Pentru un sportiv de performanţă, educaţia este la fel de importantă ca şi rezultatele sportive

Prof. univ. dr. Georgeta NICULESCU, decan al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport:
Pentru un sportiv de performanţă, educaţia este la fel de importantă ca şi rezultatele sportive

Stimată doamnă decan, prof. univ. dr. Georgeta Niculescu, continuă să existe, ca în ultimii ani, un interes sporit, la studiile de Licenţă, pentru Kinetoterapie şi motricitate specială sau pentru Educaţie fizică şi sportivă, sau Sport şi performanţă motrică? Dar la Masterat?
Traversăm o perioadă economică, socială, culturală deosebit de mobilă, cu schimbări rapide, şi trebuie să ţinem pasul cu toate provocările care apar, în toate domeniile. În acest cadru, suntem preocupaţi să oferim studenţilor, masteranzilor noştri o pregătire durabilă, adaptabilă la toate provocările profesionale. Astfel, ne raportăm activitatea educativă la idealurile înscrise în Magna Charta Universitatum, adoptată la Bologna, la care a aderat şi Universitatea Spiru Haret.

Suntem o opţiune atractivă de studiu universitar pentru profesiunile pe care le deprind absolvenţii şi pentru potenţialul de inserţie pe piaţa muncii. Formăm profesori şi antrenori care vor pregăti sportivi de performanţă în instituţiile specializate: şcoli, cluburi, federaţii sportive. De asemenea, pregătim pentru piaţa muncii kinetoterapeuţi cu competenţe în utilizarea exerciţiului fizic în terapia profilactică, de întreţinere şi recuperare pentru unităţi şcolare speciale, baze de tratament şi reeducare motrică din policlinici şi spitale, staţiuni balneo-climaterice, instituţii de ocrotire şi asistenţă socială, cabinete şi servicii private, cabinete de refacere şi recuperare din cluburile sportive. Absolvenţii de kinetoterapie completează echipa multidisciplinară de pregătire a loturilor de sportivi de performanţă.

Sigur, şi la noi, ca şi la alte universităţi de stat sau private, numărul de studenţi este în scădere. Trebuie să recunosc că avem o concurenţă importantă, prin programele de studii similare de la universitatea de stat. Sunt candidaţi care optează pentru a studia în cadrul comunităţii academice din facultatea noastră, la toate programele de studii de licenţă şi master.

Studenţii haretişti obţin multe succese în competiţiile sportive la care participă.
Da, participă în fiecare an la competiţiile universitare sportive şi studenţii atleţi sunt întodeauna printre primii trei clasaţi, la competiţiile de sală şi în aer liber ale Campionatului Naţional Universitar de Atletism. Avem un student atlet care a participat la a XXX-a ediţie a Universiadei de vară 2019, desfăşurată la Napoli, organizată de Federaţia Internaţională a Sportului Universitar. Cu o participare frumoasă s-au remarcat şi la competiţiile universitare de gimnastică, karate, badminton.

Există standarde de calitate diferite la facultatea pe care o conduceţi, faţă de instituţiile de stat cu acelaşi profil?
În ceea ce priveşte standardele de calitate, acestea sunt aceleaşi pentru instituţiile de stat şi cele private. Şi noi urmăm aceleaşi standarde de calitate. Suntem compatibili cu orice alt program din domeniu. Astfel, asigurăm studenţilor noştri o pregătire conform orientărilor profesionale naţionale şi europene, ancorate în cerinţele timpurilor pe care le trăim.

Statisticile arată un deficit de peste 16000 de profesori de educaţie fizică în învăţământ, la toate nivelurile. Care este efectul acestei situaţii?
Efectul lipsei acute a profesorilor de educaţie fizică în învăţământ înseamnă educaţie incompletă pentru elevii din învăţământul preuniversitar. Educaţia fizică este o componentă importantă în educaţia generală a individului, care îşi lasă amprenta formativă imediat, prin efectele exerciţiului fizic asupra sferei biologice, psihologice şi sociale a copilului. Dar are şi efecte formative, în timp, care înseamnă formarea deprinderii de practicare independentă şi continuă a exerciţiilor fizice. Şi dacă vă spun că obiectivul prioritar al educaţiei fizice este asigurarea, menţinerea stării de sănătate a tinerei generaţii, cred că am conchis/demonstrat clar care este efectul acestui deficit de profesori de educaţie fizică în învăţământ: o posibilă stare de sănătate precară.

