Pe surse

Aţi remarcat? Cele mai multe informaţii de „spart audienţa”, ce ne sunt aduse la cunoştinţă cotidian, nu sunt din vreun document, de la vreo autoritate, un demnitar, un specialist. Ele, informaţiile, sunt „pe surse”. Vin „pe surse” şi pleacă „pe resurse” – ar spune un mucalit. Nu eu.

Astfel obţinute, unele ştiri se confirmă, altele, cele mai multe, doar ne zăpăcesc de cap. Pe cine să învinovăţeşti de furtuna ce se abate asupra gândirii noastre? „Sursa” nu are nume, nu are chip. Şi nu, nu mă refer la protecţia surselor care oferă date ce stau la baza unor investigaţii jurnalistice utile şi necesare. Mă refer la surse pârâte, neautorizate, neoficiale,  pe care putem să le definim ca „loc de unde emană o informaţie, o noutate” falsă sau ca „ loc unde se produce, unde se poate găsi sau de unde se propagă ceva” fals; „sediul sau obârşia unui lucru”, noutate, lucru, ceva inventat pentru a ne lua faţa, pentru a produce un efect fără legătură cu realitatea.

De multe ori cuvântul „sursă” nu mai are sensul de „izvor”, „obârşie”, „origine”, adică adevăr. E multă imaginaţie, invenţie, intenţie – bună sau rea la „sursele” la care mă refer.

Câte „surse” au credibilitate, chiar dacă fac rating? De fapt, cu cât „ştirea pe surse” este mai gogonată, cu atât audienţa este mai mare! De unde şi concluzia că „asta vrea publicul”. Nu contează efectele, nu contează că pe un neadevăr se pot altera relaţii între state, între popoare, între oameni, între părinţi şi copii, între fraţi şi surori. Nu contează că publicul nu poate face deosebirea între un adevăr şi o minciună pentru că merge după credibilitatea – uneori pe drept obţinută – a unor ziarişti sau „vectori de opinie”, ca să nu le zic „influenceri”. Moralitatea nu are miros şi nici culoare. Dar, după părerea mea, nici nu se cumpără, nici nu se vinde. Nu cred că are preţ.

Sursele anonime zic „zău” că cineva, prieten sau duşman, a zis, a declarat, a şoptit, a mărturisit…că vărul unei mătuşi a unei vecine de pe o stradă paralelă cu strada principală ce dă într-un lac necurăţat de multă vreme a auzit pe X când zicea că Y pune la cale ceva ce are legătură cu interesul public din acel moment, adică vinde, cumpără, scumpeşte, ieftineşte, împuşcă, protejează, reduce, creşte, numeşte, se ceartă, se împacă… cât să ţină publicul cu sufletul la gură. Uneori, ştirea fabuloasă este doar un înscris incorect gramatical pe burtieră şi citit cu intonaţie de vreun realizator de emisiune de succes sau prezentat repetitiv pe vreun portal de ştiri. Dacă te pune curiozitatea să vrei să afli mai mult, te umpli de mult respect publicitar.

Deh, „banii nu au miros”, încă de la Vespasian citire. Pe surse. (Mioara VERGU-IORDACHE)