Pieirea lui Eulenspiegel

Rămas în istorie ca marele ghiduş al spaţiului central-european de la mijlocul veacului al XIV-lea, farsor neîntrecut şi născocitor al celor mai usturătoare păcăleli, Till Eulenspiegel, preluat la noi sub numele de Buhoglindă, se subţiază pe zi ce trece, înecat în negura tulbure şi agresivă a timpului pe care îl trăim. Ne lipseşte râsul său sănătos, spontaneitatea, puterea de a trece senini peste tot şi toate prin poznă şi plăsmuiri hilare. Mitteleuropa, spaţiul fertil în care au germinat şi înflorit culturi, curente, idei definitorii pentru evoluţia întregii lumi spre modernitate, este acum un teritoriu blocat în proiecte gri, o lume care nu mai ştie să râdă, o matcă a noemelor beligerante. Un conglomerat birocratic marcat de obsesia hegemoniei, a forţei, în interiorul căruia nimeni nu mai are timp să asculte, să filtreze argumente. O masă critică şubrezită de vectori centrifugi din ce în ce mai puternici. Unii spun că atunci când două mari puteri ale continentului se pun de acord asupra unui drum de urmat, furtuna stă să cuprindă, iarăşi, pentru a nu ştiu câta oară, spaţiul acesta eterogen, pestriţ aproape, dar superb în multiculturalitatea lui. Să recunoaştem: Europa nu a fost, de fapt, niciodată un teren al convieţuirii cuminţi, al schimbului domol de impresii. Nu a existat şi nu există, în ciuda declaraţiilor rostite mecanic şi monoton, repetate până la plictis, o paradigmă comună. Actorii acestei piese nu se ascultă între ei, ci monologhează, preocupaţi de promovarea propriilor interese. Nu cred în teoriile alarmiste conform cărora o mare putere va subjuga economic continentul sau că edificarea următorului Reich este aproape un fapt. E prea mult şi prea simplist. În acelaşi timp însă este evidentă ispita redimensionării sferelor de influenţă, generată de diminuarea resurselor şi de incapacitatea Vechii Europe de a renunţa la un mod de viaţă complet neadaptat realităţilor economice.

Nu văd altă ieşire decât revenirea la zâmbet, la rostirea calmă şi conciliantă. Altfel, vom dărâma continuu, fără a pune nimic în loc, iar Buhoglindă va muri uitat într-un raft prăfuit, răpus de data aceasta nu de ciumă, ci de ignoranţă, ură, interese mărunte şi aroganţă. (Dragoş CIOCĂZAN)