Un exemplar din moneda de 20 de lei din aur, cea mai rară monedă românească, cunoscută sub numele de „Polul lui Carol I”, a fost vândut recent de o casă internaţională de licitaţii pentru nu mai puţin de 450.000 de dolari, consolidându-şi astfel statutul de veritabilă comoară numismatică. Aceasta a fost pusă în circulaţie în anul 1868 şi a fost bătută în aproximativ 200 de exemplare. Dacă primele monede româneşti, cele de 1, 2, 5 şi 10 bani din bronz, au fost puse în circulaţie fără probleme începând cu 1 ianuarie 1868, povestea polului din anul 1868 este una cu totul specială. Iată povestirea monedei, prezentată de Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale Române, într-o postare. Pe aversul piesei era reprezentată efigia lui Carol I, însoţită de legenda „Carol I Domnul Românilor”, iar pe revers, valoarea nominală, 20 lei, şi anul emisiunii,1868, încadrate de o cunună din frunze de stejar. Titulatura „Domnul Românilor” şi reprezentarea efigiei lui Carol I pe avers au fost de neacceptat pentru unele dintre Marile Puteri ale epocii care au considerat că punerea în circulaţie a unei astfel de monede ar fi echivalat, practic, cu o declaraţie de independenţă. Mai mult decât atât, legenda a fost interpretată ca fiind un mesaj direct adresat românilor care locuiau în teritorii care nu erau cuprinse între graniţele statului român de la acea vreme. Pentru a evita un conflict diplomatic, moneda nu a fost emisă. Realizate în doar 200 de exemplare (unele surse indică doar 100), se pare că o parte dintre aceste piese ar fi fost oferite de Carol I unor monarhi europeni şi altor personalităţi politice, iar restul, spune legenda, ar fi fost îngropate la temelia Castelului Peleş, în anul 1875. Astfel, „polul” din anul 1868 este una dintre cele mai mari rarităţi din numismatica românească, fiind prezent în foarte puţine colecţii, atât publice, cât şi private, la nivel mondial. O alăturare excepţională, nu mai puţin de trei exemplare se află în colecţia Băncii Naţionale a României şi pot fi admirate în cadrul tururilor ghidate şi gratuite pe care Muzeul BNR le organizează de luni până vineri.
Pentru iubitorii şi colecţionarii de monede şi medalii comemorative, Monetăria Regatului Dacia a lansat recent o piesă unică din argint, care aduce un omagiu uneia dintre cele mai cunoscute monede româneşti, respective „Polul lui Carol I”, lansată de Monetăria Regatului Dacia, care corespunde celor mai bune calităţi artistice şi meşteşugăreşti ale monetăriei tradiţionale. Numismatul a fost bătut în calitate Proof like în 5 uncii argint pur 999/1000 şi este strict limitat la un tiraj tematic de 185 de bucăţi pentru întreaga lume. Casa de Monede este distribuitorul oficial şi unic al acestei piese, pe piaţa numismatică din România. Monetăria Regatului Dacia aduce un omagiu bogatei istorii a naţiunii române prin lucrări numismatice originale, consolidând moştenirea culturală lăsată de strămoşi de-a lungul secolelor pe teritoriul României de astăzi. „O replică exactă a aversului monedei originale este plasată în centrul aversului piesei comemorative şi este înnobilată cu aur pur. Frunzele de stejar care înconjoară centrul piesei omagiale face referire la motivul folosit pe reversul monedei originale. Moneda de 20 Lei din 1868 a fost bătută într-un foarte mic număr de exemplare, o sută sau două sute de bucăţi, fapt ce o face o mare raritate numismatică pe plan mondial. Domnitorul Carol I a dăruit astfel de monede capetelor încoronate ale Europei, rudelor sale şi fruntaşilor politici ai vremii. Evident, nu se poate vorbi de circulaţia efectivă a piesei de 20 de lei. O legendă destul de fantezistă însă dragă numismaticii româneşti spune că în capsula timpului pusă la temelia castelului Peleş au fost introduse câteva piese din această celebră monedă, primul ban de aur emis de statul român modern.” Piesa omagială este depozitată într-o casetă numerotată, împreună cu un certificat numerotat care confirmă specificaţiile tehnice.
Istoria monedei originale „Polul lui Carol I”, din anul 1868, este foarte interesantă, mai ales pentru faptul că ea nu a fost pusă efectiv în circulaţie niciodată. Potrivit Academiei Române, moneda de aur este prima emisiune monetară a statului român modern. Piesa a declanşat un scandal diplomatic major, iscând protestele Imperiului Otoman şi ale Imperiului Austro-Ungar. Şi din acest motiv valoarea sa simbolică este una de excepţie. „Mai mult decât atât, raritatea sa este excepţională, un număr foarte mic de exemplare aflându-se în colecţia Băncii Naţionale a României, în muzeul acesteia, a Bibliotecii Academiei Române prin Cabinetul său numismatic, respectiv, în colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României, totalul neatingând zece exemplare.”, explică Emanuel Petac, şeful Cabinetului de Numismatică al Bibliotecii Academiei Române. (George V. GRIGORE)
Surse: playtech.ro; fanatik.ro; stiridinlume.ro; casademonede.ro; alenumis.ro; terramirabilis.ro; msnews.ro