Obiectivele sistemului educaţional în Finlanda se bazează pe echitate, încredere şi responsabilitate, precum şi pe învăţare pe tot parcursul vieţii.
Un principiu cheie al politicii educaţionale finlandeze este asigurarea egalităţii de şanse pentru toţi, indiferent de circumstanţele lor individuale. Echitatea este promovată prin:
- măsuri de sprijin individual care urmăresc să garanteze că fiecare elev îşi poate atinge întregul potenţial;
- sistemul educaţional nu are sfârşit;
- predarea de înaltă calitate în întreaga ţară cu doar mici diferenţe între şcoli;
- educaţia pe tot parcursul vieţii şi educaţia adulţilor sunt oferite la toate nivelurile de educaţie.
În acelaşi mod, obiectivele educaţiei migranţilor, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, includ echitatea, bilingvismul funcţional şi multiculturalismul. Obiectivul educaţiei migranţilor este de: - a pregăti migranţii pentru integrarea în sistemul educaţional finlandez şi în societate;
- a sprijini identitatea lor culturală;
- a oferi un bilingvism cât mai eficient posibil, astfel încât, pe lângă finlandeză (sau suedeză), aceştia să stăpânească propriul lor limbaj matern (https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/finland/fundamental-principles-and-national-policies_en.).
Un obiectiv major al politicii educaţionale finlandeze, pe lângă echitate, este acela de a obţine un nivel cât mai înalt de educaţie şi competenţă pentru întreaga populaţie. Unul dintre principiile de bază care au stat la baza acestui fapt a fost acela de a oferi învăţământ secundar superior tuturor grupurilor de vârstă.
Astfel, Legea nr.628/1998 privind învăţământul de bază (Basic Education Act 628/1998 – (https://www.finlex.fi/en/laki/kaannokset/1998/en19980628.pdf), în art.2, prevede că scopul educaţiei este de a sprijini creşterea elevilor pentru a deveni membri responsabili din punct de vedere etic ai societăţii şi de a le oferi cunoştinţele şi abilităţile necesare în viaţă. În plus, scopul educaţiei preşcolare, ca parte a educaţiei timpurii a copiilor, este de a îmbunătăţi capacitatea copiilor de a învăţa.
Educaţia trebuie să promoveze civilizaţia şi egalitatea în societate, precum şi cerinţa ca toţi copiii să participe la procesul educaţional şi să se dezvolte pe parcursul vieţii. Educaţia trebuie asigurată în funcţie de vârsta şi capacităţile elevului şi astfel încât să promoveze creşterea şi dezvoltarea sănătoasă în rândul elevilor.
În Finlanda, educaţia este finanţată din fonduri publice. Doar doi la sută dintre elevii din învăţământul obligatoriu frecventează şcoli care au un sponsor privat, dar şi aceste şcoli sunt finanţate majoritar din fonduri publice. Educaţia de la învăţământul preşcolar până la cel superior este gratuită. Mâncarea şi învăţarea în şcoli sunt oferite gratuit, iar accesul în zone îndepărtate şi slab populate este asigurat prin transportul şcolar gratuit. De altfel, art.6 al Legii nr.628/1998 prevede că educaţia va fi astfel organizată încât să facă călătoriile elevilor la şi de la şcoală cât mai sigure şi mai scurte, având în vedere localizarea elevilor, amplasarea şcolilor şi a altor locuri de învăţământ, cât şi organizarea transportului public. Art.32 al legii detaliază condiţiile în care se poate efectua transportul şcolar. Astfel, dacă distanţa până la şcoală pentru un elev în învăţământul de bază sau în învăţământul voluntar suplimentar depăşeşte cinci kilometri, elevul are dreptul la transport gratuit. În plus, un elev în învăţământul de bază, în educaţie voluntară suplimentară sau în învăţământul preşcolar va avea dreptul la transport gratuit atunci când călătoria menţionată mai sus este prea dificilă, obositoare sau periculoasă, având în vedere vârsta elevului sau alte circumstanţe. O alternativă la transportul gratuit este o subvenţie adecvată pentru transport sau însoţirea elevului la şcoală. Călătoria zilnică şcolară, inclusiv timpul de aşteptare, poate dura cel mult două ore şi jumătate. Dacă elevul a împlinit vârsta de 13 ani până la începutul anului şcolar, călătoria şcolară poate dura cel mult trei ore.
Dacă un elev este admis la o şcoală sau unitate de învăţământ, altele decât cele atribuite de autoritatea locală, respectiv o şcoală din vecinătate sau un alt loc adecvat unde educaţia se face în limba maternă, admiterea poate fi condiţionată de faptul ca părintele să îşi asumă responsabilitatea pentru costul transportului sau un însoţitor pentru elev la şcoală.