Copiii nu mai ştiu să alerge, părinţii se grăbesc să facă rost de scutiri medicale pentru ora de sport… Cum vedeţi viitorul acestei naţiuni?
Răspunsul la această întrebare este continuarea celor mai sus menţionate. O motricitate redusă induce efecte nu doar asupra felului în care copilul efectuează gesturi, acte motrice, dar mai ales asupra sferei biologice, psihologice şi sociale a copiilor. Efectele pozitive ale activităţilor sportive se răsfrâng în plan anatomic şi fiziologic, asupra elasticităţii şi tonusului muscular, asupra mobilităţii articulaţiilor şi consolidării osoase, asupra sănătăţii aparatului cardio-respirator şi devin priorităţi în dezvoltarea fizică a copilului. Sublinez şi efectele sanogene asupra greutăţii corporale, căci ştim care sunt, în ziua de azi, problemele grave ale obezităţii la copii. Exerciţiile fizice pe care le practică elevii în şcoală stimulează funcţionarea aparatului cardio-respirator, rezultatul fiind o bună oxigenare a întregului organism, o întărire a sistemului imunitar, o mai bună rezistenţă la orice fel de solicitare fizică şi intelectuală. Exerciţiile fizice, lecţia de educaţie fizică, activităţile sportive extracurriculare efectuate în grup lărgesc comunicarea, socializarea, prietenia, încrederea, respectul de sine, adaptarea socială a copiilor. Mă întrebaţi care este viitorul unei naţiuni în care copiii sunt amotrici? Viitorul poate fi al unei naţiuni mai puţin dinamice, cu un tonus fizic, psihic şi emoţional redus. Poate … o generaţie mai puţin autonomă, creativă şi îndrăzneaţă.

Viitorul sportului românesc este legat de şcoală, de competiţiile şcolare şi studenţeşti, ca unice modalităţi de depistare a talentelor?
Sigur, există o strânsă legătură şi dependenţă a sportului de performanţă cu şcoala şi activităţile şcolare sportive. Mulţi sportivi de performanţă au fost selectaţi în urma unor competiţii şcolare. În şcoală se pune baza motricităţii copiilor, prin introducerea lor în activităţile sportive, în competiţii şcolare. Colegii noştri care se ocupă de pregătirea sportivă a tinerilor vizitează şcolile, observă copiii în activităţile sportive, cu intenţia de a-i atrage pe cei cu aptitudini spre performanţă. Copiii talentaţi se remarcă şi în activităţile din parcuri sau spaţii de joacă. Noi observăm şi pe stradă copiii care, prin felul în care arată, prin talia, supleţea, proporţiile corporale sau dinamica mersului, transmit indicii ce pot sugera aptitudini speciale pentru sportul de performanţă.

Ştiu că aici au absolvit numeroşi sportivi de performanţă ai României. Unii dintre ei, dintre campioni, sunt chiar cadre didactice aici.
Pentru un sportiv de performanţă, educaţia este la fel de importantă ca şi rezulatele sportive. Antrenorii, profesorii trebuie să se îngrijească şi de educaţia, instruirea pentru viaţă, pentru o profesie a sportivilor. Sportivii care au reuşit să îşi compeleteze şi studiile sunt cazuri fericite. Educaţia, instruirea contribuie la întregirea personalităţii sportivilor, câştigul fiind şi în planul performanţei, în ramura practicată. La facultatea noastră au studiat, la nivel de licenţă şi master, performeri ai României, dintre care: Diana Oprea, Claudiu Varlam, Raluca Drăgoi (Băbăligea), Isabela Lăcătuş, Valentin Mavrodineanu, Laura Cristache, Mircea Răzvan Brânzea, Cristina Simona Nedelcu, Gheorghe Cornel, Luminiţa Huţupan, Andreea Chiţu, Marius Niculae, Ionuţ Mazilu şi lista poate continua.

Da! Am avut şi avem cadre didactice, glorii ale sportului de performanţă. Cel mai reprezentativ exemplu este al colegei lector univ. dr. Paula Ivan, campioană olimpică la atletism, în probe de alergări.

Situaţia actuală a sportului românesc nu este dintre cele mai bune. Cum credeţi că se poate schimba această stare de lucruri?
Da, în prezent, situaţia sportului de performanţă lasă de dorit. Nu avem nicio ramură sportivă la care România să performeze, ca altă dată. Revenirea sportivilor români între fruntaşii lumii ţine de un proces de durată, după părerea mea. Cred că este nevoie de o strategie de dezvoltare a sportului, extinsă pe mai mulţi ani, adică să înceapă de la generaţiile actuale de copii. Gândirea şi aplicarea acestei strategii trebuie să fie continuă, să nu existe abateri de la plan şi, mai ales, să se lucreze cu răbdare şi perseverenţă. Acţiunile trebuie să înceapă cu depistarea şi selecţia copiilor, pregătirea lor sportivă să fie instituţionalizată, sub îndrumarea antrenorilor, medicilor, psihologilor, în paralel cu frecventarea cursurilor şcolare. Obligatoriu, o bază materială foarte bună de antrenament, refacere, asigurarea condiţiilor optime de alimentaţie şi cazare. Pentru cei selectaţi în pregătirea sportivă, trebuie emise contracte de pregătire, în acord cu părinţii. Şi la toate aceste aspecte amintite pe larg, se adaugă multă răbdare, competenţă şi ambiţie de ambele părţi, a sportivilor şi familiilor lor, dar şi a antrenorilor.

