Consideraţii generale (I)
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în prima sa definiţie din 1980 (World Health Organization. (1980). International classification of impairments, disabilities, and handicaps: a manual of classification relating to the consequences of disease, published in accordance with resolution WHA29.35 of the Twenty-ninth World Health Assembly, May 1976. Geneva: World Health Organization. (https://apps.who.int/iris/bitstream/handle/10665/41003/9241541261_eng.pdf? sequence=1&isAllowed=y), a făcut o distincţie între conceptele de deficienţă, incapacitate şi handicap.
Deficienţele sunt deviaţii funcţionale ale unui organ sau ale unui simţ în raport cu funcţionarea normală a acestui organ. Principalele deficienţe sunt de trei tipuri: senzoriale, mentale şi motrice.
Aceste deficienţe pot conduce la incapacităţi, adică la imposibilitatea ca persoana deficientă să facă anumite acţiuni.
Handicapul este definit ca pierderea sau restrângerea participării unui individ la viaţa comunităţii în mod egal cu ceilalţi.
Această primă definiţie, deşi interesantă, nu era satisfă-cătoare deoarece focaliza problema asupra individului. Ultima definiţie a OMS din 2001 (https://www.who.int/classifications/icf/en) utilizează „dizabilitatea” ca termen generic pentru deficienţe, limitări de activitate şi restrângeri de participare. Dizabilitatea este descrisă ca interacţiunea dintre subiecţii cu o afecţiune medicală şi factorii personali şi de mediu.
Deficienţa este deci legată direct de un context, spre exemplu:
- o persoană paraplegică are o deficienţă motrice. Această deficienţă nu implică neapărat greutatea de a folosi un computer dacă este afectată doar partea inferioară a corpului, ci determină un dezavantaj pentru a accede la anumite clădiri sau mijloace de transport;
- unele persoane cu deficienţe auditive nu vor putea să comunice prin telefon, dar nu vor fi dezavantajate dacă ştiu să citească şi pot comunica prin e-mail sau prin SMS;
- o persoană surdă care practică limbajul semnelor este dezavantajată într-o adunare cu persoane cu auz bun şi, invers, o asemenea persoană cu auz bun este dezavantajată într-o adunare de persoane surde care utilizează limbajul semnelor. Toate fiinţele umane pot prezenta deficienţe la un moment dat în viaţa lor. Aceste deficienţe pot fi prezente de la naştere, dar pot apărea mai târziu şi pot fi legate de boli, accidente sau vârstă.
În capitolul V intitulat Tulburări psihice şi comporta-mentale (F00-F99) din Clasificarea statistică internaţională a bolilor şi problemele de sănătate conexe a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, lucrare revizuită în 2016 (International Statistical Classification of Diseases and Related Health Problems 10th Revision (ICD-10)-WHO Version for 2016 la https://icd.who.int/browse10/2016/en), se precizează că tulburările incluse în acest capitol au în comun: (a) debut invariabil de la vârstă fragedă sau în timpul copilăriei; (b) afectarea sau întârzierea în dezvoltarea funcţiilor care sunt strâns legate de maturitatea biologică a sistemului nervos central; şi (c) un curs continuu fără remisiuni şi recăderi. În majoritatea cazurilor, funcţiile afectate includ limbajul, abilităţile viziospaţiale şi coordonarea mişcării. De obicei, încetinirea sau deficienţa este prezentă încă din momentul în care poate fi detectată în mod credibil şi se va diminua progresiv pe măsură ce copilul creşte, deşi deficitele mai blânde rămân adesea în viaţa adultă.
Subcapitolul F80 se referă la tulburări de dezvoltare specifice ale vorbirii şi ale limbajului, tulburări în care tiparele normale de achiziţie a limbii sunt perturbate din stadiile incipiente ale dezvoltării. Cauzele nu sunt direct atribuite anomaliilor neurologice sau ale mecanismului de vorbire, tulburărilor senzoriale, retardului mintal sau factorilor de mediu. Tulburările de dezvoltare specifice ale vorbirii şi ale limbajului sunt adesea urmate de probleme asociate, cum ar fi dificultăţi în lectură şi ortografie, anomalii în relaţiile interpersonale şi tulburări emoţionale şi comportamentale.