Apoi, art.33 al legii prevede că în cazul în care călătoria şcolară a unui elev în învăţământul de bază, în învăţământul suplimentar sau în învăţământul preşcolar nu poate fi aranjată în maniera prevăzută mai sus, elevul are dreptul la cazare gratuită şi la pensiune.
În timpul anului şcolar, elevul are dreptul la călătorie gratuită între locul de cazare şi casa sa în timpul sărbătorilor şi week-end-urilor. În plus, elevii aflaţi în spaţii de cazare trebuie să facă un număr rezonabil de treburi potrivite pentru aceştia la locul lor de cazare.
În Finlanda, asigurarea educaţiei este dirijată prin reglementări, informaţii şi finanţare. Autonomia locală este mare, căci majoritatea fondurilor provin din bugetele locale.
Una dintre reglementări, curriculumul naţional de bază lasă loc pentru schimbări locale şi, prin urmare, şcolile şi profesorii au o mare libertate în conceperea propriilor curriculum-uri şi instrucţiuni.
De asemenea, instituţiile de învăţământ superior din Finlanda se bucură de autonomie extinsă. Ele au independenţă în privinţa finanţelor şi a administraţiei, dar şi în ceea ce priveşte predarea şi cercetarea.
Învăţarea pe tot parcursul vieţii este asigurată prin acordarea posibilităţii de a începe studiile în orice stadiu al vieţii. Educaţia pentru adulţi este asigurată la toate nivelurile de învăţământ. Învăţarea în rândul adulţilor este foarte populară. Instituţii diferite oferă o mare varietate de cursuri şi programe pentru adulţi la toate nivelurile educaţiei oficiale. Educaţia adulţilor include educaţia auto-motivată, formarea personalului şi instruirea pe piaţa forţei de muncă. Aceasta poate duce la calificări sau poate fi legată de auto-dezvoltare generală. În 2017, peste 27% dintre adulţii finlandezi au participat la educaţia adulţilor, comparativ cu media UE de 11%. Cele mai multe dintre acestea sunt educaţia non-formală (https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/finland_en ).
În Franţa, Codul educaţiei (Code de l’éducation (https://www.legifrance.gouv.fr/affichCode.do?cidTexte= LEGITEXT000006071191), în art. L111-1 din Capitolul I – Dispoziţii generale afirmă că educaţia este prima prioritate naţională. Serviciul public de educaţie este conceput şi organizat în funcţie de elevi şi studenţi. El contribuie la egalitatea de şanse şi la combaterea inegalităţilor sociale şi teritoriale în ceea ce priveşte reuşita şcolară şi educativă. El recunoaşte că toţi copiii au capacitatea de a învăţa şi de a progresa şi asigură educaţia incluzivă a tuturor copiilor, fără nicio distincţie.
Potrivit art.L111-2, educaţia şcolară promovează dezvoltarea copilului, îi permite să dobândească o cultură, să-l pregătească pentru o viaţă profesională şi să-şi exercite responsabilităţile ca om şi cetăţean. Pentru a promova egalitatea de şanse, dispoziţii corespunzătoare ale Codului fac posibile accesul tuturor, în funcţie de aptitudinile şi nevoile lor specifice, la diferitele tipuri sau niveluri de şcolarizare. Statul garantează respectul pentru personalitatea copilului şi activităţile educa-ţionale ale familiilor.
Dezvoltarea sistemului educaţional al Republicii Federale Germania (https://www.european-agency.org/country-information/germany/legislation-and-policy) diferă de celelalte ţări europene datorită unificării Germaniei de Est cu cea de Vest. Pentru a realiza unitatea germană în domeniul culturii, educaţiei şi ştiinţei, Tratatul de unificare (Einigungsvertrag) încheiat între Republica Federală Germania şi Republica Democrată Germană la 31 august 1990 conţine dispoziţii fundamentale care vizează stabilirea unei structuri comune comparabile de bază în educaţie – în special în sistemul şcolar. Educaţia specială a reprezentat o provocare uriaşă, deoarece două sisteme diferite a trebuit să fie îmbinate împreună.
De la 3 octombrie 1990, Legea fundamentală a fost obligatorie pentru întreaga naţiune germană. Germania este o republică federală cu 16 landuri. Fiecare land are o responsabilitate proprie, inclusiv legislaţia individuală în conformitate cu liniile directoare ale sistemului de drept constituţional. Un element central al acestui statut este aşa-numita suveranitate culturală (Kulturhoheit) şi anume responsabilitatea predominantă a landurilor în ceea ce priveşte educaţia, ştiinţa şi cultura. Aceasta înseamnă, în principiu, că fiecare land poartă răspunderea politicii sale educaţionale şi culturale, cu condiţia ca în conformitate cu principiul federalist să exprime aspectele istorice, geografice, culturale şi socio-politice specifice landului. Pe de altă parte, statele constitutive ale statului federal poartă responsabilitatea comună pentru întregul stat. Această responsabilitate globală le dă dreptul şi le obligă să coopereze între ele şi să colaboreze cu guvernul federal.
