În cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc în data de 3 septembrie 2021, ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat faptul că aprobarea planurilor-cadru va fi, din nou, amânată, pentru cel puţin încă doi ani. În acelaşi interval de timp, Ministerul Educaţiei a lansat un pachet de ghiduri metodologice pentru cadrele didactice, astfel încât să poată adapta curriculumul pentru clasa a IX-a la modalităţile de predare utilizate până în clasa a VIII-a.
Această tergiversare a procesului de modificare a arhitecturii curriculare nu numai că reprezintă o irosire a resurselor investite de Ministerul Educaţiei spre implementarea unor reforme curriculare la nivel şcolar în ultimii ani, dar vine la pachet şi cu dezavantaje pentru elevii care vor intra în clasa a IX-a în anul şcolar 2021-2022. Generaţia amintită este prima serie a elevilor care au intrat în clasa pregătitoare în anul 2012 şi care au învăţat după un curriculum bazat pe competenţe. Totuşi, acum, ne aflăm în situaţia în care ei vor studia în următorii ani după aceleaşi planuri-cadru de liceu aprobate în anul 2009, chiar dacă întregul parcurs educaţional al acestor elevi a fost modificat substanţial în primii nouă ani de şcoală, prin introducerea de discipline, competenţe şi conţinuturi noi.
La începutul acestui an, procesul de elaborare a unor planuri-cadru noi a fost reluat, iar primele propuneri au fost lansate în dezbatere publică, însă acestea nu aduceau nicio schimbare curriculară substanţială. De la momentul finalizării perioadei de dezbatere publică şi până acum, subiectul planurilor-cadru nu a mai fost pus pe agenda publică, motiv pentru care ne putem pune o întrebare legitimă referitoare la asumarea, de către Ministerul Educaţiei, a unei reforme curriculare curajoase, fără măsuri de compromis.
Consiliul Naţional al Elevilor solicită ferm Ministerului Educaţiei reluarea procesului de elaborare a noilor planuri-cadru şi operaţionalizarea grupurilor de lucru pentru elaborarea acestora, astfel încât noile planuri-cadru de liceu să se contureze cât mai rapid, fără a mai supune alte generaţii de elevi la discontinuităţi în parcursul educaţional.
„Ministerul Educaţiei spune că actuala generaţie de clasa a IX-a va învăţa după un curriculum tranzitoriu. Pentru a tranzita spre ceva, este nevoie să ai acel ceva măcar la stadiul de proiectare. La acest moment, planurile-cadru nu sunt pe lista de priorităţi ale ministerului, iar mii de elevi din România vor fi nevoiţi să înveţe după aceleaşi conţinuturi ca şi ultimele generaţii, deşi parcursul lor educaţional a fost modificat substanţial. E timpul ca ministerul să activeze procesul de realizare a noii arhitecturi curriculare pentru liceu, nu să se complacă în situaţia actuală şi să afirme cu nonşalanţă că nu vor fi gata nici în următorii ani.”, a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.