Petru TRÎMBIŢAŞ, membru în Grupul programatorilor – începători şi profesionişti, vă sfătuieşte!
Mă bucur mult să văd că sunteţi atât de interesaţi să faceţi o schimbare în viaţa voastră.
V-am pregătit mai jos 3 sfaturi pentru a vă ajuta să învăţaţi mai uşor şi mai repede. Sper să nu treceţi prin ce am trecut eu prima dată când am început să învăţ programare şi până la vară să aveţi un job nou nouţ în programare indiferent de unde alegeţi să învăţaţi.
1) Renunţă la memorat şi la învăţatul mecanic
Fie că ne dăm seama, fie că nu, am rămas cu nişte obiceiuri proaste din sistemul de învăţământ românesc. Ne-am obişnuit să căutăm ce trebuie să „ştim” şi pe urmă să memorăm acele lucruri.
Ne plac subiectele de „bac”, de „examen”, iar dacă nu ne descurcăm să facem o temă, plătim pe cineva să o facă pentru noi.
În programare lucrurile stau altfel. Ca programator trebuie să fii capabil să implementezi o aplicaţie după un anumit set de cerinţe, iar acel set de cerinţe poate să conţină aproape orice.
Din acest motiv, e neapărată nevoie să lucrezi la a-ţi dezvolta gândirea. Iar când vine vorba de dezvoltarea gândirii, cea mai proastă idee este să începi să memorezi lucruri.
2) Învaţă din materiale care sunt pentru nivelul tău
Da, toţi ne dorim să facem aplicaţii sau jocuri complexe de care să fim mândrii, dar adevărul este că în primele luni de învăţat încă nu suntem pregătiţi de proiecte atât de dificile.
Cel mai bine este să iei lucrurile pas cu pas. Da, unele lucruri sunt plictisitoare, dar in realitate fără să foloseşti variabile sau if-uri nu prea poţi construi nimic.
Din păcate multe tutoriale încearcă să prezinte fix partea asta interesantă de construit aplicaţii, dar nu îţi spun că prima dată ai nevoie să stăpâneşti bine de tot bazele.
Sfatul meu este să tragi puţin de tine, să treci prin lucrurile mai plictisitoare, iar pe urmă o să înveţi mult mai repede şi mai uşor cum să creezi aplicaţii.
3) Fă-ţi un program şi ţine-te de el
Chiar dacă ai avea cei mai buni mentori din lume, nu ai cum să faci un progres real fără să aloci suficient de mult timp pentru studiu. Pentru a deveni programator ai nevoie de cel puţin 5 luni de studiu dacă porneşti de la 0 cunoştinţe.
E important să fii realist şi să accepţi faptul că nu te vei transforma în programator peste noapte.
Deci dacă vrei să reuşeşti, trebuie să îţi aloci timp de învăţat în fiecare săptămână (recomand 15 – 20 de ore) şi să respecţi programul pe care ţi l-ai făcut.
Da, să devii programator necesită sacrificii, dar de fiecare dată când te loveşti de obstacole, adu-ţi aminte de motivele pentru care faci această schimbare.
Mult succes în 2022! (Petru)