şi dezvoltarea unor obiceiuri sănătoase, exerciţii fizice şi sport;
• instruire pentru a desfăşura o activitate profesională;
• formare pentru a comunica în limba oficială şi într-una sau mai multe limbi străine;
• pregătirea pentru un exerciţiu activ al cetăţeniei şi pentru o participare activă la viaţa economică, socială şi culturală, cu o atitudine critică şi responsabilă şi cu capacitatea de a se adapta la situaţiile în schimbare rapidă ale societăţii bazate pe cunoaştere. (Va urma) (Expert media Florin FĂINIŞI)