Pictura exterioară a mănăstirilor românești – fenomen unic pe glob

Cu această pictură ar trebui să se prezinte românii în lume, cu specificul lor. Este într-adevăr un fenomen unic și în Ortodoxie, deoarece nicio țară ortodoxă nu are așa ceva. (Părintele Luca, starețul Mănăstirii Bistrița.)

Pictura exterioară a mănăstirilor românești este un fenomen unic pe glob și este specific moldovenească. În Moldova există pictură murală pe suprafețe imense. Ce are Moldova mai important este concretizat în stilul moldovenesc din arhitectură, care este unic, și pictura exterioară, în arta religioasă, care, la fel, este un fenomen unic pe glob. În alte confesiuni nu există pictură exterioară. Cu toate că acest tip de artă este reprezentativ pentru români, el nu a fost pus în valoare până în prezent, pe măsura importanței sale. Este regretabil că românii nu au reușit încă să scoată un album cu ce au ei specific. Nici o țară ortodoxă nu are așa ceva: nici grecii, în Sfântul Munte, nici rușii, nici sârbii, nici bulgarii. Nicăieri nu întâlnim o biserică pictată în totalitate pe suprafețele murale exterioare. Doar în Moldova. De exemplu, din punct de vedere teologic, biserica Mănăstirii Sucevița este testamentul artei bizantine, fiindcă aici dogma este transpusă mai mult decât în oricare altă biserică. Bisericile pictate din nordul Moldovei aparțin unor mănăstiri ortodoxe din  județul Suceava, construite la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui de-al XVI-lea. Opt biserici pictate au fost înscrise, începând din anul 1993, pe lista patrimoniului cultural mondial a UNESCO: Arbore (hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul); Humor (hramul Adormirea Maicii Domnului); Moldovița (hramul Buna Vestire); Pătrăuți  (hramul Înălțarea Sfintei Cruci); Probota  (hramul Sfântul Nicolae); Suceava (hramul Sfântul Gheorghe); Voroneț (hramul Sfântul Gheorghe); Sucevița (hramul Învierea Domnului).

Biserica din Arbore, cu hramul Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, a fost paraclis de curte al pârcălabului Luca Arbore. La scurtă vreme după ridicarea monumentului (2 aprilie – 29 august 1503), ctitorul a fost executat, în anul 1523, din porunca  domnitorului Ștefăniță. Biserica a fost pictată în 1541 de ieșeanul Dragoș Coman. Pictura murală se remarcă prin excepționala durabilitate a pigmentului albastru. Mănăstirea este o ctitorie boierească, fapt evidențiat prin absența turlelor. Construcția uimește prin marea sa stilizare; se observă unele inovații arhitectonice și un echilibru deosebit al proporțiilor. Este construită din cărămidă și piatră extrasă de la carierele din zonă. Meșterii hatmanului Arbore au realizat pereți drepți, cu imense suprafețe netede, au introdus calote în naos și pronaos, eliminând semicilindrul inițial. Arcadele joase, fără spirale, pantele și sistemul de arce moldovenești conferă bisericii proporții elegante, dovedind o construcție de valoare. Din mobilierul paraclisului nu s-a păstrat mare lucru, în schimb avem chivotul de mormânt al ctitorului mănăstirii, considerat cel mai valoros însemn funerar de stil gotic din Bucovina.

Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului a Mănăstirii Humor a fost menționată pentru prima dată într-o carte dată de Alexandru cel Bun în data de 13 aprilie 1415. Construcția actuală a fost ridicată în 1530 de către logofătul Toader Bubuiog și a fost reînnoită între 1554-1555. Biserica a fost pictată în 1535 de echipa meșterului Toma („Toma de la Humor”). Caracteristic pentru acest monument este pridvorul cu două arcade frânte și pictura murală a Fecioarei cu pruncul din luneta ușii de intrare și portretele votive din naos. Domnitorul  Vasile Lupu a ridicat în 1641 turnul clopotniță. În secolul XX au fost restaurate picturile din pronaos și turnul clopotniță. Biserica Mănăstirii Humorului își are începuturile în vremea domniei lui Alexandru cel Bun, când, ascunsă între codri, se ridică aici cea dintâi așezare mănăstirească, ctitoria marelui vornic Ioan (1415). La începutul secolului al XVI-lea, în 1527, mănăstirea a fost jefuită și distrusă de tătari. Biserica fusese înzestrată cu obiecte prețioase și manuscrise, dintre care cel mai de preț care se păstrează și astăzi este Tetraevangheliarul din 1473, carte dăruită de Ștefan cel Mare. Ruinele vechii mănăstiri se pot vedea și astăzi, la cca. 300 m de actuala biserică. În vremea lui Petru Rareș, și Humorul este cuprins în campania de restaurări.

