Periculos! Cine nu e cu noi e împotriva noastră!

Era prea solid capacul pe oală în acele vremuri sau nu ştiu ce-o fi fost, dar parcă nu era aşa de evident şi de răspândit, în anii adolescenţei şi tinereţii mele, că „cine nu e cu noi e împotriva noastră” – strigătul de luptă al lui tătuca Stalin – ca acum. Sigur, funcţiona şi „autocenzura”, nici aceasta aşa de sufocantă ca astăzi. Nu sunt nostalgică! Dar mi se pare că acum atingem extreme periculoase! Pentru că: ce generează această „ideologie”? Ură, contradicţii ireconciliabile între generaţii, profesii, genuri… Fără niciun zăgaz.

Exemple?! Să vedem. Au făcut cum au făcut şi cum fac să nu existe subiect pe care să nu ne scoatem ochii! Vulpea din crâng pe care ne-o vând de ani de zile guvernanţii, parlamentarii, de pensii vorbesc, iar are coada prea lungă, e prea roşcată, se uită saşiu, năpârleşte, e turbată, dă iama-n găini… Iar avem temă de contradicţii, de ură! De parcă noi, alegătorii, am votat legea, nu domniile lor! Dar, doar când e lege pentru noi, nu-i tocmeală! În rest e multă tocmeală. Normal că fiecare om are doar o viaţă, normal că toţi pensionarii, chiar dacă unii se străduiesc să fie, la vedere, „political correctness”, îşi doresc majorarea pensiilor. Este omeneşte. Sigur că unii „şi-au tras spuza pe turta lor”, că au „pensii nesimţite”, dar nu pot fi pedepsiţi ceilalţi pentru incapacitatea legiuitorilor de a asigura un cadru legal echitabil. Dar dacă nici nu-i interesează, pentru a avea la dispoziţie un mijloc de manipulare?!

Coronavirusul a scos la iveală alte racile de caracter şi de guvernare. Toată stima şi recunoştinţa pentru cadrele medicale aflate în linia întâi! Dacă li s-a promis şi un bonus, care să se adauge Jurământului lui Hipocrate, este foarte bine. Numai că, „la plăcinte înainte, la război înapoi”!, s-au înscris pe liste şi aceia care s-au speriat de virus, au dezertat sau doar au asistat la efortul colegilor lor. Ceea ce conduce la alte contradicţii, ură.

Să vă aduc aminte despre marile întrebări fără răspunsuri din educaţie? Toţi le cunoaştem.

Dar exemplul de pus pe coliva realităţii noastre este lupta dintre partide şi, mai ales, dintre susţinători. Nu există nicio ideologie în afara intereselor personale şi de grup! În opoziţie sunt miere, la putere sunt fiere! Se acuză reciproc, fără de măsură, pentru fapte lor însele imputabile! La putere sunt „alfa şi omega” criticării „dezastruoasei moşteniri”, a foştilor. Indiferent de partid sau coaliţie! Şi invers! Şi unii şi alţii „bagă băţul prin gard”, asmuţind electoratul, cu abilitate, nu numai unii împotriva altora, ci o parte a populaţiei împotriva celeilalte părţi, după fenta politică.

Mirosul campaniei electorale întăreşte strigarea. În fiecare zi asistăm la radicalizarea noastră. Suntem tot mai vehemenţi cu adversarii şi mai indulgenţi cu „ai noştri”. Poate fi oricât de benefică, de raţională o opinie, dacă nu vine din partea alor noştri, e, sigur, blamabilă! Periculos! (Mioara Vergu-Iordache)