Pe roluri şi pe furate

Care este proiectul României pentru alegerile europarlamentare, pentru Uniunea Europeană? Pentru ce se vor bate europarlamentarii români? Eu cred că românii au un plan, pe care îl vor duce la bun sfârşit, indiferent dacă validarea lui va veni din partea dreaptă, stângă, centru… europeană. Ziceţi că mă înşel?! Poate. Dar nu ar fi frumos să nu mă înşel?

Ca de obicei, s-a furat startul! Nu mă mir. Doar mă întreb cui foloseşte. Că un start furat pentru a bate pasul pe loc este cel puţin comic. De ce te aliniezi la start – şi-l furi – dacă nu te-ai setat pentru funcţia pentru care lupţi? De ce continui să sudui pe aceleaşi teme tocite? De ce propui aceiaşi oameni cu credibilitatea cel puţin ciobită? De ce amesteci temele interne – naţionale, cu temele interne – internaţionale? De ce ignori marile teme europene şi mondiale? De ce sacrifici bunăstarea poporului tău pentru interese de grup/grupuri, comunităţi ce se dovedesc magnetizate/ magnetizante şi volatile? De ce insişti să fii penibil doar pentru a face rating?! Multe, foarte multe „de ce?”

Actorul adevărat nu „joacă” un rol, el „face” un rol, împrumută personajului din personalitatea sa, şi-l aproprie, dar se şi dăruieşte. Aceste personaje politice intrate în confruntare electorală joacă roluri. Spun, mai mult sau mai puţin convingător, nişte texte, proprii sau oferite de consultanţi bine plătiţi pentru a nu observa ce doreşte alegătorul, al cărui principal scop pare a fi scandalul. Nu propuneri, nu soluţii! Se insistă pe realitatea că nu contează dacă eşti blamat, dispreţuit, contează „să fii în treabă”, să se audă numele tău. Pentru că, zic analiştii, notorietatea pune ştampila pe buletinul de vot.

Există, evident, şi oameni care pun preţ pe calitatea umană, profesională, morală a candidatului, nu pe „sonoritatea” numelui. Mai puţini.

Caragiale cred că ar fi gelos pe realitatea de azi. Aceasta depăşeşte imaginaţia unui dramaturg de geniu. Iar manifestările electorale imită elemente ce traversează un secol şi ceva de accedere spre democraţie. La alţii. Am uitat să fim naţionali şi încet, încet, devenim caraghioşi. Ne-am uitat „vorba şi portul”. Ne urâm cu seriozitate şi cu forţă, apăsat, temeinic…Nu ştim de la ce ne-am luat. Poate de la o sută de lei la pensie sau salariu şi două sute la preţuri…Cine mai ştie?!

Lozinci urlate, ameninţări penibile, înjurătură mai vulgară sau mai „domnoasă”, penuria argumentelor, dar, mai mult decât atât, lipsa unei/unor idei despre ce ne dorim noi în România, în Europa, în Lume – aşa s-a dat startul furat campaniei pentru europarlamentare. Cine ţipă mai tare – pare a fi competiţia. Despre ce? Despre orice. Despre nimic.
Şi un pic de … intrigă. Referendum naţional. Pe o temă de justiţie. Pe roluri şi pe furate. (Mioara Vergu-Iordache)