Biserica având hramul Buna Vestire a Mănăstirii Moldovița din comuna Vatra Moldoviței a fost ctitorită de domnitorul Petru Rareș în 1532. Pictura realizată în 1537 este atribuită meșterului Toma („Toma de la Humor”), cel care a pictat și Mănăstirea Humor. Cele mai bine păstrate picturi murale sunt cele de pe fațada sudică. Înspre vest, intrarea în biserică se face printr-un pridvor cu cinci arcade: trei se deschid spre vest și câte una spre nord și sud. Cele trei abside exterioare – una la altarului și două ale naosului sunt împodobite cu picturi reprezentând scena rugăciunii tuturor sfinților, cărora li se alătură imaginile reprezentanților culturii clasice: Pitagora, Platon, Aristotel și Sofocle, considerați precursori ai creștinismului. Voievodul Petru Rareș, iubitor de artă ca și tatăl său, Ștefan cel Mare, vrând să continue existența Mănăstirii Moldovița, construiește actuala Biserică a Moldoviței. În aceeași epocă, împrejmuiește Biserica cu ziduri și turnuri de apărare, dându-i aspectul unei mici fortărețe. Fără îndoială că au existat locuințe, după fundațiile care se văd în partea nordică, pe a căror temelii Episcopul Efrem de Rădăuți, între anii 1610-1612, a construit clișarnița (casă egumenească) pentru locuința sa, pentru păstrarea odoarelor Bisericii și organizarea unei școli de copiști și miniaturiști, continuând în acest fel opera culturală a lui Rareș.

Biserica Sfânta Cruce din Pătrăuți este prima ctitorie certă a domnitorului Ștefan cel Mare, din 13 iunie 1487. De asemenea, este considerată și cea mai mică dintre bisericile zidite în timpul lui Ștefan cel Mare. A aparținut unei mănăstiri de maici până în 1785. Renumele i se trage de la pictura murală din pronaos cu un subiect rar: Cavalcada Sfintei Cruci. Personajele călare, sfinți militari, îl au în frunte pe Arhanghelul Mihail. Acesta este reprezentat pe un cal alb, în costum militar din iconografia bizantină. În spatele său se află Constantin cel Mare îmbrăcat în cavaler, pe un cal portocaliu, urmat de alți sfinți militari. Deasupra lui Constantin cel Mare se află o cruce albă pe care i-o arată îngerul pe cer. Figura lui Constantin mai apare și în tabloul votiv din biserică, unde este reprezentat ca intercesor. Cavalcada dorește să reprezinte ideea de luptă împotriva păgânilor, făcând referire la momentul în care Constantin cel Mare a pornit la luptă împotriva lui Maxentius. Pictura exterioară a fost restaurată între 1986 și 1987, iar restaurarea celei interioare a început în 2003.

Biserica Sfântul Nicolae a Mănăstirii Probota  comuna Dolhasca, a fost ridicată de domnitorul Petru Rareș în 1527. Este cea mai veche biserică amintită în scrieri, fiind menționată într-o danie din 2 iulie 1398 de la Ștefan I și fratele său, Alexandru. Ștefan cel Mare a reconstruit-o pentru a fi necropolă. La începutul secolului al XVII arde și zidurile acesteia sunt refăcute în timpul lui Vasile Lupu. Restaurarea recentă a dat la iveală, sub un strat de pictură mai nouă, pictura originală de o mare valoare artistică. Nota distinctivă a bisericii o dă bolta pictată, care amintește de bolta Capelei Sixtine de la Vatican. Biserica a fost zugrăvită în 1532, fiind primul monument acoperit în întregime cu pictură murală exterioară. În pronaos și pridvor sunt păstrare fresce din vechea pictură.