O formă a unei astfel de tulburări o reprezintă tulburarea specifică de articulare a vorbirii în care utilizarea sunetelor de vorbire de către copil este sub nivelul adecvat pentru vârsta sa mentală, dar în care există un nivel normal de competenţe lingvistice.
O altă formă o reprezintă tulburarea de limbaj sau disfazia ori afazia în care abilitatea copilului de a folosi limbajul vorbit expresiv este cu mult sub nivelul adecvat vârstei sale mintale, dar în care înţelegerea limbajului se află în limite normale. Ar putea sau nu să existe anomalii în articulare.
Tulburarea limbajului receptiv în care înţelegerea limbii copilului este sub nivelul adecvat vârstei sale mintale. În aproape toate cazurile, limbajul expresiv va fi, de asemenea, afectat semnificativ şi anormaliile în producerea de sunet-cuvânt sunt comune.
Toate aceste tulburări au cauze organice, neuronale, de origine centrală în general fiind vorba de leziuni ale centrului vorbirii, de natură vasculară, tumorală sau traumatică.
Subcapitolul F81 consacrat tulburărilor de dezvoltare specifice ale abilităţilor şcolare defineşte tulburările în care tiparele normale de achiziţie de abilităţi sunt perturbate încă din stadiile incipiente ale dezvoltării. Acestea nu sunt o consecinţă a lipsei de oportunitate de a învăţa, nu sunt un rezultat al întârzierii mintale şi nu se datorează nici unei forme de traume sau boli de creier dobândite.
Tulburările de învăţare sau tulburările specifice de învăţare (TSI) desemnează un grup eterogen de tulburări ce afectează procesul tipic de achiziţie a abilităţilor şcolare (de citire, exprimare în scris şi matematice): dislexie, disgrafie (inclusiv disortografia), discalculie. Spre deosebire de dificultăţile de învăţare, tulburările specifice de învăţare nu sunt o consecinţă a lipsei oportunităţilor de învăţare sau a lipsei motivaţiei pentru învăţare, nu sunt rezultatul unei dizabilităţi intelectuale, a unui intelect liminar, deficit senzorial (de exemplu, auditiv, vizual, motor), a tulburărilor afective şi emoţionale de natură psihiatrică, a altor tulburări de (neuro) dezvoltare (de exemplu, TSA – tulburări de spectru autist, ADHD – tulburarea de deficit de atenţie şi hiperactivi-tate) şi nu sunt cauzate de nicio formă de traumă cerebrală sau maladie de achiziţie.
Astfel, tulburarea specifică a lecturii sau dyslexia înseamnă o degradare specifică şi semnificativă în dezvoltarea competenţelor de citire, care nu se datorează exclusiv vârstei mintale, problemelor de acuitate vizuală sau şcolarizării necorespunzătoare. Abilitatea de citire a înţelegerii, recunoaşterea recunoaşterii cuvântului, abilitatea de citire orală şi îndeplinirea sarcinilor care necesită citire pot fi toate afectate. Problemele de ortografie sunt adesea asociate cu o anumită tulburare de lectură şi adesea rămân în adolescenţă chiar şi după ce s-au făcut unele progrese în citire. Tulburările de dezvoltare specifice ale citirii sunt frecvent precedate de o istorie a tulburărilor de vorbire sau de dezvoltare a limbajului. Tulburările emoţionale şi comportamentale asociate sunt frecvente în perioada de vârstă şcolară.
Caracteristica principală pentru tulburarea specifică a ortografierii sau agrafia este o degradare specifică şi semnificativă în dezvoltarea abilităţilor de scriere în absenţa unei istorii a unei tulburări specifice a lecturii, care nu se datorează exclusiv vârstei mentale scăzute, problemelor de acuitate vizuală sau şcolarizării necorespunzătoare. Capacitatea de a spune pe litere oral şi de a scrie cuvintele în mod corect este afectată.
