Perestroika cu lumina stinsă

În 1986, circula prin târg un banc: Perestroika lui Mihail Sergheevici înseamnă tot un câine legat lângă coteţ, doar că lanţul e mai lung, iar dulăul poate să latre cât pofteşte. Lătratul de voie era o altă găselniţă, botezată festivist Glasnost. Adică, să spunem lucrurilor pe nume, să vedem de ce nu merge treaba, cum de s-a împotmolit sistemul şi de ce oamenii muncii de la oraşe şi sate stau la coadă la pâine şi la lapte, pe deasupra tremurând în case ca apucaţii ori de frică ori de frig. Numai că marele imperiu era în colaps ca rezultat al unei politici economice caracteristice mai degrabă unui stat din lumea a treia. Astfel, vânzarea la preţ de nimic a uriaşelor resurse minerale şi energetice a avut ca rezultat îmbogăţirea Vestului concomitent cu pauperizarea cetăţeanului sovietic. În cântec de balalaică, piesele dominoului roşu s-au prăbuşit de-a valma unele peste altele, până n-a mai rămas nimic demn de luat în seamă. Prăbuşirea unui imperiu, cu tot cu sateliţii săi este, de fapt, o implozie în care clinchetul paharelor cu şampanie frapată nu prea are ce căuta. Pentru că nota de plată vine foarte repede. Şi a venit.
Lumea post-sovietică aşa cum ne-o imaginam nu a fost decât un vis. Aroganţa imperială nu dispare peste noapte, iar rezultatul este haosul economic de astăzi. Totul e cu susul în jos, iar pacea a devenit o himeră. Se vorbeşte prea mult despre moarte, dezastre, catastrofe nucleare, foamete, beznă. Parcă am fi născuţi direct din morminte şi muriţi în pântec. Viitorul e o ceaţă grea. Iar strategiile de ieşire din impas sunt neproductive şi de-o parte şi de alta. Şi astfel, în loc să mergem înainte, revenim la linia de start. Iar şi iar. Fatalitate? Poate că nu ne-am dorit pielea ursului din pădure şi nici luna de pe cer, însă…

Temperatura în halele industriale se va limita la 16 grade, în birouri la
18 grade, iar în locuinţe la 19 grade, combustibilii de orice fel trebuie scumpiţi, iar mijloacele auto care consumă mai mult de 11 litri de benzină la suta de kilometri trebuie scoase din uz, ministerele vor reexamina programele privind promovarea unor noi surse de energie şi vor acţiona cu fermitate pentru introducerea acestora în economie, în vederea reducerii şi înlocuirii consumului de petrol, gaze şi cărbune în producerea energiei termice, Ministerul Energiei va lua măsuri pentru extinderea producerii combinate a energiei electrice şi termice, înlocuirea instalaţiilor de încălzire cu consum mare de combustibil, precum şi pentru trecerea la folosirea pe scară largă a surselor de energie fotovoltaică sau eoliană.  Satisfacerea echilibrată a cerinţelor de consum alimentar ale tuturor cetăţenilor, evitarea risipei şi gestionarea eficientă a stocurilor de alimente, introducerea în alimentaţie a unor noi surse de hrană, netradiţionale, bogate în proteine.
Paragraful de mai sus nu este o reproducere a ultimelor decizii luate
de guvernanţii noştri sau de mai-marii continentului astăzi, în 2022. Nu. Sunt citate din decretele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 277/1979, 240/1982 , respectiv din Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei, supus dezbaterii publice în 1981. După 1985, cam toate astea deveneau realitate. Aud că la Bruxelles restaurantele promovează un nou concept: funcţionează la lumina lumânărilor. Clienţii sunt fericiţi, bucătarii toacă ceapa la lumina ochiurilor de aragaz (cât vor mai merge şi astea), toată lumea se simte bine în această atmosferă inedită, romantică. Pentru ei o joacă. Pentru noi nu, fiindcă că am mai trecut prin aşa ceva. Principiul „Nu ştii? Te învăţăm. Nu poţi? Te ajutăm. Nu vrei? Te forţăm.” a învins. Unii nu ştiu că a fost enunţat de Stalin şi se amuză copios pe întunericul din încăpere şi din minţile lor. Trăim un fel de Perestroika, dar pe dos şi cu lumina stinsă. Iar despre Glasnost nici nu mai poate fi vorba. (Dragoş CIOCĂZAN)