Biserica de la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava (cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruință) a fost începută în anul 1514 de către fiul lui Ștefan cel Mare, Bogdan al III-lea cel Chior (1505-1517) și terminată de Ștefăniță Vodă (1517-1527) în anul 1522. A fost destinată a fi noul sediu al Mitropoliei Moldovei și a fost pictată, atât la interior cât și la exterior, între anii 1532-1534, în timpul domniei lui Petru Rareș, programul iconografic fiind caracteristic monumentelor realizate în această perioadă. În anul 1589 au fost aduse moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la vechea mitropolie (de la Biserica Mirăuți unde fuseseră aduse de Alexandru cel Bun în 1402). Iconostasul aparține stilului baroc moldovenesc, remarcându-se prin dimensiunile impresionante, somptuozitate ornamentală și cromatică. Frescele ce decorează astăzi biserica Sf. Gheorghe sunt opera meșterilor moldoveni din vremea lui Petru Rareș. În anul 1893 episcopul Melchisedek, în urma descifrării pe peretele de sud al naosului a inscripției din spatele baldachinului sub care se află racla cu moaștele Sf. Ioan cel Nou, concluziona că pictura ar data din vremea lui Petru Șchiopul. Biserica a fost tencuită în exterior, rămânând urme de zugrăveală probabil din secolul al XVI-lea. Tabloul votiv a dispărut în timp. Pictura murală exterioară a fost restaurată între anii 1984-1985, iar cea interioară între anii 2001 și 2008.

Biserica Sfântul Gheorghe a Mănăstirii Voroneț din Voroneț este ctitoria domnului Ștefan cel Mare. A fost construită între 26 mai și 14 septembrie 1488. În timpul domniei lui Petru Rareș (fiul natural al lui Ștefan cel Mare), biserica a fost mărită prin adăugarea unui exonartex și a fost pictată la exterior. Biserica se bucură de o mare faimă printre iubitorii artei medievale datorită a două caracteristici ale picturii sale: dominanta de albastru, realizată cu un pigment necunoscut azi, extrem de rezistent în timp, și scena Judecății de Apoi, desfășurată pe întreg peretele vestic, neîntreruptă de nicio deschidere a vreunei uși sau ferestre. În interior se află picturi murale din vremea lui Ștefan cel Mare, inclusiv tabloul votiv al ctitorului. Legenda „originii” bisericii unește pe vecie două mari personalități în destinul nostru național: ctitorul mănăstirii Ștefan cel Mare și cuviosul părinte Daniil, primul stareț al mănăstirii, sihastru și duhovnic vestit. Biserica face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și păstrează în mare măsură forma inițială. În anul 1547, mitropolitul Grigore Roșca, văr al lui Petru Rareș, a inițiat adăugirea unui pridvor închis, pentru care adoptă o soluție unică, în cadrul căreia arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin fără nicio deschidere, precum și pictarea zidurilor exterioare, din temelie până în streașină, lucrări ce au dat construcției o mare strălucire. Pictura exonartexului a fost restaurată între anii 2004 și 2008. În anii `80 a fost restaurată pictura murală exterioară, Ion Solcanu  considerând că a găsit numele pictorului pe scena  Judecății de Apoi: Ionașcu Chiril. Pictura interioară a fost restaurată între 2000 și 2008.

Biserica Învierea Domnului de la Mănăstirea Sucevița este atestată din vremea domnitorului Petru Șchiopul. A fost construită între 1582 și 1584 de către frații Ieremia, Gheorghe și Simion Movilă (mari boieri, cărturari și chiar domnitori ai Moldovei și Țării Românești, în sec. XVI-XVII). Pictura murală interioară și exterioară este de o mare valoare artistică, fiind o amplă narațiune biblică din Vechiul și Noul Testament. Ctitorul picturii a fost Ieremia Movilă, iar frescele au fost realizate între 1595 și 1596 de Ioan zugravul și Sofronie, doi pictori moldoveni. 

UNESCO declară în anul 2010 că aici se află cel mai mare număr de imagini religioase și ia pe lista sa de monumente protejate cele opt biserici pictate din Suceava, ce au fost înscrise, începând din anul 1993, în Patrimoniul Mondial. Nota de unicitate a acestor picturi exterioare aduce un plus de valoare și de înțelegere a relației om – Dumnezeu. Astfel se putea vedea „de departe” mesajul iconic al acestor picturi, atrăgând ochiul și punând la contribuție creierul fiecăruia. Ca și în cazul sculpturilor antice și al marilor monumente ce erau pictate cu mare grijă în culori vii și atrăgătoare, tot astfel acest stil unic de „propagandă” religioasă prindea mult mai bine la suflet, decât marile catedrale cenușii din piatră ale occidentului catolic. Cu toată prezența vitraliilor, acestea „umileau” omul simplu prin dimensiuni. Bisericile noastre ortodoxe sunt mai „umane”, mai „calde”, mai „intime” și poate… mai frumoase! (George V. GRIGORE)

Surse: wikipedia.org; basilica.ro; doxologia.ro, revistateologica.ro; patrimoniu.revistasinteza.ro, medieval.istoria-artei.ro; patrimoniu.ro