Prăvălia cu vechituri

Trăim într-o societate ale cărei valori suferă, aproape zilnic, transformări surprinzătoare, ceea ce ne face să ne scăldăm într-o stânjenitoare stare de aporie. Nu atât transformările în sine, cât viteza cu care apar şi sunt îmbrăţişate are acest efect. Şi imprevizibilitatea. Dacă unele fapte, lucruri, atitudini se aflau până mai deunăzi sub incidenţa Codului penal (absolut greşit şi exagerat, cred eu), astăzi sunt de la sine înţelese, devenind norme sociale aproape unanim acceptate, întâmplări ale unui cotidian din ce în ce mai dispus să înghită de-a valma orice invenţie a minţii umane. Ideea unei lumi în care albul este alb şi negrul este negru, iar culoarea gri nu există – carevasăzică, una conservatoare – este depăşită. Trebuie să ne adaptăm la nuanţe. Iar asta depinde de ceva foarte simplu: dacă şi cât timp vom putea ţine pasul. Pe urmă, trebuie să ne gândim şi ce fel de pas va fi, fiindcă nu e totuna: de dans, de defilare, înainte, înapoi? Problema relaţiei eului cu lumea e veche, a fost întoarsă pe toate părţile şi nu şi-a găsit încă soluţia. Astăzi, a fi cu picioarele pe pământ înseamnă cu totul şi cu totul altceva decât însemna acum treizeci, cincizeci, două sute de ani. Adaptarea este anevoioasă atunci când noul devine foarte repede vechi, iar soluţia pare a fi recursul la memorie, la amintiri, adică la acea prăvălie cu vechituri în care ţinem ascunse, cu toţii, gesturile, întâmplările, faptele care ne-au definit. Ne putem întreba, pe bună dreptate, dacă, în contextul unor valori atât de volatile, experienţele anterioare ne-ar mai putea fi de folos la ceva, desigur, cu excepţia unor episoade de nostalgie tratabile prin placebo sau automedicaţie bazate pe filosofia memoriei. De ce să laşi cheia sub preş sau sub ghiveciul cu muşcate, când există sisteme de alarmă Wi-Fi controlate comod de pe telefonul mobil? De ce să trimiţi scrisori prin poştă dacă ceea ce ai de spus poate ajunge la partenerul de discuţie în cel mult cinci secunde, prin e-mail sau WhatsApp? Ce sens ar avea să te târguieşti cu băcanul sau cu precupeaţa atâta vreme cât orice site de cumpărături te anunţă fără încetare, zi şi noapte, non-stop, că „dacă găseşti un preţ mai mic, îţi plătim de două ori diferenţa”? Şi, în general, ce să faci cu toate poveştile copilăriei, cu amintirile tale despre căţăratul în copaci, despre examenele de „treaptă” sau de admitere de grija cărora nu închideai un ochi nopţi întregi, despre profesorii tăi, care nu te lăsau să ieşi din clasă până nu pricepeai nu ştiu ce teorie, lege sau ecuaţie, despre cozi, despre prima bicicletă, despre focurile de tabără, despre cum ai fost făcut pionier, despre cărţile pe care le-ai citit, despre excursiile cu trenul, autocarul sau cu „Dacia” cumpărată în rate de părinţi, despre napolitanele „Dănuţ” sau „Eugenia”, despre profiterolul de la „Scala”, despre bulevardele Bucureştilor luminate feeric de reclame luminoase, despre tramvaiele „Thomson-Houston”, despre bucuria primei ninsori, despre prima ta călătorie cu metroul, despre clădiri şi biserici rase de pe faţa pământului, despre bunici spunând poveşti din vremuri apuse, despre cum te scăldai fără grijă în orice lac sau râu, despre vacanţele la ţară, despre „ceaiurile” din timpul studenţiei, despre gogoşi şi siropul la pahar, despre crenvurştii de 23 august, despre concertele rock de la „Polivalentă”, despre cât de murdar erai când făceai armata, despre aglomeraţia din librării când apărea o carte bună, despre un milion de alte lucruri. La ce ţi-ar putea folosi toate astea astăzi într-o lume guvernată de alte valori şi de alte imperative, una în care eşti „la un click distanţă” de orice ţi-ar trece prin cap?

Poate ar fi mai simplu să vindem toate astea, pe mai nimic, unei prăvăli cu vechituri şi să ne mutăm într-o nouă viaţă ca şi cum ne-am fi născut a doua oară, pe o altă planetă. Vârsta nu are nicio legătură. Cum spunea domnul Darwin, evoluăm. Sunt de acord, dar cu o condiţie: în timp ce evoluăm, să găsim olecuţă de timp ca să mai şi trăim. Cu sau din amintirile noastre. În fond, putem oricând să dăm o fugă până la prăvălia cu vechituri să scoatem de la amanet câteva dintre ele. Poate ne ajută la adaptare. Sau, în cazul celor mai căpoşi sau mai slabi de înger, la supravieţuire. (Dragoş CIOCĂZAN)