Prima banda desenată din preistorie

Picturi cu o vechime de 36.000 de ani în Peştera Coliboaia din Munţii Bihorului

Într-o peşteră cu nume de locuinţă primitivă sau de adăpost provizoriu, respectiv Coliboaia (de la o colibă mai mare), aflată pe Valea Sighiştelului din Munţii Bihorului (jud. Bihor), în anul 2010, o echipă de speologi formată din Tudor Rus (Clubul de speologie Speodava Ştei), Mihai Besesek, Valentin Alexandru Radu, Roxana Laura Ţociu (Asociaţia de Speologie Speowest Arad) şi Marius Kenesz (Speo Club Zarand Brad) au descoperit mai multe picturi ce pot fi încadrate ca aparţinând unei perioade a artei parietale (Gravettian sau Aurignacian), cuprinsă între 23.000 şi 35.000 de ani. Este pentru prima dată când se atestă existenţa artei parietale vechi în zona Europei Centrale. Aceste 14 picturi mai sunt numite şi picturi negre şi reprezintă animale specifice epocii respective, printre care un bizon, un cal, o felină, unul sau două capete de urs şi doi rinoceri lânoşi (sau un mamut şi un rinocer). Aici se găsesc, de asemenea, şi câteva gravuri (imagini obţinute prin zgâriere, trasare – adâncire). Pe sol sunt răspândite oase de urs de peşteră (Ursus spelaeus). În timpul şederii în peşteră, urşii au zgâriat şi au lustruit pereţii peşterii peste picturi, confirmând astfel autenticitatea acestora.
La invitaţia speologilor români, o echipă franceză, formată din speologii Marcel Meyssonnier şi Valérie Plichon, un paleontolog specializat pe ursul de peşteră, Michel Philippe, specialistul în preistorie Françoise Prudhomme şi doi specialişti în artă de peşteră, Jean Clottes şi Bernard Gély, a ajuns la picturile de la Coliboaia pe 16 mai 2010 şi au atestat autenticitatea acestor picturi. Stabilirea autenticităţii s-a făcut prin analiză comparativă a picturilor din Coliboaia cu alte picturi rupestre din peşterile Europei. Este o estimare pe baza unei tipologii a desenului, în sensul că într-o anumită perioadă, de exemplu, capul de cal are o anumită formă, spune Viorel Lascu, preşedintele Federaţiei Române de Speologie. Jean Clottes a explicat că acest tip de examinare nu oferă data la care au fost realizate picturile, ci un răspuns la problema autenticităţii: Te uiţi cu atenţie la figuri ca să vezi dacă sunt greşeli, te uiţi la gradul de conservare a desenului, pentru că desenele făcute acum mii de ani au un aspect puţin alterat. În Coliboaia, unele dintre ele sunt zgâriate de urşii de peşteră, iar altele sunt zgâriate de lilieci. Acest lucru nu a fost făcut foarte recent, să spunem acum 50 de ani; urşii de peşteră au dispărut înainte de finalul ultimei glaciaţiuni (acum 15.000-20.000).
Datarea cu ajutorul C14 va fi făcută, cel mai probabil, de două-trei laboratoare, astfel încât să nu existe controverse legate de rezultatele obţinute. Referitor la oamenii preistorici care au făcut picturile, Jean Clottes spune că este vorba de vânători-culegători, oameni care nu practicau agricultura sau creşterea animalelor. Una dintre primele teorii propuse de specialişti pentru a explica semnificaţiile picturilor rupestre a fost cea a lui Henri Breuil. El a interpretat picturile ca fiind scene de vânătoare ce aveau un scop magic. Astfel, oamenii preistorici le-ar fi vânat în mod simbolic pe pereţii peşterii, în credinţa că astfel vor vâna în realitate un număr cât mai mare de animale. Unul dintre cele mai importante argumente în favoarea acestei teorii era acela că unele figuri păreau să aibă îndreptate spre ele vârfuri de săgeţi. Jean Clottes, alături de alţi specialişti, a propus o altă explicaţie: Animalele pe care le desenau nu erau neapărat animalele pe care le vânau. De exemplu, în Peştera Coliboaia sunt două reprezentări de rinoceri, iar acei oameni nu vânau rinoceri. Vânau cai, bizoni, reni şi urşi, dar nu rinoceri. Astfel, expertul francez consideră că picturile rupestre erau realizate în timpul ceremoniilor magice sau religioase: Aceste desene erau făcute adânc în interiorul peşterii, unde oamenii nu locuiau. Este acelaşi lucru ca şi în Franţa sau Spania. Sunt câteva peşteri în Franţa şi Spania în care mergeau unu, doi, trei kilometri în interiorul peşterii pentru a face desenele. Scopul lor era probabil de a fi folosite în ceremonii magice, religioase. Dar care era scopul exact al ceremoniei, nu putem şti.
