Poate va fi mai bine

Suntem încă în perioada în care mai facem bilanţul anului 2020. Pentru unii a fost rău, pentru alţii a fost bun. În general, a fost sufocant şi sufocat de veşti rele generate, în principal, de pandemia de coronavirus. Sănătate, educaţie, economie… toate au fost şi încă mai sunt marcate de prezenţa inamicului invizibil. A fost însă şi un an „învăţător”. Ne-a obligat să stăm la distanţă şi ne-a învăţat cât ne suntem de necesari, câtă nevoie avem unul de altul, de apropiere, de dialog, de îmbrăţişări. Ne-a arătat importanţa tehnologiei. Ne-a arătat cât de necesar este să ne ţinem mintea deschisă, s-o antrenăm ca să fim capabili să răspundem provocărilor de orice fel. Suntem în plină campanie de vaccinare, vaccinare care promite să contribuie la eradicarea răspândirii virusului, să ne ajute să ne reluăm viaţa normală.
Sintagma „viaţă normală” va fi, este, însă, diferită de ceea ce însemna acum un an. Probabil vom fi mai atenţi, probabil vom adopta alt stil de trai, de muncă, vom aprecia mai mult efortul cadrelor didactice, al cadrelor medicale, al artiştilor, al lucrătorilor din HoReCa, din transporturi, apărare… Pentru că am văzut ce înseamnă „altfel” de viaţă. Poate vom învăţa să ne dăm jos măştile, toate măştile, nu numai cele sanitare, poate vom fi mai adevăraţi, ne vom asuma cu demnitate vorbele şi faptele, vom încerca (şi vom fi) mai creativi şi mai productivi, mai empatici şi mai simpatici.
Mi-ar plăcea să vedem semnele bune ale noului an. Sau e, poate, prea devreme! Deocamdată încă se decontează şi se decantează guvernările trecute, încă se reinventează o realitate prezentă de cel puţin trei decenii. Dar sunt şi speranţe! Să zicem că prima ar fi vaccinarea, care ar conduce la redeschiderea şcolilor, a celorlalte domenii de activitate. Poate că unii dintre noi vor continua să lucreze de acasă, poate vom păstra lucrul online în paralel cu cel care include deplasarea la un loc numit serviciu, poate vom valorifica mai bine informaţia furnizată rapid şi gratis în mediul online, poate ne vom privi cu mai mult drag şi ne vom vedea chipurile zâmbind, nu ascunse sub mască. Poate ne va fi mai bine. Poate vom fi mai sinceri cu noi şi cu ceilalţi, poate vom fi mai uniţi.
Cred că nu numai eu am speranţe, nu numai eu cred că putem să fim mai optimişti şi mai eficienţi, mai îndrăgostiţi de ţara noastră, de apele, pădurile, dealurile, câmpiile noastre, mai mândri de istoria noastră, nu numai eu cred că vom reînvăţa gustul demnităţii şi al bunătăţii, vom fi mai curaţi la suflet şi la trup. Poate va fi armonie în relaţiile sociale, în relaţiile dintre cetăţeni şi autorităţi, chiar între autorităţi. Poate nu vom mai asculta permanenta jelanie a „dezastruoasei moşteniri”. Poate. (Mioara Vergu-Iordache)