Peştera din Valea Rea – un complex mineralogic unic în lume

Peştera se află în zona Valea Rea – Cornu Munţilor, la 1.350 m altitudine, în apropierea golului alpin, în partea nord-vestică a platoului carstic Padiş (jud. Bihor). Este una dintre cele mai complexe şi frumoase peşteri ale lumii şi se situează şi printre primele zece cavităţi din punct de vedere mineralogic, fiind un adevărat muzeu speleomineralogic. Este o peşteră tehnică, dificilă şi mare, cu o lungime de 21 km. Imediat după intrare începe un sistem de avene de 120 m adâncime. Urmează un sistem complex de galerii orizontale, puţuri şi hornuri verticale, săli gigantice, un curs de apă subteran care străbate canioane, gururi, marmite turbionare tapetate cu linguriţe. Formaţiuni de depunere şi prelingere foarte numeroase şi deosebit de frumoase sunt net depăşite de cele de cristalizare. Un adevărat muzeu al mineralogiei se înşiră de-a lungul galeriilor, numai rarităţi şi inedite! Geologii au identificat 37 de minereuri, dintre care şase necunoscute până atunci, 23 aflate în compoziţia unor speleoteme, aragonit, gips, cuarţ, celestit, malachit, metatyuyamunit, rodocrozit etc. Cristale de gips, formaţiuni calcit-aragonit, stalactite, stalagmite, cristale pe zeci de mii de metri pătraţi, de toate mărimile şi culorile posibile. Este o peşteră activă, având Cascada Ventilatorului, cea mai mare cascadă subterană perfect verticală din România, 82 m! Peştera oferă cea mai mare bogăţie şi varietate a cristalizărilor de gips existentă la noi în ţară. Peştera este rezervaţie ştiinţifică, accesul turistic fiind strict interzis.

Ca istorie, în anul 1986, o echipă formată din Liviu Vălenaş şi Adrian Vălenaş de la Clubul de speologie „Z” Oradea descoperă o gură de aven. Avenul este explorat abia în 1987, până la o strâmtoare situată la -29m. Obstacolul este derocat şi se descoperă o succesiune de strâmtori care duc pe buza unui puţ, din care răzbate zgomotul produs de un curs de apă. Explorările avansează greu din cauza dificultăţilor de pe parcurs. Cota -118m este atinsă abia în 1990, în urma unor acţiuni complexe, desfăşurate de către o echipă interclub. În 1993 este găsită continuarea, sub forma unui pasaj suspendat deasupra terminusului de la -118m. După un traseu complicat, presărat cu numeroase strâmtori, se coboară la -140m, la un lac-sifon. Aici se explorează peste 1 km de râu subteran, atingând la cota de -240m sifonul din Sala cu Nisip. Urmează trei noi ture de explorare în care, pe lângă identificarea unui etaj fosil, este descoperit Labirintul Ascuns, care asigură un acces mult mai uşor în profunzimile cavităţii. Continuarea din Sala cu Nisip este descoperită în luna august a aceluiaşi an. În 1994, în urma unui bivuac cu o participare numeroasă, se atinge Sifonul de la Capătul Lumii (-264 m). Sunt descoperite apoi Sala Giganţilor (104/40/30 m) şi escaladarea pe 71m a Cascadei Ventilatorului. După o perioadă de relativă „stagnare” a descoperirilor, în anul 1996 se depăşeşte sifonul de la -264m şi se atinge un nou sifon la -320m. Explorările continuă… [Surse: mindat.org; speologie.org; guide-romania.ro; speomontana.ro] (George V. Grigore)