Tulburarea specifică a abilităţilor aritmetice sau acalculia implică o degradare specifică a competenţelor aritmetice care nu este explicabilă numai pe baza întârzierii mentale generale sau a şcolarizării inadecvate. Deficitul se referă mai degrabă la stăpânirea abilităţilor de bază privind adunarea, scăderea, înmulţirea şi împărţirea decât de abilităţile matematice mai abstracte din algebră, trigonometrie sau geometrie.
Clasificarea statistică internaţională a bolilor şi problemelor de sănătate conexe mai identifică şi o categorie reziduală nedefinită de tulburări mixte ale abilităţilor şcolare în care tulburările privind abilităţile aritmetice şi de citire sau de ortografie sunt afectate în mod semnificativ, dar în care tulburarea nu este explicabilă numai prin prisma întârzierii mentale generale sau a şcolarizării inadecvate.
De altfel şi legislaţia specifică română face deosebirea între tulburările de învăţare şi dificultăţile de învăţare, precum Ordinul ministrului Educaţiei Naţionale nr. 3124/2017 privind aprobarea Metodologiei pentru asigurarea suportului necesar elevilor cu tulburări de învăţare, care precizează în art.1 alin.(1) că „prezenta metodologie reglementează procedurile de evaluare adecvate pentru depistarea tulburărilor de învăţare(dislexie, disgrafie şi discalculie) ale elevilor, precum şi tipul de intervenţie pentru asigurarea învăţării individualizate şi personalizate în cazul acestora”, iar în alin.(2) că „prezenta metodologie nu se referă la categoria copiilor/elevilor cu dificultăţi de învăţare, care este reglementată de legislaţia actuală în vigoare”.
Potrivit acestui act normative, dificultăţile de învăţare desemnează o categorie de cerinţe educaţionale speciale (CES) ca urmare a intervenţiei unor factori extrinseci (şcolari, familiali, sociali), dar şi a unor factori intrinseci psihoafectivi. Dificultăţile de învăţare pot fi remediate şi, de cele mai multe ori, se exprimă sub forma unor întârzieri şi nu a unor perturbări ale procesului tipic de achiziţie. Dificultăţi de învăţare pot apărea şi secundar unui nivel intelectual liminar, prezenţei deficienţelor senzoriale, prezenţei ADHD, tulburărilor emoţionale severe, bilingvism.
Dislexia, disgrafia şi discalculia pot apărea izolat sau se pot asocia. Acestea reprezintă o tulburare de origine biologică, nefiind o consecinţă a absenţei oportunităţilor de învăţare, a existenţei unor condiţii incapacitante sau a unor condiţii defavorabile învăţării. Dislexia este o tulburare specifică a abilităţilor de citire (în privinţa corectitudinii, fluenţei, comprehensiunii), care nu sunt dezvoltate la nivelul aşteptat prin raportare la nivelul de dezvoltare intelectuală, nivelul de şcolarizare şi vârsta persoanei. Disgrafia cuprinde toate formele de perturbări ale procesului tipic de achiziţie a exprimării în scris (erori la nivelul literelor, erori sintactice şi erori de punctuaţie, organizarea grafică a paragrafelor). Discalculia este o tulburare specifică de învăţare care se exprimă prin perturbări ale procesului tipic de achiziţie a abilităţilor matematice (simţ numeric, memorarea tablei adunării şi înmulţirii, calcul corect sau fluent, raţionament matematic acurat).
