Universitatea Spiru Haret face un nou pas către educația și tehnologia secolului XXI USH digital
Colectivul de profesori-cercetători ai Universității Spiru Haret condus de prorector prof.univ.dr. Maria Andronie a obținut un nou succes care interesează întreaga comunitate haretistă. Proiectul USH digital a obținut finanțare.
Poate că membrii colectivului care a lucrat, în frunte cu liderul său, meritau un articol special. Cei care au lucrat în proiecte finanțate din fonduri ale Uniunii Europene știu cât efort, câtă dăruire și câtă creativitate trebuie pusă pentru a obține finanțarea. Membrii colectivului respectiv au însă la activ numeroase reușite, sunt modești și nu-și doresc să iasă în evidență cu performanțele lor. Cred, în aceste condiții, că un simplu FELICITĂRI DRAGI COLEGI! este suficient.
Date tehnice privind proiectul
Proiectul USH digital a fost depus în cadrul componentei C15 Educaţie din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Face parte din măsura de investiţii 16 „Digitalizarea universităţilor şi pregătirea acestora pentru profesiile digitale ale viitorului”.
Impactul proiectului asupra procesului de învăţământ în perioada următoare
Proiectul USH Digital va aduce cele mai mari beneficii generaţiilor viitoare de haretişti. Aceştia vor avea la dispoziţie echipamente şi aparatură ITC de ultimă generaţie utilă procesului didactic, atât în faza de învăţare, cât şi în cea de evaluare sau testare a cunoştinţelor. De altfel, în Cererea de finanţare, prima şi cea mai importantă componentă a Grupului Ţintă (denumirea standard în poiectele Uniunii Europene dată beneficiarilor unui poiect) o reprezintă studenţii şi masteranzii. Astfel, după implementarea proiectului, studenţii şi masteranzii vor putea învăţa în România, la facultăţile Universităţii Spiru Haret, în aceleaşi condiţii de tehnologie ca la cele mai prestigioase universităţi din Europa şi din lume.
Impactul proiectului asupra imaginii Universităţii Spiru Haret
Prin obţinerea finanţării şi prin derularea efectivă a proiectului USH digital se consolidează imaginea de unitate de învăţământ superior axată pe antreprenoriat a Universităţii Spiru Haret. Este o dovadă efectivă, concretă, în susţinerea unui deziderat permanent al nostru. În acelaşi timp, proiectul păstrează Universitatea Spiru Haret în topul universităţilor din punct de vedere al tehnologiilor didactice folosite.
Câteva secrete ale succesului proiectului USH Digital
La reuşita proiectului în faza de obţinere a finanţării au concurat mai mulţi factori. Unii dintre ei sunt cunoscuţi: experienţa şi omogenitatea echipei, dorinţa foarte mare de a avea succes, pasiunea pe care o pune fiecare membru al echipei în activităţile de scriere a proiectului, exercitarea la standarde înalte a atribuţiilor specifice de către liderul echipei, condiţiile de muncă adecvate ale profesorilor-cercetători. Aceştia reprezintă factori de ordin general ai succesului oricărui proiect din orice manual de management.
În orice reuşită există însă şi factori specifici. Colectivul care a scris proiectul USH digital a avut la fiecare dintre competiţiile anterioare soluţii inovative care au asigurat succesul. Şi în cazul proiectului USH digital avem câteva secrete care „au făcut diferenţa”.
Universitatea Spiru Haret are o strategie instituţională de digitalizare pe care o aplică efectiv. Este o mare diferenţă, pe care evaluatorii o pot observa, între a scrie despre o strategie rămasă pe hârtie şi un document viu, aplicat efectiv, aşa cum este la Universitatea Spiru Haret digitalizarea. Se ştie că eforturile de inovare tehnologică au o lungă tradiţie la Universitatea Spiru Haret.
Încă din etapa în care era activă majoritatea Fondatorilor, Universitatea Spiru Haret a lansat utilizarea tehnologiei ITC în procesul de învăţământ şi în activităţile administrative. Astăzi avem o continuare firească a eforturilor făcute în acea perioadă. Evident că tehnologia a evoluat. Dar şi aspiraţiile Universității Spiru Haret au fost actualizate prin intermediul acestei strategii de digitalizare. Proiectul a sintetizat natural lucruri care se întâmplă efectiv la Universitatea Spiru Haret şi din acest motiv a fost credibil.
Investiţiile aprobate prin proiect sunt rezultanta unei analize de nevoi realiste, bazate pe elemente concrete şi în conformitate cu tendinţele de astăzi ale tehnologiei. Găsim în documentaţia proiectului concepte cum ar fi infrastructură digitală sau digitalizare completă, în pas cu fazele cele mai avansate ale tehnologiei de astăzi.
Aşa cum susţinea teoria economică şi practica managerială încă din secolul XX, trebuie să existe o corelare între baza materială, tehnologii utilizate şi pregătirea utilizatorilor. Proiectul USH digital include, pe lângă crearea infrastructurii specifice (echipamente şi active necorporale), investiţii în formarea competenţelor digitale. Sunt create astfel condiţiile ca echipamentele cumpărate să fie folosite la capacitatea lor maximă.
Voi reveni cu alte detalii.
Succes în implementarea proiectului USH digital! (Conf.univ.dr. Aurelian Virgil BĂLUŢĂ)