Institutul de Speologie din Cluj, primul de acest fel din lume, a fost înfiinţat în anul 1920 de către prestigioşii savanţi şi academicieni Emil Racoviţă şi René Jeannel. René Jeannel (1879-1965) a fost un zoolog francez pasionat de entomologie şi speologie, prieten şi coleg al lui Emil Racoviţă. În 1920 a venit împreună cu Racoviţă la Cluj, unde au întemeiat Institutul de Speologie. Tot aici a fost numit profesor de biologie generală la Facultatea de Ştiinţe. A fost membru corespondent străin al Academiei Române (1928). Ulterior, a fost numit profesor la Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Paris. Emil Racoviţă (1868-1947) a fost un mare savant, explorator, speolog şi biolog român, considerat, pe bună dreptate, fondator al biospeologiei (studiul faunei din subteran –peşteri şi pânze freatice de apă). A fost ales academician în 1920 şi a fost preşedinte al Academiei Române în perioada 1926 – 1929.
Emil Racoviţă s-a născut la Iaşi în 1868. Şi-a început educaţia la Iaşi, ca elev al lui Ion Creangă şi mai târziu al lui Grigore Cobălcescu, continuând apoi la liceul Institutele Unite. Fostul elev al geologului Grigore Cobălcescu studiază la Facultatea de Drept din Paris, după dorinţa tatălui său, dar audiază concomitent şi cursurile Şcolii de antropologie. După obţinerea cu succes a licenţei în Drept, se înscrie şi la Facultatea de Ştiinţe din Universitatea Sorbona, Paris, după absolvirea căreia (1891) lucrează la Laboratoarele Arago, în cadrul staţiunii de biologie marină de la Banyuls-sur-Mer, unde efectuează o serie de scufundări la adâncimea de 10 m cu un echipament clasic Siebe-Gorman, pentru a studia viaţa subacvatică. Prezintă teza de doctorat în 1896, cu subiectul Le lobe céphalique et l’encéphale des annélides polychetes. La vârsta de numai 25 de ani este ales membru al Societăţii zoologice din Franţa. Este recomandat (1897) să participe ca naturalist al Expediţiei antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei Belgica, condusă de Adrien de Gerlache. Această expediţie, care porneşte din Anvers în august 1897, avea un caracter internaţional, pe lângă belgieni, la ea participând şi norvegianul Roald Amundsen ca ofiţer secund, medicul american Frederick Cook, meteorologul polonez Antoine Dobrowolski şi geologul Henryk Arctowski. Cu prilejul escalelor făcute în Chile şi pe ţărmurile Strâmtorii Magellan, Racoviţă efectuează cercetări complexe asupra florei şi faunei. În apropierea Ţării Palmer din Antarctida, expediţionarii descoperă o strâmtoare care a primit numele navei Belgica şi câteva insule (una numită de Racoviţă insula Cobălcescu). Expediţia mai înscrie pe harta încă incompletă a Antarcticii şi insula Wiencke şi Ţara lui Danco, după numele celor doi membri ai expediţiei care au pierit în această călătorie. În perioada când Belgica a fost prizoniera gheţurilor (martie 1898 – februarie 1899), naturalistul expediţiei, împreună cu ceilalţi oameni de ştiinţă, au întreprins numeroase observaţii şi cercetări ştiinţifice. Materialul adunat a constituit obiectul unui număr de 60 de volume publicate, reprezentând o contribuţie ştiinţifică mai mare decât a tuturor expediţiilor antarctice anterioare luate la un loc. Savantul român a întreprins un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor, pinguinilor şi a unor păsări antarctice, studiu care i-a adus o reputaţie bine meritată.
Cele 1.300 de exemplare din flora şi fauna regiunilor cercetate adunate de Racoviţă au fost studiate de numeroşi cercetători, care au descris sute de forme necunoscute până atunci în lumea vegetală şi animală. La întoarcere a publicat o lucrare importantă despre Cetacee, în special balene. În 1900, devine director-adjunct al Laboratorului Oceanologic Arago din Banyuls-sur-Mer, Franţa. Ca urmare a descoperirii unor noi specii de crustacee în peştera Cueva del Drach din Mallorca, vizitată în 1904, domeniul îl fascinează şi renunţă la cercetarea în oceanologie pentru a se dedica ecosistemelor subterane. La intrarea în oraş există o statuie a lui Emil Racoviţă.