Dislexia reprezintă o deficienţă de învăţare, manifestată în cazul copiilor ale căror rezultatele obţinute la citit-scris sau socotit rămân mult sub rezultatele aşteptate, raportate la nivelul capacităţilor intelectuale şi la efortul depus pentru învăţare. Tulburarea de învăţare poate apărea la orice nivel de inteligenţă, chiar şi la un nivel de inteligenţă superioară. Nu se explică prin lipsa exersării, lipsă de motivare, factori emoţionali sau slaba pregătire a profesorilor. Nu depinde de nivelul socio-cultural al familiilor, având la bază o disfuncţie neurologică, care poate fi influenţată şi de factorul ereditar. Conform datelor statistice la nivel mondial, se constată că din numărul total de copii un procent de 7-10% prezintă tulburări de învăţare, iar procentul cazurilor grave este de 3-5% (http://dislexic.ro/despre-dislexie/ce-este-dislexia/). Unii specialişti consideră că tulburarea de învăţare nu este o boală, ci o modalitate specială de prelucrare a informaţiei, datorată dezvoltării şi funcţionării diferite de normal a sistemului nervos central.
La nivel internaţional, educarea copiilor cu tulburări specifice de învăţare este în centrul atenţiei prin recunoaşterea acestei categorii de copii şi asigurarea unor servicii specializate centrate pe nevoile lor. Ei beneficiază de diverse facilităţi, numite şi drepturi, asigurate pe toate nivelele sistemului de învăţământ (preşcolară, primară, secundară, învăţământ superior) şi în viaţa de adult, garantate conform principiului şanselor egale:
• educaţie gratuită;
• depistare şi intervenţie timpurie, punând accent pe prevenire;
• în grădiniţă – activităţi terapeutice pentru copiii predispuşi spre dislexie;
• dreptul părinţilor de a alege forma de educaţie potrivită pentru copiii lor (şcoală pentru dislexici, clasă specială sau integrare individuală în şcoala de masă);
• servicii la dispoziţia părinţilor pentru consiliere parentală, informându-i despre educaţia cea mai corespunzătoare şi despre planul educaţional individualizat;
• o educaţie adecvată, dreptul elevului la un plan de educaţie individualizat;
• mediu şcolar adaptat nevoilor copiilor dislexici (dyslexia-friendly schools) asigurând condiţiile psihice şi fizice pentru dezvoltarea copiilor;
• cadre didactice formate în domeniul dislexiei şi în metode adecvate de învăţare;
• dreptul la terapii specifice (terapie logopedică, psihoterapie, kinetoterapie), care sprijină dezvoltarea psihologică şi fizică, sporeşte eficacitatea de învăţare, corectează deficienţele, reduce lipsa în cunoaştere sau îndemânare;
• dreptul la evaluare pe parcurs şi reorientare;
• ajutor în luarea de notiţe, posibilitatea înregistrării audio a lecţiilor;
• copiii cu dificultăţi de învăţare pot fi scutiţi, cu aprobarea directorului şcolii, de anumite materii sau capitole ale acestora, de evaluarea şi notarea elevului la aceste materii (de exemplu limbi străine);
• dacă elevul este scutit de unele materii sau capitole, se programează activităţi individuale pentru acesta;
• la examenul de bacalaureat, elevul cu tulburări de învăţare îşi poate alege alte materii de examen în locul acelora de care a fost scutit;
• la toate examenele scrise elevii au dreptul la un timp de lucru mai lung (20-60 min.), ortografia nu este evaluată, elevul poate utiliza calculatorul sau alte mijloace pe care le-a utilizat în perioada de învăţare;
• examenele scrise pot fi înlocuite de examene orale sau invers, în funcţie de dizabilitatea elevului;
• studenţii cu tulburări lexico-grafice au dreptul la: examinare orală în locul celei scrise sau invers, utilizarea calculatorului, dicţionarelor la examinările scrise;
• studenţii discalculici pot fi scutiţi de examenele legate de calcule sau pot folosi mijloacele de învăţământ utilizate în perioada învăţării;
• loc de muncă adaptat nevoilor adulţilor dislexici (dyslexia-friendly workplaces) asigurând nevoile dislexicilor pentru desfăşurarea optimă a muncii (condiţii de muncă, tehnologie de ajutor).
Va urma. (Expert media Florin FĂINIŞI)
Numărul 808