Specialiştii în artă parietală preistorică ai echipei (Jean Clottes şi Bernard Gély) au încadrat desenele, după factura lor, într-o perioadă antică a artei parietale, Gravettian sau Aurignacian (între 23.000 şi 35.000 de ani). Călin Ghemiş, arheolog la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, a prelevat două eşantioane de cărbune, unul direct din desenul unui animal (posibila felină sau posibilul cal) şi al doilea de pe o terasă situată fix sub animalul desenat. Cele două eşantioane de cărbune prelevate au fost datate prin metoda radiocarbonului (C14) la Laboratoire des Sciences du Climat et de l’Environnement la Gif-sur-Yvette, Franţa, (Hélene Valladas). Rezultatele datărilor sunt următoarele: proba prelevată din desen: 27,870 ± 250, calibrat la 31,450 / 32,820 ani CalBP; proba prelevată de sub desen: 31,640 ± 390, calibrat la 35,120 / 36,780 ani CalBP. Aceste date confirmă vechimea artei parietale din Peştera Coliboaia, desenele fiind contemporane cu desenele din Peştera Chauvet (Ardeche, Franţa) cu o vechime de aproximativ 36.000 de ani. Acest lucru demonstrează faptul că încă din timpuri străvechi trebuie să fi existat o comunitate de credinţe şi practici comune pe teritoriul european.
După picturile din Peştera Cuciulat, judeţul Sălaj (vechime: neolitic, peste 12.000 de ani), descoperite în 1978, este pentru a doua oară când în Europa Centrală se atestă artă parietală aşa de veche. Coliboaia este o peşteră activă, cu puncte mai dificile pe traseu, parcurgerea galeriei necesitând echipament speologic. Lungimea totală a Peşterii Coliboaia este de 750 de metri. Zona cu picturi din Peştera Coliboaia nu este una accesibilă publicului larg şi probabil va rămâne aşa, având în vedere că se află într-o zonă cu sifoane inundate, care cere să se treacă pe sub apă. Cercetările întreprinse aici au fost coordonate de către Viorel Lascu, preşedintele Federaţiei Române de Speologie, şi de directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Aurel Chiriac. Acest sit arheologic este deosebit de valoros, comparabil cu Sarmizegetusa sau Cucuteni, de pildă, a spus Viorel Lascu. În prezent, peştera se află sub protecţie, fiind închisă vizitatorilor şi având statut de rezervaţie arheologică accesibilă numai specialiştilor.
Publicul larg nu va fi însă privat complet de a vedea aceste picturi unicat, deoarece Consiliul Judeţean Bihor intenţionează să amenajeze un lanţ de peşteri în care să aducă şi reproduceri ale picturilor din Coliboaia, cele mai vechi picturi rupestre din Europa Centrală.
Pentru că acest lucru durează, iar operele de artă rupestră descoperite în Peştera Coliboaia sunt acum, datorită importanţei lor ştiinţifice, cunoscute în întreaga lume şi există numeroşi doritori să vadă moştenirea lăsată de strămoşii noştri, o expoziţie de artă fotografică a adus la lumină picturile păstrate în întunericul Peşterii Coliboaia. Asociaţia Speologică Speowest Arad în colaborare cu Complexul Muzeal Arad, cu sprijinul Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea, Orgnac – Grade Site de France, Federaţia Română de Speologie şi Clubul de Speologie Speodava din Ştei, au organizat în anul 2012, la Complexul Muzeal Arad, expoziţia Peştera Coliboaia – Artă parietală europeană 36.000 ani. Expoziţia a oferit doritorilor imagini şi informaţii inedite de la descoperirea desenelor rupestre, o galerie în imagini a desenelor, dar şi fotografii de pe Valea Sighiştelului şi din Peştera Coliboaia. Acum ele pot fi văzute pe pagina de faceboock a peşterii.
Pentru că este vorba de desene „în alb şi negru”, Mihai I. Grăjdeanu, autor prolific de bandă desenată şi romane grafice, cel care a iniţiat multiple proiecte editoriale, a propus ipoteza existenţei în Peştera Coliboaia a unei prime benzi desenate din preistoria României şi din centrul Europei. Aşa să fi gândit oare artistul plastic de acum 36.000 de ani? (George V. GRIGORE)