În 1907, va publica Essai sur les problemes biospeologiques, prima lucrare importantă dedicată biospeologiei din lume. După aceea, va iniţia un program internaţional de cercetare numit Biospeologica, care să studieze fauna peşterilor, la început ca o activitate privată. În 1920 a fost invitat ca profesor la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Cluj, unde înfiinţează primul Institut Speologic din lume. Pe lângă numeroşi cercetători români, Racoviţă aduce la Cluj şi o echipă de prieteni biologi de renume, doi francezi (Jules Guiart, René Jeannel) şi un elveţian (Alfred Chappuis).
Ideea lui Emil Racoviţă de a se organiza o instituţie de stat pentru un turism care să respecte natura, se materializează în anul 1926 când fondează Oficiul Naţional de Turism (ONT), oficializat la 4 ianuarie 1936 prin Decret regal. Între timp, scrie, de asemenea, un tratat evoluţionist, cu anumite abordări originale asupra subiectului. În august 1940, prin Dictatul de la Viena, Clujul a devenit parte a Ungariei, iar Emil Racoviţă se va muta la Timişoara, în timp ce Institutul Speologic va fi condus de prietenul său elveţian (deci neutru) Alfred Chappuis. După reîntoarcerea nordului Transilvaniei ca teritoriu al României, se va întoarce la Cluj, dorind să reorganizeze institutul, dar va muri înainte de a termina aceasta, la vârsta de 79 de ani.
În timpul expediţiei din Antarctica, Emil Racoviţă a avut posibilitatea să studieze viaţa imenselor mamifere acvatice, dar şi a pinguinilor. El a rămas în istoria ştiinţei ca descoperitor al balenei cu cioc. În cinstea cunoscutului speolog – numit şi exploratorul Antarcticii – au fost numite Emil Racoviţă: Institutul de Speologie din Cluj-Napoca, nava oceanografică românească şi cea mai mare peşteră din Republica Moldova. De asemenea, unui grup de trei insule din Golful Wilhelmina li s-a dat în 1958 numele savantului român, ca recunoaştere pe plan internaţional a meritelor sale ştiinţifice. O statuie care îl reprezintă pe marele explorator român se află lângă intrarea în Institutul de Spelogie din Cluj Napoca.
Un minidocumentar despre colaborarea ştiinţifică româno-belgiană şi despre misiunea savantului român Emil Racoviţă aflat la bordul navei Belgica, precum şi despre naşterea unei ştiinţe noi – biospeologia, a fost lansat public pe reţelele de socializare ale ICR Bruxelles în 2020. Înregistrarea include un rezumat al expediţiei Belgica prezentată de speologul şi naturalistul Cristian Lascu, fost redactor-şef al prestigioasei publicaţii National Geographic România, fiind bogat ilustrată cu fotografii din Antarctica făcute chiar de către narator, în decursul unei expediţii de documentare pe urmele navei Belgica. Proiectul a fost iniţiat de către ICR Bruxelles la 100 de ani de la înfiinţarea Institutului de Speologie Emil Racoviţă de la Cluj-Napoca şi a 121 de ani de la succesul expediţiei Belgica în parteneriat cu Ambasada României în Regatul Belgiei.
La 1 noiembrie 2020 a fost lansat primul film documentar despre Antarctica produs de oameni din Moldova şi România. Materialul filmat este prezentat pe parcursul a 12 episoade şi surprinde aventurile unei expediţii maritime ce a avut loc în februarie 2020, chiar înainte de restricţiile globale cauzate de pandemie. Un echipaj format exclusiv din oameni originari din Moldova, care trăiesc azi în Moldova şi România, dar şi, câte un membru al echipajului, în Elveţia şi, respectiv, Danemarca.
Putem spune că, iată, astfel avem cercetători şi exploratori români care au încercat să treacă şi de ultima frontieră… (George V. GRIGORE)
Surse: wikipedia.org; emil-racovita.speosub.ro; europafm.ro; historia.ro; fav.ro; actualdecluj.ro; rador.ro; acad.ro
Numărul 808