Dreptul la învăţământ gratuit la toate nivelurile în cadrul instituţiilor de învăţământ de stat este un principiu constituţional al Greciei (art.16 alin.(4) al Constituţiei). În mod specific, Constituţia în articolul 16 alin.(2) prevede că: „învăţământul reprezintă o misiune fundamentală pentru stat şi are ca obiectiv formarea morală, intelectuală, profesională şi fizică a cetăţenilor greci, dezvoltarea conştiinţei naţionale şi religioase şi formarea acestora ca cetăţeni liberi şi responsabili”. De asemenea, statul va furniza asistenţă financiară pentru cei care se remarcă, precum şi pentru cei care au nevoie de asistenţă sau protecţie specială, în funcţie de abilităţile acestora.
Legislaţia naţională, emisă atât de Parlament, cât şi decretele prezidenţiale şi actele ministeriale, prevalează în cadrul sistemului de învăţământ. În acest context, Legea nr.1566/1985 descrie structura şi funcţionarea învăţământului primar şi secundar. Articolul 1 secţiunea 1 se referă la scopul învăţământului primar şi secundar, care este: „… să contribuie la dezvoltarea generală, armonioasă şi echilibrată a punctelor forte mentale şi psihosomatice ale tuturor elevilor şi să le ofere posibilitatea, indiferent de sex şi origine, de a deveni personalităţi independente şi de a trăi creativ”. (https://www.european-agency.org/country-information/greece/legislation-and-policy).
Constituţia stipulează că Republica Italiană stabileşte regulile generale privind învăţământul şi înfiinţează şcoli de stat de toate tipurile şi gradele (articolul 33), iar învăţământul elementar, cu o durată de cel puţin 8 ani, este obligatoriu şi gratuit (art.34).
Sistemul educaţional din Italia este organizat în conformitate cu principiile subsidiarităţii şi autonomiei şcolare. Statul şi regiunile îşi împart competenţa legislativă. Statul are competenţe legislative exclusive asupra organizării generale a sistemului educaţional (dispoziţii generale, stan-darde minime de educaţie, principii fundamentale, personalul şcolii, asigurarea calităţii, resurse financiare de stat, şcoli străine şi instituţii culturale din Italia). Regiunile, prin intermediul birourilor lor de educaţie, hotărăsc reţeaua şcolilor din teritoriile lor, stabilesc calendarul şcolar şi administrează şcolile nestatale. Cu toate acestea, Regiunile lucrează întotdeauna în colaborare cu statul (Ministerul educaţiei, universităţii şi cercetării şi Ministerul muncii) prin Conferinţa unificată Stat/Regiuni (Conferenza unificata Stato/Regioni), respectând dispoziţiile legislaţiei naţionale. Şcolile sunt autonome în ceea ce priveşte activităţile didactice, organiza-ţionale şi de cercetare (https://www.european-agency.org/country-information/italy/legislation-and-policy ).
În Constituţia Letoniei este consacrat dreptul fundamental al oricărei persoane la educaţie, fără niciun fel de discriminare. Art.112 prevede: „Orice persoană are dreptul la educaţie. Statul se asigură că orice persoană are acces în mod gratuit la învăţământul primar şi secundar. Învăţământul primar este obligatoriu”.
În plus, Ministerul educaţiei şi ştiinţei precizează (http://www.izm.gov.lv/en/education/education-system-in-latvia ): „Fiecare cetăţean al Republicii Letonia, dar şi deţinătorii de paşapoarte de cetăţenie străină eliberate de Republica Letonia, cetăţenii Uniunii Europene, ai ţărilor din Spaţiul Economic European şi Elveţia, rezidenţii permanenţi ai Comunităţii Europene care deţin un permis de şedere pentru Letonia, apatrizii aflaţi în posesia unui document de călătorie eliberat de Republica Letonia, resortisanţii ţărilor terţe sau apatrizii care deţin un permis de şedere valabil pentru Republica Letonia, persoanele care au statut de refugiat sau de altă natură şi persoanele care au beneficiat de protecţie temporară în Republica Letonia au drepturi egale la educaţie în Letonia”.
Tot pe site-ul Ministerului educaţiei se spune că şcolile speciale sau clasele de învăţământ special din şcolile de învăţământ general oferă educaţie copiilor cu nevoi speciale care corespund tulburărilor individuale de dezvoltare, abilităţilor şi condiţiilor de sănătate. Structura învăţământului special este foarte asemănătoare cu cea a învăţământului de masă care oferă oportunităţi persoanelor cu nevoi speciale de a dobândi cunoştinţe şi abilităţi generale, punând un accent deosebit pe aplicabilitatea acestora, facilitând astfel incluziunea socială. (Va urma) (Expert media Florin FĂINIŞI)
Numărul 808
