Pentru a fi mai fericiţi

Românii, în majoritate, au aplaudat vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc în România, i-au admirat zâmbetul, modestia şi vorbele blânde şi înţelepte. (În bună (?!?) tradiţie românească, în paralel, s-au găsit şi destui care să-l „afurisească” pe Patriarhul Daniel. Din diverse motive. Dar, cum înţelepciunea românească spune „cele bune să se-adune, cele rele să se spele”, să ne facem că nu am remarcat!). 
A fost o vizită încărcată de emoţie, care parcă a mai „descărcat”, măcar pentru trei zile, tensiunea din şi dintre noi. Şi eu mai cred că ne-a deschis ochii asupra unei realităţi la care ne gândim rar: românii sunt la fel, sunt egali, indiferent de naţionalitate şi de religie. În Muntenia, în Moldova, în Transilvania, ortodocşi, catolici, greco-catolici, oameni de alte confesiuni au fost la fel de ospitalieri, au vibrat la ideea de unitate, de familie, de modestie, de generozitate, de empatie, de iubire de aproapele nostru, de iubire de Dumnezeu.
Duminică, în ultima zi a vizitei, Papa Francisc a mers la Blaj, unde a oficiat Sfânta Liturghie, pe Câmpia Libertăţii, şi ceremonia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici români care au murit în închisorile comuniste. A fost o lecţie de istorie înveşmântată în amintiri şi lacrimi. S-au aflat acolo şi membri ai familiilor martirilor întru credinţă. Toţi am fost acolo, măcar cu gândul.
Poate am reţinut din acest eveniment că barbaria nu s-a petrecut în Evul Mediu, s-a petrecut acum câteva decenii, cu mijloace de Ev Mediu! Că în noi stă puterea ca asemenea atrocităţi să nu se mai repete! Poate am înţeles că, purtaţi de credinţă, ne înţelegem unicitatea, puterea şi rolul de făuritor de istorie, dar istorie adevărată, bazată pe înţelegere, acceptarea noastră şi a celorlalţi, pe iertare şi iubire. Poate din această vizită am înţeles şi să fim ospitalieri şi bucuroşi de oaspeţi nu numai cu străinii, ci şi cu noi, între noi. Cu toţii suntem recompensaţi, suntem datori cu o naştere, o viaţă şi o moarte. Dacă naşterea şi moartea ne sunt „oferite”, de viaţă suntem şi noi responsabili! Putem să ne-o facem frumoasă şi bună. Dacă suntem buni şi frumoşi.
Asta am înţeles eu din vizita Sanctităţii Sale Papa Francisc în România, dincolo de raţiuni superioare de politică a bisericilor, de geopolitică. Putem spera la reunirea creştinilor într-o singură biserică? Este o aspiraţie spre care s-a făcut, se face vorbire, se fac paşi mici, cu grijă, pentru a nu tulbura rânduieli şi a răni orgolii. Putem face aceşti paşi împreună, cu înţelegere, cu înţelepciune şi acceptare. 
Ceea ce ar trebui să facem şi în viaţa de zi cu zi. Pentru a fi mai fericiţi. (Mioara Vergu-Iordache)