Ce poate face profesorul de educaţie fizică pentru a atrage tinerii şi mai ales copiii să participe la activităţi în aer liber? Este o problemă de natură pedagogică sau, mai degrabă una psihologică, legată de dependenţa de tabletă, laptop, jocuri video?
După părerea mea, faptele sunt mai simple în activitatea de educaţie fizică! Şi fac această afirmaţie din experienţa personală, directă, cu copiii. Pentru a atrage copiii la mişcare, contra sedentarismului în faţa actualităţilor tehnologice, trebuie să avem ofertă! La ce mă refer? Simplu: 1. Bază materială corespunzătoare, curată, diversă, atractivă, deschisă spre cât mai multe ramuri sportive, cu care să-i provocăm pe copii să se desprindă de dependenţele electronice. 2. Demersul profesionist şi dedicat al cadrelor didactice care se ocupă de educaţia sportivă a copiilor. Lucrul cu copiii, cu metode moderne, atractive, provocatoare, încurajatoare şi empatice. Mult drag, perseverenţă şi creativitate.

Vedeţi o legătură între competiţia sportivă şi spiritul antreprenorial?
Cu siguranţă există o relaţie între competiţia sportivă şi spiritul antreprenorial! Atât sportivul, cât şi antreprenorul se află în concurenţă, fiecare în sfera sa de interes. Sportivul trebuie să se autodepăşescă şi să se poziţioneze înaintea adversarului, antreprenorul trebuie să se auto-depăşescă prin crearea unei afaceri, care să-l evidenţieze pe piaţa muncii şi care să-i aducă beneficii. Sportivul câştigă glorie şi bani, trebuie să spunem şi acest lucru, iar antreprenorul dobândeşte o poziţie favorabilă în piaţă şi… câştigă bani!

Studenţii dumneavoastră sunt interesaţi de dimensiunea psihologică a competiţiei?
Desigur! Nici nu se poate fără dimensiunea psihologică, iar studenţii înteleg şi ştiu acest aspect. Nici nu se poate aborda motricitatea fizică a individului în afara psihicului. Pentru noi, activitatea sportivă este de fapt activitate psiho-fizică!… Sfera psihicului provocată şi antrenată în activitatea sportivă cuprinde: cognitivul, volitivul şi afectivul. În plus, în planurile de învăţământ, de la licenţă şi master, se studiază discipline de psihologie a sportului. În ceea ce priveşte planul psihic şi emoţional în sportul de performanţă, unde componente ale antrenamentului sunt cunoscute de antrenori, diferenţa în atingerea performanţei o face componenta psihică în cele mai multe cazuri.

Ce le spuneţi studenţilor despre podium: este un obiectiv în sine sau mai importante sunt participarea, spiritul sportiv, fair-play-ul?
Eu aş răspunde aşa: cu fairplay spre podium! Şi aş particulariza puţin: sportul de înaltă performanţă ţinteşte podiumul, locul I, mai ales. Suntem dezamăgiţi când o echipă sau un sportiv român pierde finala unui turneu foarte important şi uităm faptul că, pentru locul II pe care s-a clasat, a trecut prin calificări, sferturi, semifinale, s-a dedicat maximum. Dar pe treapta întâia este loc pentru un singur sportiv! De asemenea, în competiţiile cu obiectiv de podium, clasamentul este important, desigur cu o participare fairplay. Nimeni nu are voie să încalce regulile participării şi ale fairplay-ului. Sportivii de performanţă participă cu fairplay la confruntări. Ei au dobândit filosofia aceasta prin exerciţiu şi educaţie, respectând sportul pe care îl practică, respectându-şi coechipierii, adversarii, publicul. Din păcate, mai există şi situaţii în care sportivii par a uita de fairplay.

Studenţii noştri ştiu ce înseamnă fairplay-ul. Mare parte a cursanţilor au practicat sportul de performanţă şi au crescut, evoluat, s-au antrenat şi au concurat respectând regulile onest, atât în cazul victoriei, cât şi al înfrângerii.

Absolvenţii facultăţii îşi găsesc locuri de muncă în specialitatea urmată?
Da! Studenţii noştri sunt bine integraţi pe piaţa muncii. Absolvenţii programului de Educaţie fizică şi sportivă se îndreaptă spre învăţământul preunivesitar de masă. Titulari sau suplinitori, ei ocupă posturi de profesori de educaţie fizică în şcolile de stat sau private. Sigur, stadiul de debutant este mai delicat, dar, profesând, tinerii noştri profesori îşi consolidează statutul profesional în şcoală. Prin aceeaşi experienţă trec şi absolvenţii programului Sport şi performanţă motrică, care se angrenează în antrenarea copiilor şi juniorilor pentru sportul de performanţă. Absolvenţii de la programul de Kinetoterapie şi motricitate specială au o plajă mai largă de opţiuni. După absolvirea studiilor de master, oportunităţile sunt mai ofertante: kinetoterapeuţi în cabinete, spitale de stat sau private, sau îşi înfiinţează propriile cabinete.

Vă mulţumesc! (Dragoş CIOCĂZAN)