- Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a pus în dezbatere publică Normele pentru aplicarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2018 (apărută în M.O. partea I, nr. 516/2018) pentru implementarea programului naţional Investeşte în tine! După publicare, băncile care vor dori să participe la această schemă de finanţare se vor înscrie în program şi vor afişa în locaţiile în care pot fi solicitate aceste credite sintagma Programul Investeşte în tine finanţat de Guvernul României 2018. Zero costuri. Zero dobândă. Totalul garanţiilor care pot fi acordate de stat în 2018 a fost stabilit la 600 de milioane de lei, iar al subvenţiilor de 5 milioane de lei.
Normele de aplicare a programului credite de studii cu dobândă zero, puse în dezbatere publică de CNSP, stabilesc garanţii de 600 de milioane de lei pentru 2018, bani suficienţi pentru peste 25.000 de beneficiari doar în acest an. Comisia de prognoză estimează că în doi ani de derulare a programului se vor executa de către bănci sub 3% din garanţiile acordate de cele două fonduri de garantare.
În condiţiile în care garanţiile acordate de stat în cadrul programului Investeşte în tine! sunt în proporţie de 80% din valoarea totală a creditului aprobat de bancă, înseamnă că în 2018 se vor acorda credite pentru studii de circa 750 de milioane de lei, cu valori cuprinse între maximum 35.000 sau 40.000 de lei, în funcţie de categoria în care este inclus solicitantul de credit. În concluzie, minimum 25.000 de persoane ar putea apela încă din 2018 la credite de finanţare a studiilor propriu zise sau a celor de reconversie profesională.
Plafonul garanţiilor în 2018 este de 600 de milioane de lei; cel al subvenţiilor este de 5 milioane de lei
Potrivit Normelor, Ministerul Finanţelor Publice mandatează Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) şi Fondul Român de Contragarantare (FRC) pentru emiterea garanţiilor aferente creditelor din cadrul programului. Mai exact, statul va suporta: rata dobânzii formată din Robor la 3 luni plus o marjă a băncii de maximum 2%, comisionul de analiză de maximum 0,1% din valoarea finanţării. Nivelul comisionului de gestiune a garanţiilor se va stabili anual de către MFP, CNSP şi fondurile de garantare.
În Nota de Fundamentare a Normelor Metodologice, CNSP estimează pentru perioada 2018 – 2020 o rată de executare a garanţiilor de până în 3%, care s-a calculat prin raportare la utilizarea plafonului de garantare de 600 milioane lei. „Având în vedere caracteristicile programului (categoriile de beneficiari, perioada de creditare, destinaţia creditelor), pentru toată durata de creditare estimăm o rată a creditelor neperformante de cca 17 %”, precizează aceasta.
În ceea ce priveşte garanţiile care vor fi solicitate beneficiarilor, acestea vor fi similare cu cele solicitate de către bănci pentru creditele de consum, respectiv veniturile şi disponibilităţi băneşti în lei şi valută prezente şi viitoare ale beneficiarului şi codebitorului(ilor) care se încadrează în categoria celor care pot fi valorificate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi reglementate prin Codul de procedură fiscală. În acelaşi timp, Normele Metodologice stabilesc şi condiţii pentru finanţatorii care se vor înscrie în program după aprobarea şi publicarea Normelor Metodologice: „Băncile participante la program au obligaţia să afişeze la toate unităţile şi ghişeele unde se efectuează operaţiuni în cadrul acestui program materiale publicitare care să includă următorul mesaj „Programul Investeşte în tine! finanţat de Guvernul României 2018. Zero costuri. Zero dobândă”. Dimensiunile materialelor publicitare şi modalitatea de prezentare a mesajului vor fi explicitate în convenţiile – cadru de plată semnate între C.N.S.P. şi finanţator”.